Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, cei doi oficiali discutând despre ”evoluţiile din mediul de securitate regional şi din cel internaţional, precum şi direcţiile de intensificare a cooperării în domeniul apărării, în plan bilateral şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Apărării Naţionale l-a primit, vineri, la sediul ministerului, pe ambasadorul SUA, Hans Klemm, potrivit unui comunicat transmis de către MApN.

”Ministrul Leş a prezentat priorităţile strategice ale Guvernului în domeniul apărării şi securităţii, centrate pe angajamentul de asigurare a doi la sută din PIB pentru apărare şi a punctat importanţa pe care România o acordă dezvoltării Parteneriatului Strategic cu SUA”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei ciate, ministrul Beniamin-Gabriel Leş a apreciat ”angajamentul solid” al SUA şi prezenţa trupelor americane pe teritoriul României, ”subliniind că implicarea SUA este esenţială pentru întărirea apărării şi descurajării împotriva tuturor ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii europene”, în special a celor din flancul estic al NATO.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a prezentat stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, ”cu accent pe realizarea prezenţei înaintate a NATO pe flancul estic” şi a insistat pe importanţa ”intensificării eforturilor pentru implementarea eficientă şi la termenele agreate a deciziilor din acest domeniu”. Ministrul a reiterat, totodată, importanţa Mării Negre pentru întreaga securitate şi stabilitate euro-atlantică.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a evidenţiat eforturile ”operaţionale ale forţelor armate române în Afganistan, Irak şi celelalte teatre de operaţii”, mulţumind pentru contribuţia României la securitatea regională şi internaţională şi totodată ”a reiterat angajamentul solid” al autorităţilor americane pentru ”consolidarea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic”.

”Ambasadorul a reiterat angajamentul solid al autorităţilor de la Washington pentru consolidarea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic, având ca rezultat creşterea prezenţei forţelor americane în regiune şi intensificarea programelor bilaterale pe linia pregătirii şi exerciţiilor”, se mai arată în comunicatul MApN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.