Marian Murguleţ a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării la o zi de la numirea în funcţie, potrivit deciziei publicate miercuri în Monitorul Oficial. Surse din PNL afirmă că numirea sa nu a avut acordul BEx şi nici nu a fost supus unei verificări prealabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia numirii lui Marian Murguleţ ca secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, condus de Ciprian Teleman, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Miercuri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia de eliberare a sa din funcţie.

Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire ce ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.

Marian Murguleţ a lansat atacuri şi critici la adresa PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Executivul nu a făcut încă nicio precizare pe această temă.

Murguleţ a mai deţinut aceeaşi funcţie până în ianuarie anul acesta, fiind demis de premierul Florin Cîţu.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.