Matei Păun, despre Nicuşor Dan: E o persoană focusată pe detalii, e o persoană focusată pe instituţii şi da, care gândeşte în timp, adică nu joacă în scurt. E o persoană cu o viziune pe termen lung

Matei Păun, despre Nicuşor Dan: E o persoană focusată pe detalii, e o persoană focusată pe instituţii şi da, care gândeşte în timp, adică nu joacă în scurt. E o persoană cu o viziune pe termen lung

Matei Păun, unul dintre apropiaţii preşedintelui Nicuşor Dan, spune că stabilitatea politică este una dintre preocupările majore ale şefului statului, în ultimul an. Acesta mărturiseşte că uneori l-a deranjat această atitudine excesivă. „Tot timpul vorbeşte despre acest lucru, tot timpul şi-a dorit acest lucru, sincer să fiu m-a deranjat şi pe mine în anumite momente, fiindcă suntem oameni şi e greu să ţi se readucă aminte întruna că eşti, în esenţă, ţinut ostatic într-un sistem politic care nu îţi permite să visezi la anumite reforme, înţelegeţi ce vreau să spun. E frustrant asta”, argumentează Păun.

"E o persoană focusată pe proceduri, e o persoană focusată pe detalii, e o persoană focusată pe instituţii şi da, care gândeşte în timp, adică nu joacă în scurt, ca să zic aşa. E o persoană cu o viziune pe termen lung", l-a descris Matei Păun pe Nicuşor Dan.
Acesta a subliniat că Dan este acelaşi pe care l-a cunoscut în urmă cu un deceniu.
"Are o manieră foarte riguroasă de a proceda, de a percepe lucrurile. Este o persoană modestă", mai spune Păun.
Întrebat cum se comportă Nicuşor Dan când are o nemulţumire, Matei Păun a răspuns: "E mai sumbru, se citeşte pe faţa lui că e nemulţumit, e o persoană care nu vociferează mult dar se poate citi asupra lui acest lucru".
"Eu, ce am determinat în ultimul an, e o preocupare clară din partea dânsului pe ceea ce înseamnă stabilitate politică. Tot timpul vorbeşte despre acest lucru, tot timpul şi-a dorit acest lucru, sincer să fiu m-a deranjat şi pe mine în anumite momente, fiindcă suntem oameni şi e greu să ţi se readucă aminte întruna că eşti, în esenţă, ţinut ostatic într-un sistem politic care nu îţi permite să visezi la anumite reforme, înţelegeţi ce vreau să spun. E frustrant asta", mai spune Matei Păun.
Întrebat dacă preşedintele Nicuşor Dan se pregăteşte pentru o eventuală suspendare a sa în Parlament, Matei Păun a răspuns că nu a auzit despre o astfel de preocupare a şefului statului.
"Cred că pot spune că ne leagă o prietenie, cu siguranţă ne leagă o colaborare lungă, de cel puţin 10 ani. (...) Nu sunt trimisul lui Nicuşor Dan, nu-l reprezint, nu vorbesc în numele dânsului", a mai spus Matei Păun, menţionând că a lucrat ca voluntar la campaniile şi proiectele lui Nicuşor Dan.
Acesta a subliniat că nu e o "relaţie în mod deosebit apropiată", că are "o familiaritate" cu Nicuşor Dan, arătând de asemenea că nu discută cu preşedintele în fiecare zi, dar că a păstrat legătura cu acesta.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră