Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, joi, în judeţul Sibiu, la primele teste de utilizare a hidrogenului în amestec cu gaze naturale în sectorul rezidenţial. Proiectul pilot este implementat de Delgaz Grid SA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi am participat la primele teste de utilizare a hidrogenului în amestec cu gaze naturale în sectorul rezidenţial, în cadrul proiectului 20HyGrid dezvoltat de Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice din cadrul Grupului E.ON România. Hidrogenul, ca parte a decarbonării sistemului de transport, de producţie de gaze naturale şi de consum, devine realitate”, a scrisw, joi, pe Facebook, ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, s-a făcut un pas înainte şi se demonstrează că putem avea în hidrogen încredere, iar emisiile de dioxid de carbon pot fi reduse.

”E.On şi Delgaz Grid ne arată, prin realizarea acestui proiect, că hidrogenul este combustibilul viitorului şi că mai avem puţini paşi pentru a-l putea folosi la scară largă”, a mai transmis ministrul.

Potrivit Delgaz Grid, scopul testărilor este să ofere o soluţie tehnică la nivel naţional pentru vehicularea hidrogenului prin conducte şi, în perspectivă, utilizarea acestuia în locuinţe.

20HyGrid, un proiect pilot în premieră pentru ţara noastră, a demarat anul trecut şi se bucură de susţinerea Ministerului Energiei, Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, Universităţii Politehnice Bucureşti, Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Asociaţiei pentru Energia Hidrogenului şi Asociaţiei Energia Inteligentă.

Testele au avut loc, joi, la Mediaş, în judeţul Sibiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.