Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a spus, marţi, refererindu-se la faptul că Garbriela Firea a fost huiduită pe Arena Naţională, că este firesc să se întâmple asta, întrucât ”cine seamănă vânt culege furtună”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chirica afirmă că era suficient ca primarul Capitalei doar s-o fi salutat pe Simona Halep, fără să confişte evenimentul, el precizând că bucureştenii au transmis un semnal de alarmă politicienilor.

”Cine seamănă vânt, culege furtună. Asta a făcut PSD sâmbătă cu mitingul lor. Era firesc să se întâmple ceea ce s-a întâmplat pe Arena Naţională. Aprecierile că forţele obscure, statul paralel, statul perpendicular, au făcut lucrul ăsta este, pot să spun, de-a dreptul mizerabil. România de azi e o societate foarte divizată în care cei care ne cred proşti şi-au dat seama că nu suntem proşti. Şi mai mult, că nu suntem nici măcar puţini şi că putem accepta o anumită obedienţă până la un anumit nivel. De data aceasta, cei prezenţi la Arena Naţională au simţit că se doreşte confiscarea muncii personale şi a familiei unei sportive care a sacrificat timpul, banii, sănătatea, şi multe alte lucruri pentru a deveni campioană. Factorul politic, obedient, a vrut să-i umbrească această realizare”, a precizat Chirica.

Primarul Iaşiului a mai spus că ultimele afirmaţii făcute de Liviu Dragnea şi atacurile liderului PSD inclusiv la adresa unor instituţii internaţionale arată frica unui om care începe să lovească tot ceea ce îi iese în cale.

”Denotă foarte multă frică. Un om care se află în corzi şi care încasează lovituri succesive de la justiţia românească pentru fapte care le-a săvârşit, desigur, începe să lovească şi el cu toată forţa tot ceea ce îi iese în cale. Nu mai contează că e alb sau e negru. Cum să ataci NATO, când NATO este aliat de bază? Cu ce ne apărăm, cu praştia?”, a mai afirmat edilul Iaşiului, Mihai Chirica.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită copios, luni, în momentul în care a urcat pe scenă alături de Simona Halep şi i-a înmânat acesteia cheia Municipiului Bucureşti.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.