Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat marţi, despre şansele României în Schengen, că nu crede că vom avea un Consiliu extraordinar JAI, pentru că l-am avea degeaba, în condiţiile în care Austria îşi menţine poziţia de a vota împotriva aderării României. Poate de data aceasta o să ne coordonăm paşii mult mai bine, a spus liderul PSD despre strategia pentru viitor, pe acest subiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

 

”Cred că România trebuie să aibă o strategie eficientă şi de învingători. Locul României este în Spaţiul Schengen”, a spus liderul PSD.

Marcel Ciolacu a precizat că vor vedea în perioada următoare care va fi strategia.

”Poate de data aceasta o să ne coordonăm paşii mult mai bine. Vedem cu ce veşti o să vină preşedintele României după data de 15 decembrie, după Consiliul European. Din câte ştiu eu, în acest moment, nu e pe ordinea de zi, dar un membru poate ridica această problemă”, a spus Ciolacu.

El a continuat: ”Nu cred că vom avea un Consiliu extraordinar JAI, că l-am avea degeaba. Între timp Austria îşi menţine poziţia de a vota împotriva aderării României”. 

Preşedintele PSD nu a dorit să comenteze reacţia preşedintelui Klaus Iohannis pe refuzul Austriei de a votat aderarea ţării noastre la Schengen.

”Mi-aş fi dorit ca în prag de sărbători să aducem o veste bună românilor şi repet, să fim mai aplicaţi şi să ne coordonăm mai bine paşii. Haideţi să nu scoatem din context refuzul Austriei, total nejustificat, pentru că nu a existat până acum de la Cancelarul Austriei sau de la ministerul de Interne o justificare plauzibilă în ceea ce priveşte acest vor şi trebuie să vedem exact ce s-a întâmplat. Eu cred că a fost doar un interes meschin, intern, în alegerile interne din Austria, ceea ce nu se face la nivelul UE, unde totuşi trebuie să găsim solidaritatea între state şi nu interesele mici, de grup, de partid şi electorale. UE s-a creat pentru cu totul şi cu totul altceva”, a mai spus Ciolacu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.