Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, printr-un comunicat de presă vineri, că respinge categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi care nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului a mai anunţat că a vorbit cu premierul Ludovic Orban, după cazul de la Mureş, semnalat de mass-media, şi i-a cerut accelerarea procesului de audit în sfera administraţiei publice. Premierul Ludovic Orban a afirmat, întrebat despre discuţia avută cu şeful statului privind cazul de la Mureş, că a fost o numire nepotrivită şi a dispus plecarea acelei persoane numite. Şeful Executivului a precizat că, în opinia sa, cine doreşte să facă o carieră într-o funcţie publică nu trebuie să aibă legătură cu politica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Orban, despre cazul din Mureş: A fost o numire nepotrivită. Am şi dispus plecarea acelui om care a fost numit / Cine vrea să facă o carieră în funcţia publică nu trebuie să aibă legătură cu politica

„Resping categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse. Este inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziţii importante în structurile centrale sau locale ale administraţiei să fie promovaţi oameni mediocri, fără experienţă, impostori sau alte persoane care nu deţin calităţile şi calificările necesare. Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcţionare a statului este apanajul unei mentalităţi învechite şi reprezintă totodată un afront adus cetăţenilor şi o frână în dezvoltarea oricărei societăţi democratice. Sistemul bugetar nu mai poate fi cadrul în care îşi găseşte facil locul o clientelă politică incompetentă”, a declarat Iohannis. 

Şeful statului a adăugat că „toate partidele trebuie să înţeleagă faptul că statul, prin tot ceea ce întreprinde, se află în slujba cetăţeanului”.

„Aceasta este viziunea mea pentru România Normală, proiectul pe care mi l-am asumat şi pentru care românii mi-au acordat susţinerea lor.  Este imperativ ca funcţia publică să îşi recapete credibilitatea şi demnitatea, iar acest lucru a început să se întâmple deja, pentru că în administraţie sunt promovaţi şi foarte mulţi profesionişti, oameni integri şi dedicaţi. La fel de adevărat este că încă mai există la nivel naţional excepţii, numiri controversate care aruncă o umbră, adesea nemeritată, asupra modului în care diversele instituţii îşi îndeplinesc misiunea publică. Politicile guvernamentale sunt puse în practică de către autorităţi şi instituţii locale, conduse de persoane care aplică, îşi asumă şi răspund, inclusiv în faţa legii, pentru aceste decizii. Nu există însă niciun fel de justificare pentru promovarea unor persoane care nu deţin competenţele necesare. Cei care nu pot sau nu vor să îşi îndeplinească atribuţiile nu au ce să mai caute în sistemul de stat”, mai subliniază preşedintele României. 

El a mai spus că a discutat cu Ludovic Orban, în urma cazului de la Mureş semnalat de presă şi i-a cerut un audit în zona administraţiei publice.

„În urma cazului de la Mureş semnalat de către mass-media, am avut o discuţie cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administraţiei publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucţia României pe baze şi valori solide. În acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care ţin de competenţă şi respectarea legii”, a conchis şeful statului.

Recorder a relatat că Ovidiu Ianculescu, inginer de profesie, a ajuns director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, instituţie care gestionează infrastructura de apă din şase judeţe, nefiind membru al unui partid şi dând concurs pe post. La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu susţine că i s-a cerut să demisioneze, funcţia fiind ocupată de Ionuţ Cengher.

În reportajul Recorder, directorul SGA Mureş Ionuţ Cengher afirmă că a cerut o detaşare la Apele Române de la Senat.

Întrebat cum a ocupat acest post de director, neavând experienţa cerută pentru funcţie, Cengher a afirmat: "Eu nu am avut de unde să ştiu care sunt criteriile şi cerinţele pentru post". De asemenea, el a spus că nu ştie ce număr are Legea apelor, dar că a citit-o. "Poziţia de director al Apelor Române nu înseamnă neapărat ca tu ca driector să ştii să le faci absolut toate", a mai spus el.
 
Apele Române au anunţat, miercuri, că Ionuţ Cengher a fost demis. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.