Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, în cadrul reuniunii Grupului Arraiolos, că ajutorul pentru Ucraina trebuie să continue. A ajuta Ucraina, înseamnă a ajuta întreaga regiune, iar a consolida securitatea acesteia, înseamnă a pune a adăpost şi celelalte naţiuni, a afirmat preşedintele, explicând liderilor UE că recentele lovituri ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au avut un impact şi asupra României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În aceste zile, nicăieri în Europa şi în nicio circumstanţă nu se poate trece cu vederea în vreun discurs ce se întâmplă în partea de Est a continentului nostru. Războiul actual împotriva Ucrainei este un punct de inflexiune al destinului nostru şi avem datoria să apărăm principiile şi normele juridice internaţionale care sunt atacate de Rusia”, şi-a început, vineri, Iohannis discursul în cadrul reuniunii Grupului Arraiolos.

Şeful statului crede că ”trebuie să continuăm să oferim Ucrainei sprijinul financiar, militar şi economic de care are nevoie pentru a câştiga războiul”.

”Trebuie să continuăm să le oferim sprijin politic şi să planificăm asupra modului de a îi ajuta să îşi reconstruiască ţara, după încheierea războiului. Trebuie să-i ajutăm, de asemenea, să câştige pacea. Cea mai bună şansă de a o face este să construim pe Formula pentru Pace a Preşedintelui Zelenski”, a mai transmis Iohannis.

Acesta crede că şi alţii trebuie convinşi să ajute Ucraina, ”astfel încât Ucraina să fie în cea mai bună poziţie pentru a negocia pacea”.

”Sunt mândru să spun că România a fost la înălţimea tuturor acestor imperative. Vom continua să o facem. Atunci când consolidăm securitatea Ucrainei, întărim şi securitatea noastră naţională. Şi a întregii regiuni. Acest aspect este perceput cu atât mai acut de către cetăţenii mei, cu cât recentele lovituri ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au avut un impact şi asupra teritoriului ţării mele”, a declarat şeful statului.

Acesta a reiterat ajutorul pentru Republica Moldova: ”Suntem susţinători constanţi şi fermi ai ţării noastre vecine şi sprijinim consolidarea rezilienţei acesteia, astfel încât să poată face faţă subversiunii ruse. Republica Moldova este a doua cea mai afectată ţară de către război. De aceea trebuie să susţinem în continuare şi cu toate mijloacele noastre Chişinăul, în paralel cu ceea ce facem pentru Ucraina”.

Iohannis crede că ”a câştiga pacea după războiul din Ucraina înseamnă mai mult decât a soluţiona relaţia dintre Ucraina şi Rusia în conformitate cu Carta ONU”.

”Trebuie să ne asigurăm că ceea ce este corect şi util în actualele aranjamente de securitate, chiar dacă sunt subminate activ de Rusia, rămâne în vigoare. Scopul nostru trebuie să fie ca, pe baza oferită de principiile de la Helsinki, o agresiune ca a Rusiei asupra Ucrainei să nu se mai repete niciodată”, a mai declarat preşedintele.

”Dacă ne dorim ca UE să fie eficace pe scena globală, trebuie să ne consolidăm rezilienţa internă. Trebuie să urmărim nu numai autosuficienţa energetică, sustenabilitatea de mediu, protecţia infrastructurii sau reacţia promptă la urgenţe civile. Trebuie să urmărim, de asemenea, buna funcţionare a sistemelor politice democratice şi protecţia împotriva difuzării de informaţii false. Nu trebuie să renunţăm în niciun moment al acestui demers la valorile noastre. Este important să le rămânem fideli şi să le apărăm”, a adăugat Iohannis.

Acesta s-a referit şi la procesul de extindere a Uniunii Europene.

”Europa cu mai multe viteze nu este însă răspunsul. Poate fi cea mai ieftină soluţie din punct de vedere al efortului, dar este o reţetă pentru o Uniune diminuată, nu pentru una mai puternică: Uniunea Europeană ar fi doar atât de puternică cât ar fi gruparea sa cea mai integrată. Extinderea este necesară pentru ca UE să-şi joace rolul global care i se cuvine. În acelaşi timp, Uniunea Europeană trebuie să aibă un proces decizional eficient dacă doreşte să joace acest rol”, a mai declarat preşedintele.

Potrivit acestuia, ”trebuie să lucrăm mai îndeaproape cu partenerii cu care avem aceleaşi viziuni, în Europa şi în întreaga lume”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.