Preşedintele UDMR, Klemen Hunor, fost ministru al Culturii, a declarat joi, la RFI, că formaţiunea pe care o conduce nu este de acord cu retragerea candidaturii Roşiei Montane pentru includerea pe lista UNESCO, în condiţiile în care un asemenea demers nu rezolvă vreo problemă, iar acest patrimoniu unic ar trebui să reprezinte prima responsabilitate a ţării noastre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”E o discuţie extrem de importantă şi sensibilă. România, anul trecut, Guvernul Cioloş a mai retras un dosar de la UNESCO în ultimă fază, înainte de votul de la Adunarea Generală, deci nu ar fi o noutate. Fiindcă unii au spus că nu se poate retrage”, a afirmat Klemen Hunor.

El a susţinut că retragerea candidaturii Roşiei Montane pentru includerea pe lista UNESCO nu rezolvă nicio problemă.

”Nu neapărat retragerea dosarului rezolvă o problemă, cum nici înaintarea dosarului în ultima clipă nu cred că a fost un gest extrem de bine pregătit din partea Ministerului Culturii, fiindcă Ministerul Culturii a trimis, nu Guvernul (Guvernul Cioloş - n.r.). Dar e o discuţie mult mai serioasă decât să ne pronunţăm într-o singură propoziţie că e bine sau nu e bine. E bine să păstrăm acel patrimoniu, categoric. Acel patrimoniu mondial, unic, din acest punct de vedere eu cred că prima responsabilitate asta este. După aceea putem discuta restul”, a completat deputatul UDMR.

Kelemen Hunor mai consideră că România nu ar trebui să plătească despăgubiri către Gabriel Resources, care a cerut despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari.

”Ar trebui văzut ce se va întâmpla cu acel proces, eu cred că România nu ar trebui să plătească nicio despăgubire. Şi trebuie văzut cum vom proteja patrimoniul construit şi arheologic de la Roşia Montană. Eu, când am fost ministru, am păstrat pe listă tot ce înseamnă patrimoniul protejat la Roşia Montană şi nu am fost de acord cu scoaterea de pe lista monumentelor istorice. Acest lucru a însemnat o protejare legală şi o protecţie legală, dar, sigur, lucrurile sunt extrem de complicate”, a conchis Kelemen Hunor.

Premierul Mihai Tudose a declarat marţi că nu crede că statul român va pierde în procesul cu Gabriel Resources, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde dolari pentru nedemararea proiectului exploatării aurifere de la Roşia Montană şi a acuzat Guvernul Cioloş că în ultimele zile de mandat a înaintat actele necesare către UNESCO pentru a declara toată zona arie protejată natural, motiv pentru care nu se vor mai putea face exploatări de zăcăminte acolo în cazul în care UNESCO va finaliza procedura de declarare ca arie protejată natural.

Senatorul USR Mihai Goţiu a avertizat marţi că Executivul pregăteşte retragerea dosarului Roşia Montană de la UNESCO şi îi acuză pe guvernanţi de faptul se pregătesc ”să facă blat” în litigiul de la Washington, pentru a nu se afla adevărul despre modul în care Gabriel Resources a cheltuit sute de milioane de dolari în România cu politicienii, experţii, jurnaliştii şi agenţiile de publicitate şi PR care au susţinut proiectul minier.

Reacţia senatorului USR vine după ce într-un articol publicat în ediţia online a ziarului ”Adevărul” se prezintă un punct de vedere semnat de o consilieră din minister, în care se pretinde că asumarea depunerii dosarului Roşia Montană la UNESCO de către fostul ministru al Culturii Corina Şuteu ar afecta şansele României în arbitrajul de la Washington, în care compania Gabriel Resources solicită despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.