Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit miercuri pe ambasadorul agreat al Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu prilejul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul agreat Victor Chirilă au salutat dialogul politic bilateral foarte dinamic din ultima perioadă dintre România şi Republica Moldova, arată un comunicat de presă al MAE.

Conform sursei citate, cei doi au evocat vizitele preşedintelui Klaus Iohannis, la Chişinău (29 decembrie 2020 şi 27 august 2021), cele ale preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la Bucureşti (20 aprilie 2021 şi 23 noiembrie 2021), precum şi contactele între cele două Parlamente şi interacţiunea strânsă la nivelul miniştrilor afacerilor externe. În acelaşi spirit, a fost salutată recenta vizită la Bucureşti a Prim-ministrului Natalia Gavriliţa, la 9 decembrie 2021.

Şeful diplomaţiei române a menţionat necesitatea pregătirii adecvate a viitoarei Şedinţe Comune a celor două Guverne şi a subliniat necesitatea coordonării cât mai strânse între toate instituţiile de linie, pentru avansarea accelerată a proiectelor bilaterale în sectoare cheie. În acest context, a evocat rolul central al Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, semnată de miniştrii de externe Bogdan Aurescu şi Nicolae Popescu la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021.

Nu în ultimul rând, au fost discutate evoluţiile situaţiei de securitate regională şi implicaţiile acestora pentru Republica Moldova.

Ministrul Bogdan Aurescu i-a urat succes noului ambasador în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al autorităţilor române pentru o conlucrare solidă şi eficientă dedicată susţinerii integrării europene a Republicii Moldova şi avansării procesului de reforme democratice, a dezvoltării sale economice şi sociale, precum şi consolidării comunităţii de limbă, istorie şi cultură dintre România şi Republica Moldova, conchide sursa menţionată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.