Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a declarat, referitor la motivarea CCR la decizia respingerii sesizărilor Guvernului şi preşedintelui Klaus Iohannis la faptul că Parlamentul decide data alegerilor şi nu Executivul, că „urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Hotărârea Guvenului este în vigoare în momentul de faţă şi tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut motivarea, aşa cum a fost publicată. Urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat”, a afirmat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, întrebat despre subiect.

Curtea Constituţională motivează în decizia de resipingere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul, că „stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară”. Hotărârea Guvernului care stabileşte data alegerilor pe 6 decembrie, deşi a fost emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă, îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a actului normativ criticat şi anume legea care spune că Parlamentul decide data alegerilor generale şi nu Executivul, mai arată judecătorii CCR în motivare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.