Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru României şi Preşedintele României, şeful statului contestând desemnarea lui Paul Stănescu pentru conducerea operativă a Guvernului pe durata absenţei Vioricăi Dăncilă. Curtea Constituţională (CCR) a stabilit pentru 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de către părţile din sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind conflictul juridic preşedinte-premier, au declarat pentru news.ro surse oficiale. În ianuarie 2017, premierul Sorin Grindeanu i-a delegat vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, în august 2017, premierul Mihai Tudose şi-a delegat atribuţiile pentru perioada minivacanţei de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vicepremierului Marcel Ciolacu. În 2015, când premierul Victor Ponta a intrat în concediu pentru o operaţie la picior, în Turcia, Gabriel Oprea a fost desemnat premier interimar, printr-un decret semnat de către preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CCR aşteaptă până pe 14 august punctele de vedere ale părţilor în sesizarea privind conflictul premier-preşedinte. Cum şi-au delegat atribuţiile premierii Ponta, Grindeanu şi Tudose

Iohannis afirmă că "prin desemnarea unui alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi-a arogat o atribuţie care, potrivit Constituţiei aparţine altei autorităţi publice, respectiv Preşedintelui României, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin.(3) din Constituţie".

"Or, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, desemnat prin Decizia nr. 247/2018 să exercite atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României, nu poate să conducă şedinţele Guvernului şi nici să semneze valabil actele adoptate de Guvern, aceste atribuţii revenind, în condiţiile art. 24 şi ale art. 27 din Legea nr. 90/2001, în mod exclusiv prim-ministrului învestit de Parlament", argumentează preşedintele în sesizare.

Şefu statului menţionează că atribuţia preluată de Stănescu este „conducerea operativă a activităţii Guvernului României”, afirmând că această noţiune "nu se regăseşte în Constituţie şi nici nu beneficiază de o definiţie legală".

"Menţionăm că adjectivul „operativ” are - potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române - sensul de: „1. Care lucrează repede, expeditiv, activ; care are efect (rapid); eficace, eficient. 2. Referitor la acţiuni, care ţine de acţiune", se arată în sesizare.

Preşedintele aminteşte că statutul constituţional al prim-ministrului de a conduce Guvernul şi de a coordona activitatea membrilor acestuia îi conferă o autoritate de necontestat în interiorul Guvernului, legiuitorul stabilind că atunci când în Cabinet nu se poate ajunge la consens, deciziile sunt luate de către prim-ministru.

"Această prerogativă are consecinţe în planul răspunderii politice şi juridice a membrilor Guvernului. Decizia prim-ministrului de a renunţa temporar la exercitarea atribuţiilor de conducere a Guvernului, fie ele şi operative - noţiune incertă sub aspect juridic - poate duce şi la situaţii conflictuale între prim-ministru şi membrii propriului Cabinet, în ceea ce priveşte funcţionarea Guvernului şi legalitatea actelor sau măsurilor promovate. Totodată, conduita prim-ministrului generatoare de conflict juridic de natură constituţională afectează şi raporturile Guvernului cu celelalte autorităţi sau instituţii publice confruntate cu necesitatea punerii în executare a măsurilor şi actelor adoptate de Guvern, din perspectiva valabilităţii acestora", afirmă şeful statului.

"Prin omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, prim-ministrul se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie. Prin această conduită, prim-ministrul a încălcat şi art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Prin emiterea Deciziei nr. 247/31.07.2018, prim-ministrul şi-a arogat o competenţă care aparţine unei alte autorităţi, respectiv Preşedintelui României dând naştere unui conflict pozitiv de competenţă, ce afectează funcţionarea Guvernului României care, astfel este plasat în afara cadrului constituţional', este concluzia documentului transmis de Iohannis Curţii Constituţionale.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului Viorica Dăncilă privind conducerea operativă a activităţii Guvernului, potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial. În această perioadă, Viorica Dăncilă va fi în concediu de odihnă.

Conform unei decizii a premierului publicată marţi în Monitorul Oficial, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita în perioada 6-13 august atribuţiile de prim-ministru privind conducerea operativă a Guvernului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.