Ministrul Apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a primit, joi, la sediul MApN, vizita ambasadorului Republicii Federale Germania la Bucureşti, Peer Gebauer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe parcursul discuţiilor au fost abordate evaluările specifice relaţionate evoluţiilor de securitate la nivel regional generate de agresiunea în desfăşurare a Federaţiei Ruse în Ucraina, cu impact semnificativ asupra siguranţei populaţiei civile ucrainene, dar şi a cetăţenilor români din zonele din proximitatea frontierei dunărene dintre România şi Ucraina”, a transmis, joi, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

De asemenea, potrivit documentului citat, a fost evocată cooperarea dintre România şi Germania, în format NATO şi UE, în contextul actual de securitate, ”fiind abordate priorităţile imediate pe palierul cooperării şi coordonării româno-germane, cu accent pe implementarea deciziilor fundamentale adoptate în contextul Summit-ului NATO de la Vilnius, în special în planul consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul estic, inclusiv la Marea Neagră”.

”Totodată, o atenţie specifică a fost acordată şi aspectelor referitoare la cooperarea în cadrul iniţiativelor UE dedicate profilării apărării europene. În context, ministrul apărării naţionale a exprimat aprecierea pentru angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare şi apărare dedicate Flancului Estic aliat, evidenţiind participarea Forţelor Aeriene Germane la misiunile de Poliţie Aeriană consolidată (eAP) şi implicarea militarilor germani în structurile aliate de comandă din România”, a mai transmis ministerul.

Instituţia a precizat că, din perspectiva cooperării bilaterale, a fost evidenţiat stadiul excelent, dar şi trendul ascendent al colaborării şi interesului manifestat de ambele părţi, reflectat de contactele la cel mai înalt nivel de la Bucureşti şi Berlin din cursul acestui an, precum şi de relansarea discuţiilor aplicate de stat major.

”Oficialul român a subliniat importanţa continuării desfăşurării în comun a exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale, atât în România, cât şi în Germania, precum şi sporirea cooperării în domeniul operaţional şi al instruirii, educaţiei militare, cercetării ştiinţifice şi, nu în ultimul rând, pe palierul tehnico-militar şi al industriei de apărare”, se mai arată în documentul citat.

Potrivit acestuia, cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii menţinerii unui dialog bilateral constant şi structurat, în sprijinul aprofundării şi substanţierii relaţiei deja solide pe componenta de apărare şi pentru implementarea cât mai eficientă a proiectelor specifice comune dezvoltate, atât în context bilateral, cât şi aliat sau al Uniunii Europene.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.