Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, după succesul moţiunii de cenzură, că singura soluţie este refacerea coaliţiei de guvernare şi a precizat că cele trei partide, PNL, USR-PLUS şi minorităţile, precum şi minorităţile trebuie să se aşeze la masa negocierilor.
Ludovic Orban a declarat că premierul Florin Cîţu a rămas ”repetent” astăzi, prin rezultatul moţiunii de cenzură.
”Trebuie căutate punctele care ne unesc, care sunt destul de multe”, a mai spus Orban, el arătând că a văzut în discursul de astăzi că premierul s-a răfuit cu toate partidele, în condiţiile în care PNL nu poate guverna singur.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Este momentul ca cei care au acţionat mai mult din ambiţie, din frustrare, să facă un pas înapoi şi să îi lase pe oamenii raţionali din PNL, USR-PLUS, UDMR şi minorităţi să se aşeze la masa negocierilor. (..) Preşedintele trebuie să înţeleagă că această criză a durat prea mult”, a mai spus Orban.
Fostul lider PNL a mai spus că Florin Cîţu nu mai poate obţine votul Parlamentului şi nu mai poate fi reînvestit, pentru că există o decizie a CCR care spune clar că premierul demis prin moţiune nu mai poate fi nominalizat premier.
”Eu nu pot să cred că Florin Cîţu mai poate fi reînvestit”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Orban: E de ajuns să ne uităm la ce se comentează pe pagina preşedintelui ca să ne dăm seama că e în mare pericol
Fostul preşedinte al PNL a afirmat că orice înţelegere cu PSD ”va duce din punctul său de vedere la o despărţire definitivă de cei care vor să facă înţelegere cu acest partid”.
Despre o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, Orban a arătat că nu va susţine nicio aventură politică în care să fie aruncată România.
”Am declarat la finalul congresului că parteneriatul meu cu Klaus Iohannis s-a încheiat. Din păcate, comportamentul preşedintelui în ultima perioadă a fost total diferit faţă de comportamentul în care am avut un parteneriat serios, care a dus la victoria partidului, din păcate în ultimele trei luni nu îl recunosc pe Iohannis. E de ajuns să ne uităm la ce se comentează pe pagina preşedintelui ca să ne dăm seama că e în mare pericol", a spus Orban.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.