Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat marţi, după numirea în funcţia de Secretar general al Guvernului a lui Mircea Abrudean că totul e bine când se termină cu bine şi chiar dacă a luat ceva timp pentru a exista această numire susţinută politic de PNL, e bine că s-a întâmplat.
”Totul e bine când se termină cu bine. Până la urmă, chiar dacă a luat ceva timp pentru a exista această numire susţinută politic de PNL, e bine că s-a întâmplat”, a spus deputatul PNL. ”Din punctul nostru de vedere nu e niciun fel de problemă că a existat această întârziere. Până la urmă toată lumea s-a convins că propunerea noastră e una extrem de serioasă, şi mai mult, îndeplineşte toate criteriile şi condiţiile, are competenţele şi experienţa necesare pentru a exercita această funcţie”, a mai spus el.
Întrebat dacă a existat o discuţie între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu, înainte de această numire, Ionuţ Stroe a spus că întrebarea trebuie pusă celor în cauză iar el nu poate confirma situaţii pe care nu le cunoaşte.
Premierul Marcel Ciolacu a decis, luni, numirea lui Mircea Abrudean în funcţia de secretar general al Guvernului, la propunerea PNL. Decizia aa fost luată după mai multe runde de discuţii cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.




























