Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat vineri, la conferinţa de alegeri a PSD Brăila, că deşi va intra în conflict de idei cu conducerea partidului, candidatul PSD la preşedinţie trebuie să fie din PSD, pentru că altfel nu vor câştiga. Tudose i-a spus lui Marcel Ciolacu că acceptă că poate el nu doreşte să candideze şi se poate accepta că nu este automat preşedintele PSD candidatul la preşedinţie, dar dacă spun că nu au în rândul sutelor de mii de membri un om bun să conducă ţara, atunci au o problemă. Despre Marcel Ciolacu, Tudose a afirmat că ”este pentru prima dată în istoria partidului când preşedintele partidului este un tip care a lipit afişe de mic şi a parcurs toate treptele şi apoi a avut girofar”. Replica lui Marcel Ciolacu a fost că îşii doreşte şi el ”un preşedinte de stânga”. ”Categoric, după 20 de ani, este momentul de a avea un preşedinte de stânga”, a spus Ciolacu, precizând că PSD trebuie să rămână întotdeauna un partid deschis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am să intru în conflict de idei şi nu e pentru prima dată, cu conducerea partidului. Candidatul PSD la preşedinţie trebuie să fie din PSD. Chestia asta, că aducem pe unul de afară, că o să ne înveţe el de unde iese soarele, eu nu cred. Nu vom câştiga. Ideea, domnule preşedintele, domnule secretar general, de a spune că oamenii bună să conducă ţara sunt în afara PSD-ului eu nu prea o înghit. Oamenii buni, care sunt în stare să conducă ţara bine, sunt deja în PSD, că dacă erau buni, veneau deja”, a afirmat Tudose.

El a precizat: ”Aşa că, accept că poate dumneavoastră nu doriţi să candidaţi, se poate accepta că nu este automat preşedintele candidatul la preşedinţie, dar dacă noi spunem că nu avem în rândul sutelor de mii de membri un om bun să conducă ţara, cred că avem o problemă. Şi eu nu cred că avem o problemă, domnule preşedinte, cred că găsim oameni buni aici”. Mihai Tudose a arătat că ”este vorba de a câştiga alegerile nu ca scop în sine ci ca mijloc”.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

”Vrem să câştigăm alegerile pentru ca cei care vor forma Guvernul din partea PSD-ului să guverneze bine”, a mai precizat el. Tudose a spus despre Ciolacu că ”este pentru prima dată în istoria partidului când preşedintele partidului este un tip care a lipit afişe de mic şi a parcurs toate treptele, şi întâi a făcut de toate în partid şi apoi a avut girofar, cu ghilimele”.

”Secretarul general, la fel. Am făcut o mulţime de experimente în partidul ăsta, din 90 încoace. Nu prea ne-au ieşit. De data asta se parce că îndeplinim toate criteriile, mai avem să nu vărsăm sacul, să fim coerenţi, să fim uniţi şi să avem înţelepciunea, eu îmi expun punctul de vedere (..) eu insist, stimaţi colegi, pentru ideea ca preşedintele propus de noi, şi care să fie preşedintele României, să fie din rândul nostru, să fie social-democrat”, a mai afirmat Tudose.

”Sunt ferm convins că are perfectă dreptate când spune că un viitor preşedinte să fie membru de partid, din PSD, văd că s-a aliat acum şi cu domnul Stănescu, are această calitate, ambii au această calitate”, a răspuns Marcel Ciolacu în discursul său.

El a continuat: ”Totuşi, PSD trebuie să rămână întotdeauna un partid deschis. Nu avem dreptul de a închide acest partid. PSD, prin politica sa, trebuie să fie un partid deschis şi să încerce în continuare să strângă cele mai bune valori. Îmi doresc, la fel ca şi dumneavoastră, ca şi colegii mei şi bunii mei prieteni care mi-au fost aproape în această perioadă, îmi doresc un preşedinte de stânga. Categoric, după 20 de ani, este momentul de a avea un preşedinte de stânga”, a spus Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.