Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Teodorovici a mai spus că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Preşedintele Klaus Iohannis "condamnă ferm" adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, considerând că este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condiţiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. De asemenea, şeful statului "avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore" şi solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Iohannis "condamnă ferm" adoptarea proiectului rectificării bugetare: Lipsa de viziune şi de responsabilitate şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului privind adoptarea rectificării bugetare, preşedintele Iohannis spune că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. 

Şeful statului mai spune că este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii

"Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia", afirmă preşedintele.

Klaus Iohannis "avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore".

"Responsabili pentru situaţia complicată în care este împinsă ţara noastră sunt atât membrii foarte slab pregătiţi ai Guvernului, cât şi partidele politice care susţin în continuare cel mai incompetent guvern din ultimii 30 de ani. Preşedintele României consideră că această rectificare bugetară este una necesară şi, tocmai de aceea, şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a discuta cu Guvernul şi a găsi soluţiile potrivite. Şedinţa CSAT care a avut loc marţi, 4 septembrie a.c., s-ar fi putut încheia cu un aviz negativ, însă Preşedintele Klaus Iohannis a considerat că singura cale de a ieşi din acest impas, în beneficiul României, este dialogul instituţional. Acestei invitaţii la colaborare loială în interesul public, Guvernul îi răspunde prin obtuzitate politică, preferând să întreţină un conflict, care îi afectează direct pe cetăţeni", a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia mai spune că nu este prima dată când Guvernul şi prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

"Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român. Decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă. În acest sens, preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare", a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Ministrul Finanţelor a anunţat adoptarea rectificării bugetare. Teodorovici spune că la consultările convocate de preşedintele Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Dăncilă plecând în Spania

Teodorovici a susţinut că la rectificarea bugetară au fost alocate fonduri necesare urmare a diverselor acte normative adoptate după aprobarea Legii bugetului.

El a mai spus că un principiu avut în vedere este al neafectării investiţiilor în curs.

Ministrul Finanţelor a precizat că veniturile bugetului general consolidat se majorează cu suma 8,8 miliarde lei, iar cheltuielile au fost majorate cu 9,9 miliarde lei.

”Ţinând cont de invitaţia domnului preşedinte lansată doamnei prim-ministru de a participa mâine la o şedinţă la Palatul Cotroceni, la ora 11.30, cu toate că se cunoştea programul de vizite externe al doamnei prim-ministru, totuşi, pentru că invitaţia a fost lansată, în această situaţie doamna prim-ministru a decis ca la această întâlnire să merg eu împreună cu ministrul Tudorel Toader”, a mai precizat Teodorovici.

El a menţionat că bugetele structurilor din CSAT au rectificare negativă, dar nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat să fie dus la bun sfârşit. ”Orice cheltuială pe care o au în vedere până la final de an va fi asigurată, dar nivelul execuţiei la 7 luni arată sunt sume neutilizate, iar un management corect şi modern spune foarte clar că nu ai de ce să ţii banii într-o zonă în care nu se cheltuie”, a adăugat Teodorovici.

El a precizat că ministrul tudorel Toader a exprimat un punct de vedere privind legalitatea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, bazându-se pe trei decizii ale CCR din anul 2011, care stipulează că un aviz este obligatoriu de solicitat dar nu trebuie să îl aştepţi.

”Se spune în cele trei decizii că împiedicarea unui aviz constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi afectată constituţionalitatea legii asupra căreia a fost cerut avizul”, a adăugat ministrul.

”Mâine, la întâlnirea de la Cotroceni, vom prezenta răspunsurile la întrebările pe care domnul preşedinte le are, pe care le putea obţine şi în şedinţa CSAT de ieri. Noi am fost deschişi, am prezentat toate argumentele, toate elementele care stau la baza unei astfel de decizii, dar din păcate invocarea unei prevederi care nu există în legislaţia de astăzi a făcut ca şedinţa de ieri de CSAT să nu se mai ţină. Probabil că este o continuare a discuţiei de ieri”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT.

Viorica Dăncilă a susţinut că sunt asigurate fondurile necesare pentru funcţionarea tuturor instituţiilor statului.

Ea a spus că a primit ”cu uimire” declaraţia de marţi a preşedintelui Klaus Iohannis în care a anunţat suspendarea şedinţei CSAT.

Premierul a cerut desecretizarea stenogramei şedinţei CSAT de marţi.

”Mă aşteptam ca preşedintele să înţeleagă că rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului - Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă însă are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei.

Premierul a precizat că Guvernul şi-a ”îndeplinit obligaţia” de a cere CSAT un punct de vedere şi că în continuare îşi îndeplineşte responsabilitatea de a asigura continuitate în finanţare.

”Oamenii au nevoie de investiţii, de medicamente, de pensii şi salarii achitate la timp. Fermierii afectaţi de virusul pestei porcine au nevoie de sprijin financiar, iar agricultorii au nevoie de banii din subvenţii la timp pentru a putea începe lucrările”, a adăugat Dăncilă.

Ea a mai spus că, până la un punct, poate înţelege nemulţumirea preşedintelui legată de diminuarea unor fonduri pe care nu le-a cheltuit şi a dat asigurări că ”nicio instituţie a statului nu va rămâne fără bani pentru funcţionare”.

”De aceea, am primit cu uimire declaraţia de ieri a preşedintelui şi consider că, pentru a nu exista niciun dubiu în legătură cu motivele pentru care a fost suspendată şedinţa CSAT, este nevoie ca stenogramele acestei şedinţe să fie desecretizate”, a subliniat premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care o invită joi pentru consultări la Palatul Cotroceni, pentru "clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită", la această întâlnire fiind invitaţi şi miniştrii de resort.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită. La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort", a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.