Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că astăzi, a adoptat, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului European, o Declaraţie comună în care respingem ferm şi condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, am adoptat, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului European, o Declaraţie comună în care respingem ferm şi condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, anunţă preşedintele.

Klaus Iohannis arată că ”Uniunea Europeană, inclusiv România, nu recunoaşte şi nu va recunoaşte niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia, prin încălcarea gravă a independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Ucrainei”, spune preşedintele României”. 

”Cerem tuturor Statelor şi organizaţiilor internaţionale să respingă această anexare ilegală. Uniunea Europeană, inclusiv România, este ferm alături de Ucraina. Vom continua să oferim un puternic sprijin economic, militar, social şi financiar Ucrainei”, spune Klaus Iohannis. 

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin, că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare.

El invită Ucraina la masa negocierilor, subliiind însă că regimul de la Kiev va trebui să respecte ”voinţa poporului”.

”Ne vom proteja teritoriile folosindu-ne toate forţele şi vom face totul pentru securitatea oamenilor”, avertizează liderul rus. Putin şi liderii pro-ruşi din cele patru regiuni au semnat decretele de anexare la Rusia în aplauzele celor prezenţi. Discursul preşedintelui rus, în care anunţă anexarea celor patru teritorii, rostit în faţa elitei politice de la Kremlin, a început cu o întârziere de 15 minute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.