Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis luni, la propunerea liderului partidului, Ludovic Orban, demiterea preşedintelui PNL Giurgiu Marin Anton.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Biroul Executiv a susţinut propunerea formulată de mine pentru demiterea din funcţia de preşedinte a actualului preşedinte PNL Giurgiu pentru încălcarea gravă a deciziilor politice ale partidului şi a poziţiilor politice ale partidului referitor la principalele teme în dezbatere", a anunţat preşedintele PNL.

Propunerea va fi înaintată Biroului Politic Naţional, care va avea loc în  28 ianuarie.

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Giurgiu, Marin Anton, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va avea o „problemă” acasă dacă PSD va promova amnistia, pentru că familia lui va vota cu social-democraţii la alegeri.

„Eu am o părere bună despre Iordache”, a mai spus el, referindu-se la fostul ministru PSD al Justiţiei Florin Iordache.

Marin Anton, fost deputat PNL şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor, afost trimis în judecată de procurorii DNA, în 8 ianuarie 2018, pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro de la compania care a realizat noul terminal al Aeroportului Otopeni.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.