Preşedintele Klaus Iohannis a discutat miercuri cu omologul ucrainean Volodâmâr Zelenski, la solicitarea celui din urmă, despre situaţia îngrijorătoare de securitate din regiune, cât şi despre stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale dintre România şi Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Preşedintele României a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială, precum şi pentru aspiraţiile sale europene şi euroatlantice. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, că declaraţiile comune ale reuniunilor găzduite recent de România, în special ale Summitului Formatului Bucureşti 9, dar şi ale reuniunii trilaterale la nivelul miniştrilor de externe România – Polonia – Turcia, la care a participat inclusiv ministrul ucrainean de externe, reflectă susţinerea faţă de Ucraina. De asemenea, Preşedintele României a evocat preocuparea ţării noastre faţă de deteriorarea recentă a securităţii în Vecinătatea Estică şi în Marea Neagră, în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, apreciind poziţia Preşedintelui Ucrainei de natură să conducă la reducerea tensiunilor”, arată un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului român a acordat un spaţiu amplu în convorbirea telefonică problemelor legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educaţie în limba română, şi a subliniat necesitatea soluţionării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului.

În acest sens, Klaus Iohannis a subliniat importanţa încheierii cât mai curând a Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul educaţiei dintre România şi Ucraina şi reluarea cât mai rapidă a lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

„De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat deschiderea Ucrainei faţă de perspectiva încheierii unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi minorităţii ucrainene din România. Preşedintele României a făcut un apel la omologul său ca autorităţile ucrainene centrale şi locale să îi implice în consultări aprofundate pe etnicii români pe teme ce ţin de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina. Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat că identificarea eficientă de soluţii durabile în privinţa prezervării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina va conferi un imbold pentru consolidarea relaţiei bilaterale pe toate palierele sale”, mai indică sursa citată.

Totodată, Klaus Iohannis l-a informat pe omologul ucrainean că ţara noastră este pregătită să realizeze în perioada imediat următoare o donaţie de echipamente medicale şi dezinfectanţi, respectiv de vaccinuri, pentru a sprijini combaterea activă a pandemiei de COVID-19, o dovadă în plus a potenţialului de cooperare bilaterală.

La rândul său, preşedintele Volodâmâr Zelenski a mulţumit pentru sprijinul constant al României în favoarea suveranităţii Ucrainei şi a integrităţii sale teritoriale şi pentru aspiraţiile sale europene şi euroatlantice.

Totodată, omologul ucrainean a mulţumit României pentru susţinere în raport cu situaţia îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică.

„Preşedintele Zelenski a arătat că înţelege pe deplin preocupările părţii române legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române şi a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluţii, astfel încât identitatea culturală şi lingvistică a etnicilor români să fie protejată conform standardelor internaţionale. În final, preşedintele Volodâmâr Zelenski a reiterat invitaţia adresată preşedintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina”, conchide sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.