Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că, în cazul în care PSD va atinge majoritatea absolută prin traseism, nu va schimba formatul consultărilor anunţate pentru săptămâna viitoare şi nu îi va chema la Cotroceni doar pe social-democraţi, considerând că premierul este discutat în funcţie de rezultatul alegerilor, nu de migraţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă eventuale migraţii în Parlament care ar produce o majoritate absolută a PSD ar schimba formatul consultărilor pentru formarea noului Guvern, Iohannis a negat.

"Rămâne formula pe care am enunţat-o astăzi (vineri - n.r.), fiindcă eu vorbesc aici despre Parlamentul care se constituie în baza rezultatului votului. Că, ulterior, unii sau alţii migrează, este problema lor. Nu mai este problema mea şi nu mai este legată de consultări", a spus el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Iohannis a criticat migraţia politică din România, numind-o un fenomen "toxic" şi "nociv".

"Este această migraţie politică, probabil, cel mai nociv fenomen în politica românească postdecembristă. Şi spun acest lucru fiindcă Parlamentul care tocmai îşi încheie mandatul - şi bine că şi-l încheie - nu mai seamănă, de exemplu, deloc cu Parlamentul care a fost ales acum patru ani. Or, aşa ceva, într-o democraţie matură, este imposibil", a spus şeful statului.

Preşedintele a mai spus că, dacă la alte capitole democraţia românească stă bine, la acesta "stăm foarte prost".

"Faptul că (...) se pare că există lideri politici care, din capul locului, îşi imaginează că pot convinge parlamentari să migreze şi să-şi completeze astfel echipa, arată că nu e o excepţie. Este un fenomen care este luat în calcul, este promovat, este folosit, dar este fundamental greşit. Speranţa mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în noul Parlament. Acesta ar fi un indicator al calităţii Parlamentului", a continuat preşedintele.

El a arătat că, dacă traseismul este păstrat la cote reduse, înseamnă că România face progrese. "Eu sper ca acest lucru să fie înţeles şi de liderii de partid, fiindcă depinde mult de ei. Dacă încurajează fenomenul, se va întâmpla. Dacă îl descurajează, nu se va întâmpla", a conchis el.

Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni seara, într-o intervenţie telefonică la România TV, că PSD va face nominalizarea de prim-ministru doar după formarea Parlamentului pentru a şti exact dacă are majoritate absolută sau dacă va fi nevoie ca alţi parlamentari să se alăture grupului social-democrat.

„Nu scrie în Constituţie partidul care a obţinut în alegeri majoritate absolută, ci spune cel care are o majoritate absolută în Parlament. Ori noi asta vom şti luni seara sau marţi după ce se depune jurământul şi după ce fiecare parlamentar anunţă din ce partid face parte şi din ce grup face parte. Şi dacă acum la repartizare ne lipsesc două, trei mandate, eu cred că vor fi poate doi, trei, patru parlamentari care luni vor vrea să fie în PSD şi atunci, conform articolului 103 din Constituţie, nu se mai fac consultări cu celelalte partide”, a explicat fostul lider social-democrat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.