Ministerele Afacerilor Externe ale României şi Republicii Macedonia de Nord au transmis, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la semnarea Tratatului politic de bază bilateral, că proiectul european va fi cu adevărat împlinit numai după aderarea statelor din Balcanii de Vest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi, 30 aprilie, aniversăm împlinirea a 20 de ani de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Macedonia de Nord, document care stabileşte cadrul pentru cooperarea politică, economică şi culturală dintre cele două ţări. Ţările noastre sunt parteneri puternici, iar cooperarea bilaterală în baza Tratatului continuă să se dezvolte. Cei 20 de ani care au trecut de la semnarea Tratatului au fost martori ai unor evoluţii istorice pentru ambele părţi. Totodată, au marcat aprofundarea relaţiei noastre bilaterale, după cum arată numeroasele contacte stabilite la toate nivelurile, acoperind o arie extinsă de problematici, de la domeniile economice şi ştiinţifice, la cele culturale şi educaţionale. De la debutul pandemiei de COVID-19, ţările noastre au colaborat în vederea atenuării efectelor negative asupra cetăţenilor”, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Cu acest prilej, ministerele reiterează importanţa procesului de extindere a Uniunii Europene.

„În acest sens, România şi Republica Macedonia de Nord utilizează toate căile de colaborare, inclusiv Memorandumul de cooperare pentru integrare europeană, semnat în 2019. Credem cu tărie că proiectul european va fi cu adevărat împlinit doar după aderarea statelor din Balcanii de Vest şi că stabilitatea şi securitatea Europei depind într-o măsură semnificativă de acest demers. De asemenea, urmărim construirea unei relaţii puternice şi productive în cadrul NATO, bazată pe interesele strategice şi de securitate comune. România şi Republica Macedonia de Nord colaborează, totodată, îndeaproape în formatele de cooperare regională, care joacă un rol decisiv în asigurarea stabilităţii şi dezvoltării sustenabile în regiunea noastră”, mai arată sursa citată.

Cele două instituţii îşi exprimă convingerea că în viitor relaţia între România şi Macedonia de Nord va deveni mai puternică şi mai apropiată şi că va continua consolidarea şi extinderea domeniilor de cooperare.

„Credem, de asemenea, că dezvoltarea legăturilor economice şi schimburilor comerciale dintre ţările noastre va avea, cât mai curând, drept consecinţă atingerea adevăratului lor potenţial. România şi Republica Macedonia de Nord apreciază în mod deosebit şi promovează minorităţile înrudite ale acestora, precum şi comunităţile etnice, respectiv identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. Prin punţile robuste şi durabile pe care le construiesc între ţările noastre, aceste comunităţi vor continua să-şi aducă contribuţia deosebit de importantă la dezvoltarea prieteniei dintre cele două state”, conchide sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.