Ministerul Justiţiei a transmis, vineri seară, că ”va analiza cu atenţie şi deschidere” recomandările Comisiei de la Veneţia, iar ministrul Cătălin Predoiu a mulţumit specialiştilor pentru deschiderea de a emite opinia preliminară. ”Prevederi importante ale legilor Justiţiei au fost validate prin această opinie, care constată că sunt în standardele europene”, a transmis ministrul Justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Justiţiei salută publicarea avizului urgent al Comisiei de la Veneţia, la solicitarea autorităţilor române, în urma consultărilor efectuate de experţii Comisiei cu Ministerul Justiţiei, CSM, asociaţii profesionale ale magistraţilor, societatea civilă, organizaţii internaţionale şi diplomatice cu sediul la Bucureşti, în luna noiembrie a acestui an. Raportul Comisiei de la Veneţia apreciază la modul general faptul că legile Justiţiei sunt orientate „în direcţia corectă”, deşi au fost adoptate în procedură de urgenţă, confirmând astfel, implicit, faptul că, în adoptarea acestora, s-a ţinut cont de avizele anterioare ale Comisiei”, a transmis, vineri seară, MInisterul Justiţiei, într-un comunicat de presă.  

Instituţia face referire la aspectele pozitive pe care le-a remarcat Comisia de la Veneţia.  

”În mod particular, avizul reliefează o serie de importante aspecte pozitive, cuprinzând aproximativ 21 de remarci, consideraţii sau aprecieri pozitive, între care enumerăm pe cele mai importante: 

1)     Procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt este transparentă, echilibrată şi democratică; 

2)     Promovarea în posturile de conducere la instanţe şi parchete este în linie cu standardele europene; 

3)     Libertatea de exprimare a magistraţilor este respectată; 

4)     În selecţia procurorilor DNA, nu există interferenţe politice, DNA îşi păstrează autonomia şi independenţa, fapt salutat în mod deosebit în opinie; 

5)     Infirmarea soluţiilor procurorilor de către Procurorul General se face în scris şi motivat, fapt apreciat pozitiv; 

6)     Legile au parcurs un solid proces de consultare publică; 

7)     Procedura de urgenţă a Parlamentului a fost democratică, transparentă şi toate grupurile parlamentare şi instituţiile interesate s-au putut exprima democratic; 

8)     Lupta împotriva corupţiei nu este afectată de prevederile legale. 

9)     Poziţia Ministerului Justiţiei în sistemul judiciar este corect stabilită şi limitată la aspecte administrative şi manageriale”, a mai transmis ministerul.  

Instituţia a transmis că ”va analiza cu atenţie şi deschidere” cele patru recomandări formulate de specialiştii europeni.  

”Am avut consultări deschise şi oneste cu Comisia de la Veneţia, explicând în detaliu toate aspectele ridicate în discuţie. În primul rând, mulţumesc Comisiei de la Veneţia pentru că a avut disponibilitatea să emită un aviz urgent la cererea Ministerului Justiţiei. În ceea ce priveşte opinia propriu-zisă, mă bucur să constat că prevederi importante ale legilor Justiţiei au fost validate prin această opinie, care constată că sunt în standardele europene. De asemenea, mă bucur să constat că opinia remarcă direcţia bună în care au fost orientate, în general, aceste legi. Vom rămâne permanent deschişi atât cooperării cu Comisia de la Veneţia, cât şi cu orice alte autorităţi europene”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. 

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.