Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, se declară cu solidar cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul declarând joi pentru News.ro că, până la pronunţarea deciziei finale, liderul PSD beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem obiective de atins, ne am luat angajamente ferme pentru a îndeplini programul de guvernare. Şi toate aceste lucruri le putem face în echipă. Ca membru al guvernului şi al PSD, sunt solidar cu preşedintele partidului din care fac parte”, a declarat joi pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Acesta afirmă că, până la pronunţarea deciziei finale, preşedintele PSD beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

”Cred în nevinovăţia sa şi în corectitudinea deciziilor pe care le-a luat”, a adăugat Şova.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.