MApN anunţă că a depus marţi o plângere prealabilă la Preşedinţie, solicitând revocarea decretului prin care mandatul lui Nicolae Ciucă la conducere Statului Major al Apărării a fost prelungit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ministerul Apărării Naţionale a depus marţi, 8 ianuarie, în temeiul articolului 7 din Legea nr. 554/ 2004, privind contenciosul administrativ, o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicită revocarea Decretului nr. 1331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării", anunţă miercuri MApN.

În motivaţia documentului, M.Ap.N. susţine faptul că decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346 / 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia „Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an”.

"Concret, în document se arată că pentru prelungirea mandatului şefului SMAp ar fi trebuit să fie parcursă aceeaşi procedură ca şi în cazul numirii, mai exact la propunerea ministrului apărării naţionale şi cu avizul Prim-Ministrului. În acest caz, nu există nici propunerea ministerului, nici avizul premierului", explică ministerul.

În document, a fost evidenţiat precedentul juridic, prin faptul că Preşedintele României a prelungit mandatul Şefului Statului Major General în anul 2010, prin Decretul nr. 882, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în 28 decembrie că CSAT nu a aprobat propunerea ministrului Apărării pentru şeful Armatei, situaţie care a fost generată de incompetenţa PSD. Preşedintele a anunţat că a semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major General al Armatei pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat apoi că preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că propunerea pentru postul de şef al Statului Major al Armatei este nelegală, însă nu şi de ce. Leş a mai declarat că nu ştie care a fost argumentul legal pentru prelungirea mandatului generalului Ciucă, atât timp cât legea spune că aceasta se face la propunerea ministrului Apărării, cu avizul premierului. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a declarat în aceeaşi zi, la începutul şedinţei de Guvern, că decretul semnat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major al Armatei este nelegal şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.

Decretul a fost publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial. Decretul nu este contrasemnat de către premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit decretului, se prelungeşte cu un an mandatul şefului Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă.

În decret se menţionează că prelungirea mandatului s-a făcut ”luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, reţinând necesitatea asigurării continuităţii conducerii Armatei, în condiţiile în care mediul regional şi internaţional de securitate se află în continuă schimbare, având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 28 decembrie 2018”.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat marţi că el a considerat că prelungirea mandatului actualei conduceri a Statului Major al Apărării ar fi reprezentat "un semnal negativ la adresa elitei militare, întrucât ar insinua existenţa unei crize de leadership" şi că a încercat să discute cu preşedintele Klaus Iohannis pe acest subiect, însă i s-a transmis că "este ocupat". "Este limpede că s-a încercat o ambuscadă, care să genereze profit în plan mediatic, electoral, însă din fericire am la dispoziţie căile legale pentru a readuce lucrurile în matca lor legală", spune Leş, adăugând că situaţia decretului de prelungire emis de preşedinte "din punct de vedere juridic este fără echivoc".

"Privind retrospectiv este limpede că s-a încercat o ambuscadă, care să genereze profit în plan mediatic, electoral, însă din fericire am la dispoziţie căile legale pentru a readuce lucrurile în matca lor legală. Îmi asum totuşi vina de a fi mizat pe faptul că preşedintele nu-şi va permite să abordeze domeniul apărării şi securităţii în cheie pur electorală", afirma Leş.

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.