Liderii PNL Mihai Voicu şu Teodor Atanasiu au contestat sâmbătă, la Târgu Mureş, candidaturile lui Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu la şefia partidului, Atanasiu spunând că cei doi au furat startul cu scopul de a deturna dezbaterea din interiorul formaţiunii, iar Voicu exprimându-şi speranţa ca va exista şi un al treilea candidat care va apărea la finalul alegerilor din organizaţiile judeţene ale PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că este nevoie de echipe puternice, de echipe omogene, de echipe sudate şi acel candidat care va reuşi să prezinte o astfel de echipă cu siguranţă va lua mai multe voturi decât aceste candidaturi solitare, pe care le anunţi ca să furi startul şi care să deturneze puţin dezbaterea”, a declarat Teodor Atanasiu.

”Cei doi colegi au ales să-şi anunţe o candidatură de sus în jos. Eu cred că acest proces de alegeri interne, de consultare a membrilor partidului, va duce, în opinia mea, la apariţia unui alt candidat, ca rezultat al acestui proces de consultare şi nu ca afirmare a unei voinţe proprii de candidatură eventual ca aparţinând strict uneia dintre grupări. (...) De aceea, eu cred că va mai exista şi un al treilea candidat, ca rezultat al sprijinului unei echipe puternice şi ca rezultat al consultărilor care vor porni de la baza partidului", a spus şi Mihai Voicu.

La rândul său, Teodor Atanasiu a combătut din nou ideea ca Dacian Cioloş să fie cooptat în coducerea PNL, susţinând că nu există lideri providenţiali nici în interiorul, nici în exteriorul partidelor.

”Problema este că, nefiind aceşti candidaţi providenţiali în interiorul partidelor, mulţi au fost tentaţi să se uite în afară şi de aceea a apărut ideea domnului Cioloş de a veni în politică. Eu vă spun: nu există candidaţi providenţiali nici în afara partidelor, domnul Cioloş nu este candidat providenţial şi partidele nu trebuie să-şi caute aceşti candidaţi providenţiali, trebuie să-şi caute acei oameni capabili să construiască echipe puternice, echipe solide şi echipe omogene care să vină cu politici publice adecvate", a mai susţinut Atanasiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.