Iohannis se întâlneşte marţi cu ambasadorii statelor membre UE. Precedenta astfel de întâlnire, după alegerile locale

Iohannis se întâlneşte marţi cu ambasadorii statelor membre UE. Precedenta astfel de întâlnire, după alegerile locale
Iohannis se întâlneşte marţi cu ambasadorii statelor membre UE. Precedenta astfel de întâlnire, după alegerile locale (FOTO: Presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la un dejun cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, găzduit la reşedinţa ambasadorului Republicii Slovace la Bucureşti. O întâlnire similară a avut loc în luna iunie, imediat după alegerile locale, un subiect discutat fiind şi scrutinul de atunci.

Iohannis s-a mai întâlnit cu ambasadorii pe 23 iunie, la două săptămâni după alegerile locale, în contextul reuniunii Consiliului European care urma la finalul lunii. Un subiect discutat a fost inclusiv cel al scrutinului.

"Referitor la procesul alegerilor locale, recent încheiat, Preşedintele României a menţionat că acesta a fost bine organizat şi cu foarte puţine incidente semnalate, ceea ce a arătat o îmbunătăţire clară a calităţii procesului electoral în România", anunţa atunci Preşedinţia.

Presa nu va avea acces la întâlnire.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră