Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple pe perioada vacanţei parlamentare, după ce săptămâna trecută actul normativ a fost declarat constituţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorii CCR au decis, joi, cu unanimitate de voturi, că legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară este constituţională, preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, argumentând că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se încalcă principiul separaţiei puterilor, iar din cuprinsul legii nu rezultă că Executivul ar intenţiona să dea ordonanţe în domeniul legilor organice.

Opoziţia susţinea că actul normativ permite Executivului să se substituie Legislativului şi că, totodată, legea ar permite Cabinetului Grindeanu să modifice legi organice prin ordonanţe simple, ceea ce este contrar Constituţiei.

Parlamentul a adoptat, în urmă cu o săptămână, în procedură de urgenţă, proiectul de lege care prevede abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, cu 150 de voturi “pentru” şi 83 de voturi “împotrivă” în Camera Deputaţilor şi cu 76 de voturi ”pentru” şi 35 de voturi ”împotrivă” în Senat.

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu, au convocat Parlamentul în sesiune extraordinară în perioada 9-31 ianuarie, fapt care face inutilă Legea de abilitare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.