Deputatul USR Monica Berescu le cere autorităţilor ieşene să menţină deschis Spitalul Modular de la Leţcani, ea acuzând dezinteresul Consiliului Judeţean privind gestionarea unităţii mobile de la Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monica Berescu afirmă, luni, într-un comunicat de presă, că modul în care Consiliul Judeţean Iaşi a gestionat situaţia spitalului mobil arată deficienţe mari de management şi un dezinteres total pentru a rezolva problemele.

"Fac un apel către autorităţi să se lupte cu adevărat pentru a menţine spitalul mobil funcţional şi pentru a salva vieţile oamenilor. Puteţi chiar să renunţaţi la orgolii şi să contactaţi asociaţia care a construit spitalul modular de la Neamţ, pentru a învăţa de la cele două doamne (Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu - n.r.) cum se face un spital”, declară deputatul USR Monica Berescu.

Ea susţine că preşedintele CJ Iaşi Costel Alexe a ignorat toate avertismentele din vară ale specialiştilor privind amploarea valului patru şi s-a ascuns în spatele situaţiei juridice neclare a spitalului mobil construit de fosta conducere PSD a CJ Iaşi.

"Costel Alexe a primit cadou cel mai mare spital modular din ţară, nefuncţional şi cu echipamente defecte. Şi nu a făcut nimic pentru a recupera banii sau pentru a-l operaţionaliza. Preşedintele PNL Iaşi a fost la Leţcani, a văzut spitalul, a făcut câteva poze şi a plecat. Iarna se apropie cu paşi repezi şi scenariul de anul trecut se repetă, totul sub atenta supraveghere şi îngrijorare a autorităţilor. Valul cinci este iminent, iar noi închidem un spital cu zeci de paturi de terapie intensivă“, precizează Berescu.

Ea consideră că spitalul modular cumpărat de autorităţile ieşene se dovedeşte a fi "o piatră de moară pentru Consiliul Judeţean şi o mostră a incompetenţei, dezinteresului şi a incapacităţii de a gestiona un astfel de spital de campanie“.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost achiziţionat în anul 2000 de fostul şef PSD al Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa şi a costat peste 10 milioane de euro.

În luna ianuarie a acestui an, unitatea mobilă a fost închisă din cauza unor probleme tehnice, spitalul fiind redeschis abia în această toamnă. În ultimele săptămâni, în saloanele spitalului mobil au apărut probleme legate de furnizarea căldurii, astfel că majoritatea pacienţilor COVID trataţi aici au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Iaşi.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.