Fostul preşedinte executiv al filialei municipale PSD Iaşi Viorel Blăjuţ a declarat că n-ar fi o surpriză pentru nimeni dacă edilul Mihai Chirica ar reveni în PSD, întrebând dacă organizaţia municipală ar mai fi fost dizolvată în cazul în care el i-ar fi cărat geanta primarului de Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viorel Blăjuţ a comentat sâmbătă pe Facebook decizia dizolvării filialei municipale luată de conducerea organizaţiei ieşene a social-democraţilor, sugerând că primarul Mihai Chirica ar fi avut un rol în luarea acestei hotărâri.

“Maricel (Maricel Popa liderul PSD Iaşi – n.r.) a ajuns la vârsta maturităţii politice. Mi-am dat seama de acest lucru după ce a ras organizaţia municipală Iaşi a PSD pe motiv că nu a performat în alegeri, unde a “strălucit” doar structura judeţeană condusă de acesta. Chiar a identificat şi un ţap ispăşitor, pe mine! Sunt vinovat că nu am stat ”capră” în faţa lui Chirica, dar mai ales în faţa grupului său de loialişti din partid, care s-au chinuit amarnic să-l spele de păcate, deşi acesta evadase din echipa PSD Iasi. Acum că a revenit la Primărie, după ce o instanţă de judecată i-a revocat controlul judiciar instituit de DNA, n-ar mai fi pentru nimeni o surpriză, dacă l-ar vedea înapoi în PSD“, a scris fostul lider social-democrat ieşean, Viorel Blăjuţ.

Totodată, Blăjuţ întreabă dacă organizaţia municipală ar mai fi fost dizolvată în situaţia în care nu l-ar mai fi criticat pe edilul Mihai Chirica.

“Dacă i-aş fi cărat primarului geanta, se mai dizolva organizaţia municipală? (…) Am avut onoarea să fiu preşedintele executiv al acestei organizaţii câteva luni, din august 2021 şi până acum, când am devenit şomer politic. Planul echipei din care am făcut parte a fost acela de a face o opoziţie reală în Consiliul Local şi de a demasca mafia imobiliară din Primăria Iaşi. Dar am fost decapitaţi! Probabil pentru a-i da unui muribund satisfacţia de pe urmă“, a afirmat Viorel Blăjuţ.

De asemenea, fostul lider PSD Iaşi consideră că Iaşiul a rămas în urma altor mari oraşe ale ţării, adăugând că obiectivul său la şefia organizaţiei municipale era de a readuce oraşul imediat după Bucureşti.

“Dacă la Cluj se vorbeşte de metrou, noi la Iaşi de abia visăm la o autostradă. Avem un sfert de şosea de centură şi un aeroport cocoţat pe un deal înconjurat de vile şi credem că suntem Poarta Europei, când Iaşul nu este nici măcar hub-ul Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi Ucraina“, mai precizează Viorel Blăjuţ.

Filiala municipală Iaşi a PSD are un nou lider, după ce conducerea organizaţiei a fost dizolvată, din cauza rezultatelor slabe la ultimele alegeri. Preşedinte interimar este Bogdan Balanişcu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Decizia a fost luată, joi seară, în şedinţe succesive, de către Biroul Permanent Judeţean şi de Consiliul Politic Judeţean al PSD Iaşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.