Legea USR „Fără penali în administraţia locală” îşi produce efectele: un candidat PSD, condamnat penal cu închisoare cu suspendare, a fost obligat de instanţă să se retragă din cursa pentru Primăria şi Consiliul Local al comunei Beliş, din judeţul Cluj, anunţă USR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit USR, este vorba despre Viorel Matiş, candidat la primărie şi la consiliul local din partea PSD, condamnat penal la închisoare cu suspendare, încă nereabilitat, pentru dare de mită.

”Candidatura sa pentru primărie a fost invalidată de Biroul de circumscripţie, dar a rămas pe lista de la consiliul local. USR a contestat lista, iar contestaţia a fost admisă atât la judecătorie, cât şi la tribunal, iar candidatul a fost obligat să se retragă din aceste alegeri”, afirmă formaţiunea.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Principiul fără penali în funcţii publice pentru care s-a luptat USR şi a ajuns lege este pentru prima dată aplicabil la alegerile din 9 iunie 2024. Bineînţeles că tot membrii USR sunt cei vigilenţi în respectarea sa în procesul electoral, acolo unde există neatenţii ori erori ale birourilor electorale. Aşa s-a întâmplat şi în comuna Beliş din judeţul Cluj, unde am invalidat în instanţă candidatul din partea PSD. În alte cazuri, precum în comunele Tritenii de Jos sau Floreşti, am informat birourile electorale de circumscripţie asupra incidenţei principiului fără penali în funcţii publice, iar acestea l-au aplicat şi au invalidat candidaturi la primărie ale unor condamnaţi penal definitiv nereabilitaţi”, declară avocata Oana Murariu, deputată şi preşedinte al Filialei USR Cluj.

Legea USR „Fără penali în funcţii locale” a fost adoptată în octombrie 2022 şi de atunci în Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (115/2015) a apărut interdicţia clară de a depune candidaturi şi de a fi alese persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea.

Legea a constituit o etapă importantă pentru modernizarea României, astfel încât să nu mai ajungă primari, şefi de CJ, consilieri locali şi judeţeni persoane condamnate pentru viol, pornografie infantilă, pedofilie, proxenetism sau corupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.