Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu a declarat, marţi, la sediul central al PNL, că a venit să discute cu liderii partidului, în urma evenimentelelor din ultima perioadă, el arătând că nu îi este teamă şi nu are lucruri care să îi poată fi imputate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am o discuţie, acum, cu conducerea partidului. Să vedem care sunt reacţiile, în urma diferitelor lucruri care se petrec”, a spus Munteanu. 

El a arătat că ”sunt deja probleme, pentru că s-au retras deja doi, trei primari care nu sunt de acord cu zona civică din care provin, cu lucrurile care s-au tot spus”. 

”Atacurile au fost puternice, nu mulţi rezistă la presiune. Presiunile astea sunt fleacuri”, a comentat Munteanu.

Candidatul PNL la Primăria Generală a spus că, până acum, toate lucrurile de care a fost acuzat s-au dovedit false. 

”O să mai apară vreo două, că oamenii care fac contracampanie, ei neavând ce să îmi reproşeze... Nu vedeţi că nu au ce să îmi reproşeze, nu aţi văzut că nu vin cu nimic concret? Suntem într-o ţară în care de 25 de ani se fură milioane, miliarde, şi ei caută că am fost acum 25 de ani la o adunare, că nu ştiu ce s-a interpretat, că nu am spus bine... Am pierdut zece zile tot explicând lucruri mărunte”, a spus Munteanu.

Invitat să comenteze speculaţiile că ar avea dosar la Securitate, Marian Munteanu a răspuns vădit iritat de întrebare: ”Eu nu am ce să dovedesc că nu sunt”. 

Întrebat de ce nu a semnat declaraţia de integritate solicitată de Alianţa pentru o Românie Curată, el a replicat: ”A cui, a acelui ONG?”, el precizând că va discuta cu liderii PNL. 

”Astăzi trebuia să depun candidatura (...) Lăsaţi-mă să mă duc sus să vedem ce se întâmplă. Mie nu mi-e teamă, nu mi-e frică,  nu am lucruri care să îmi fie imputate”, a mai declarat Munteanu, adăugând că i s-ar putea reproşa doar că programul său pentru Bucureşti nu este bun, deşi nimeni nu l-a întrebat până acum ceva despre acest program. 

”Eu sunt un om corect. Era o situaţie dificilă şi am venit să ajut. Eu mă duc acum să avem o discuţie, să vedem, pentru că eu vreau şi acum să ajut. Eu nu am venit să candidez pentru mine”,  a mai spus Marian Munteanu, înainte de întâlnirea cu liderii PNL.

El a spus că a prevăzut atacurile la adresa sa de după anunţarea candidaturii pentru că a trecut prin atacuri similare în ultimii 25 de ani. ”Aceste lucruri nu mă frisonează”, susţine Marian Munteanu.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele zile, el a răspuns negativ.  ”Domnul preşedinte are lucruri mai bune de făcut şi nu sunt lucruri care să preocupe Administraţia Prezidenţială”, a comentat Munteanu înainte de a se întâlni cu conducerea PNL în sediul central al partidului.

PNL şi Societatea Academică din România (SAR) au depus la CNSAS solicitări pentru verificarea lui Marian Munteanu, candidatul susţinut de liberali la Primăria Capitalei, membrii Consiliului urmând să se întrunească joi. 

Dinu Zamfirescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat pentru News.ro că solicitările vor fi discutate în regim de urgenţă, la şedinţa de joi a Consiliului. Dinu Zamfirescu a mai spus că, din câte ştie, există un dosar al lui Marian Munteanu la CNSAS. 

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi, a declarat, marţi, pentru News.ro că, în opinia sa, candidaţii liberali la sectoare ar trebui să îşi desfăşoare campania separat de Marian Munteanu, candidatul la Primăria Capitalei, pentru că are puncte de vedere diferite de acesta, în special în privinţa Mişcării Legionare, şi fiecare candidat ar trebui să aibă propria strategie electorală, în funcţie de electorat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.