Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, joi, în mesajul de Anul Nou, că 2020 a fost ”un an teribil”, iar românii au fost eroii acestei perioade. Ciolac susţine că 2021 va fi ”un an al austerităţii” şi-i îndeamnă pe români să se ridice şi să-şi facă din nu vocea auzită. ”Ne vom întoarce în 2021 să zdrobim definitiv coaliţia pierzătorilor”, afirmă Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Au vrut să subjuge România în 2020. Au vrut să deţină controlul total. Şi pentru asta au fost în stare să meargă până acolo încât să se joace clandestin cu vieţile voastre, pentru că n-au avut alt răspuns pentru a stopa pandemia. Nu i-aţi lăsat. Românii sunt adevăraţii eroi ai acestui an! Voi!!! Voi sunteţi cei care aţi găsit soluţii, atunci când statul v-a lăsat pe cont propriu! Iar apoi le-aţi demonstrat prin vot că sunteţi mai puternici ca ei. De aceea, cea mai bună lecţie a acestui an este că fiecare dintre noi poate face diferenţa şi toţi ar trebui să încercăm să schimbăm lucrurile care nu ne convin. 2020 a fost un an teribil”,  ascris, joi, pe Afcebook, Marcel Ciolacu.

Acesta susţine că 2021 va fi un an al austerităţii.

”2021 se anunţă un an al austerităţii, un an extrem de greu pentru milioane de familii! De aceea vă îndemn să vă ridicaţi, să vă implicaţi şi să vă faceţi auzită vocea din nou! Împreună, am reuşit să oprim tăvălugul dreptei în 2020. Tot împreună, ne vom întoarce în 2021 să zdrobim definitiv coaliţia pierzătorilor. Vom învinge acest virus perfid şi ne vom luă vieţile înapoi! Vom readuce prosperitatea, dreptatea şi speranţa! Împreună, schimbăm România în 2021”, a mai scris Ciolacu.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.