Ludovic Orban, candidat pentru funcţia de preşedinte PNL la alegerile din 17 iunie, spune că îşi doreşte ca deciziile în partid să nu se mai ia în spatele uşilor închise, ci numai după consultarea membrilor liberali şi că în ultima perioadă multe decizii au fost luate fără a se ţine cont de voinţa reală de la baza partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că partidul trebuie să ofere un cadru propice fiecărui membru, acesta trebuie să se exprime liber, să fie ascultat şi recompensat pentru fiecare rezultat obţinut în activitea politică.

“Partidul are nevoie de democraţie internă. Partidul trebuie să ofere un cadru propice pentru fiecare membru al partidului, să permită fiecărui membru al partidului să participe la activitatea sa, să se exprime liber, să fie ascultat, să îi fie apreciat şi recompensat fiecare efort şi fiecare rezultat pe care îl obţine în activitatea politică. Deciziile în partid să nu se mai ia în spatele uşilor închise, în birourile de la Bucureşti, ci să fie luate după consultarea amplă a bazei PNL, a tuturor acelora care în fiecare localitate se bat pentru promovarea ideilor liberale şi care cunosc foarte bine, la fel ca şi cei care se află în conducerea naţională, ce este bine pentru Partidul Naţional Liberal şi ce poate fi rău”, a afirmat Ludovic Orban.

El a mai spus că multe decizii ale PNL au fost luate fără a se ţine cont de voinţa reală de la baza partidului.

“În ultima perioadă, foarte multe decizii ale partidului au fost luate fără să se ţină cont de voinţa reală de la baza partidului. Acum în PNL sunt alegeri care vor fi finalizate pe 17 iunie. După aceste alegeri va exista o reală şi autentică democraţie în partid”, a explicat Ludovic Orban.

El a spus că toţi semnatarii moţiunii sale cu care candidează la preşedinţia partidului, cei 27 de preşedinţi de organizaţii judeţene, au luat decizia după consultarea cu conducerile organizaţiilor, existând însă şi preşedinţi care au semnat moţiunea fără a întreba un singur membru de partid.

“În ceea ce mă priveşte pe mine, semnatarii moţiunii mele, preşedinţii care mi-au semnat moţiunea, cei 27, au semnat după consultări prealabile, exact cum a fost consultarea de la Constanţa, spre deosebire să spun, de unii preşedinţi care au semnat moţiunea fără să întrebe măcar un singur coleg de partid, dacă ei împărtăşesc punctul de vedere al preşedintelui, lucru care se va şi vedea în poziţionarea delegaţiilor”, a menţionat Orban.

El a precizat că delegaţii care vor veni la congres nu vor fi obligaţi să voteze cum s-a poziţionat filiala judeţeană în legătură cu unul sau altul dintre candidaţi.

La alegerile pentru preşedinţia PNL din data de 17 iunie mai candidează Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă. Ludovic Orban s-a aflat sâmbătă la Constanţa pentru a prezenta moţiunea sa, intitulată “Forţa Dreptei”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.