Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, joi, după ce a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, că va sprijini deschiderea unui muzeu similar în România, concomitent cu înfiinţarea unei instituţii care să organizeze traininguri pentru funcţionarii publici şi politicieni pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei şi discriminării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis a vizitat, joi, Muzeul Memorial al Holocaustului şi a avut discuţii cu membrii conducerii muzeului. ”Am vorbit despre priorităţile pe care România şi le-a asumat la preluarea mandatului preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Le-am spus  partenerilor americani că sunt pe deplin hotărât să sprijin înfiinţarea în România a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustului şi aici vorbesc despre o instituţie adevărată, organizată la cele mai avansate standarde în materie, nu mă refer la o casă memorială sau la alte iniţiative lăudabile, dar foarte mici”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a arătat că vizita sa la muzeul din Washington survine la o lună după vizita făcută la Memorialul ”Yad Vashem”. ”Cele două vizite reprezintă un semnal foarte important pe care România îl transmite. În primul rând, suntem foarte hotărâţi în asumarea propriului trecut, a onorării memoriei victimelor Holocaustului şi luptei împotriva manifestărilor antisemite şi xenofobe”, a spus şeful statului.

România îşi propune să devină un centru regional în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului şi a urii rasiale, în condiţiile în care ţara noastră a reuşit să adopte, în scurt timp, o legislaţie foarte avansată în acest domeniu. ”Am lansat ideea organizării unei structuri educaţionale instituţionalizate pentru cursuri şi training-uri pentru funcţionari, oameni politici, diplomaţi, personalul din structurile de ordine şi siguranţă publică, având ca temă istoria Holocaustului, combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a discriminării, a urii”, a spus Iohannis.

Acesta a remarcat că manifestările antisemite şi xenofobe s-au amplificat în spaţiul european ca urmare a problemelor de securitate din ultimii ani.

”Evoluţiile din spaţiul european din ultima vreme scot la suprafaţă, din păcate, derapaje xenofobe şi derapaje rasiste. De aceea, cred că aceste lucruri trebuie să mobilizeze factorii de decizie şi cetăţenii, să creeze un nou impuls, în special în domeniul educaţiei pentru şi despre valorile democratice”, a conchis Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a vizitat, pe 8 martie, Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, el declarând că reprezintă o experienţă extrem de emoţionantă şi tulburătoare.

”Am adus aici un pios omagiu tuturor victimelor acestei mari tragedii a secolului XX. Nu cred că există semeni care să păşească aici şi să nu interiorizeze ce a însemnat genocidul evreiesc. Holocaustul este unic şi nu poate fi uitat, iar vizita de azi mi-a întărit convingerea că educaţia continuă reprezintă instrumentul fundamental pentru a evita astfel de crime odioase în viitor”, a spus preşedintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.