Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a ajuns, vineri seară, la şedinţa de Consiliu Local desfăşurată la Primăria Iaşi, la scurt timp după ce a aflat că i s-a ridicat măsura controlului judiciar, edilul spunându-le consilierilor: "Scuzaţi întârzierea".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chirica a ajuns la Primăria Iaşi imediat după ce a aflat că judecătorii i-au ridicat măsura controlului judiciar, edilul intrând în sala mare a instituţiei unde consilierii locali discutau de câteva ore proiectul de buget local.

Mihai Chirica şi-a pus eşarfa tricoloră, el spunându-le consilierilor locali: "Scuzaţi întârzierea, a fost nevoie şi de acest exerciţiu".

Edilul a afirmat că a venit să susţină bugetul Iaşiului, apoi a început să răspundă la interpelările consilierilor pe amendamentele depuse la buget.

Consilierul USR Răzvan Timofciuc a declarat, în şedinţă, că a crezut că Mihai Chirica a venit la reuniune pentru a-şi anunţa demisia din funcţia de primar.

"A ţinut neapărat să-l vedem cu eşarfa tricoloră. Credeam că a venit să-şi anunţe demisia. E cea mai onorabilă cale. Aţi pus oraşul într-o situaţie grea", a adăugat Timofciuc, fără ca Mihai Chirica să facă vreun comentariu.

Înainte să intre în sala unde avea loc reuniunea de consiliu, Mihai Chirica le-a declarat jurnaliştilor că vineri "a primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept trebuie respectat în România".

Mihai Chirica a adăugat că va reanaliza conduita sa privind disputele politice şi că va aborda "un ton mai echilibrat şi mai apropiat de înţelepciune".

Proiectul de buget local a fost votat la limită de consilieri, cu 14 voturi. Cei opt consilieri USR au votat împotrivă, iar cinci consilieri PSD s-au abţinut. În favoarea proiectului au votat reprezentanţii PNL, PMP, precum şi viceprimarul Cezar Baciu, ales pe listele USR.

Magistraţii ieşeni au ridicat, vineri, măsura controlului judiciar impusă primarului Iaşiului Mihai Chirica de către procurorii DNA în urmă cu o săptămână, astfel că edilul îşi poate exercita din nou funcţia.

Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de primarul Mihai Chirica împotriva ordonanţei prin care procurorii DNA au dispus instituirea controlului judiciar împotriva sa. Decizia instanţei este definitivă.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus în urmă cu o săptămână sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA pentru fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. Chirica şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi. Pe timpul controlului judiciar, Chirica nu poate desfăşura activitatea de primar.

Primarul Mihai Chirica a scris marţi pe Facebook că are încredere în actul de justiţie, efectuat cu celeritate şi fără patimă politică, dar care respectă prezumţia de nevinovăţie.

El susţinea că ultimele zile nu au fost uşoare şi că s-a trezit pus într-o situaţie dificilă, atât personal, cât şi prin prisma îndatoririlor atribuite de ieşeni.

Totodată, Mihai Chirica afirma că în ultimii ani a semnat zeci de mii de documente, sugerând că ar fi putut greşi, pentru că de fiecare dată se bazează pe expertiza şi legalitatea opiniilor subordonaţilor săi din primărie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.