Kelemen Hunor a declarat, miercuri, în discursul de prezentare a candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, că trebuie găsită o soluţie prin care să fie restabilit echilibrul şi să fie redat Camerei Deputaţilor acel rol de for de dezbatere, care momentan nu este îndeplinit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Lucrurile sunt simple. Avem de rezolvat o situaţie şi trebuie să găsim o soluţie prin care vom restabili echilibrul, vom reda Parlamentului României, Camerei Deputaţilor, acel rol care în acest moment nu este îndeplinit, un for de dezbatere în care într-adevăr discutăm despre problemele reale ale societăţii şi nu ne jignim reciproc, nu ne atacăm şi nu ne folosim de acest microfon ca să arătăm cât de deştepţi suntem, dar folosim acest microfon pentru a ne apropia de cetăţeni, pentru a căuta împreună soluţii la problemele cele mai importante din această ţară”, a declarat Hunor.

El crede că acest echilibru poate fi restabilit şi de către un reprezentant al UDMR.

“De aceea cred că în acest moment, în această perioadă, restabilirea echilibrului în Parlamentul României se poate face şi de către un reprezentant al UDMR, o formaţiune politică mai mică numeric. Fiindcă până la urmă oricare dintre noi din această sală are posibilitatea de a conduce pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă Camera Deputaţilor. Reprezentantul Camerei Deputaţilor nu trebuie să fie şef peste ceilalţi deputaţi, dar trebuie să fie în stare să intre în discuţie cu fiecare dintre noi. De aceea eu cred că persoana mea şi experienţa mea din Parlamentul României de 20 de ani sau aproape 20 de ani a demonstrat că pot să stau de vorbă cu toate forţele politice, pot să caut soluţii împreună cu colegii. pot să caut consens acolo unde este nevoie de el şi sigur din acest punct de vedere puteţi să mă votaţi”, a mai spus Kelemen Hunor.

El crede că, astfel, Parlamentul poate redeveni o instituţie fundamentală şi serioasă şi nu una huiduită şi criticată de către cetăţeni.

“Nu avem nevoie de dezbinare, nu avem nevoie de dezbateri care nu duc nicăieri şi de aceea Parlamentul poate să revină în această perioadă de un an şi jumătate când va exista o competiţie politică internă extrem de dură, dar putem reduce Parlamentul în acel rol de instituţie fundamentală serioasă şi nu huiduită, criticată permanent de către cetăţeni. De aceea sunt convins că dacă vă gândiţi foarte bine ce urmează, ce soluţii trebuie găsită şi ce soluţie putem găsi împreună, atunci mă veţi susţine pentru o perioadă scurtă fiindcă nu vorbim de perioadă lungă, pentru un an şi jumătate până la alegerile parlamentare să conduc împreună cu dumneavoastră împreună cu liderii dumneavoastră şedinţele Camerei Deputaţilor şi să reprezint Camera Deputaţilor cu onoare”, a mai declarat Hunor.

Kelemen Hunor candidează din partea UDMR pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Mai candidează Marcel Ciolacu, susţinut de PSD şi ALDE, şi Raluca Turcan, susţinută de PNL, USR şi PMP. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.