Ilie Bolojan este pe un sens unic, fără întoarcere, în ceea ce priveşte reformarea statului român, şi nu are de gând să se oprească indiferent de grevele, presiunile şi ameninţările care vor urma, afirmă Valeriu Iftime, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Botoşani şi candidat la poziţia de prim-vicepreşedinte al PNL în Congresul care are loc sâmbătă. În interviul acordat News.ro, Valeriu Iftime afirmă că Bolojan i-a atenţionat deja pe toţi membrii conducerii PNL să nu cumva să dea vreun telefon pe undeva, pentru vreo intervenţie în favoarea cuiva. Există destui nemulţumiţi în partid, dar ei tac deocamdată şi Bolojan nu va avea probleme să fie ales preşedinte plin al PNL la Congres, afirmă Valeriu Iftime. Botoşăneanul se aşteaptă ca Bolojan să fie votat de 1.100 din cei 1.200 de membri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După cele trei pachete de legi care vizează creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor şi amânarea unor investiţii care nu sunt necesare – toate luate până la sfârşitul acestui an – următorul pas va fi demararea reformei administrativ-teritoriale, spune Valeriu Iftime. Deşi e şef de Consiliu Judeţean, fostul om de afaceri - care spune că a renunţat la companii când a intrat în politică - afirmă că ar renunţa bucuros la funcţie pe loc, dacă se trece la o regionalizare, deoarece 80% din localităţi nu sunt capabile să se autofinanţeze şi stau cu mâna întinsă la guvern, ceea ce produce un haos.

Citiţi mai jos interviul integral acordat News.ro de liberalul Valeriu Iftime, şeful Consiliului Judeţean Botoşani:

 

„Eu aş vrea să rămân fără loc de muncă azi, dacă s-ar putea! Să dau Consiliul Judeţean la Iaşi sau Suceava, ca să ne unim! 80% din comunele din România nu-şi susţin salariile din impozitele proprii! E un haos total!“

 

Matei Udrea: Bună ziua, domnule Valeriu Iftime, vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-o daţi să stăm de vorbă despre probleme politice, pentru că dumneavoastră sunteţi mai cunoscut publicului pentru calitatea de preşedinte al unui club de fotbal. Sunteţi printre primii oameni de afaceri şi politicieni cunoscuţi de mine care şi-au făcut un obicei din a merge mult pe jos, fără limuzină şi şofer. Cel puţin atunci când veniţi la Bucureşti folosiţi mijloacele de transport în comun. Cum simţiţi în momentul acesta pulsul poporului român atunci când luaţi contact cu oamenii pe stradă, la metrou ori în autobuz?

Valeriu Iftime: Mulţumesc şi bună ziua! Există o schimbare, o schimbare care uşor-uşor se accentuează. Nu ştiu dacă faţă de mine, pentru că eu, în general, empatizez cu foarte multă lume şi am foarte mulţi prieteni. Dar atunci când eşti băgat în politică ai, cumva, un miros mai special, ca să nu vă spun că, într-un fel, puţi. Şi aici mă pune într-o foarte mare gardă. Din păcate, oamenii politici nu înţeleg asta! Eu le spun că trebuie schimbată radical viaţa unui om politic şi că ce se întâmplă acum, faptul că e un fel de dispreţ al omului de pe stradă faţă de omul politic, asta duce la ceea ce astăzi nu doar România, ci întreaga lume simte: că democraţia asta are nişte constrângeri, nişte libertăţi care trebuie înţelese ca atare. Numai că nu eşti abonat să fii om politic, nu eşti abonat să trăieşti o viaţă în politică şi la un moment dat oamenii au nevoie de schimbări. Şi impresia e că azi mesajul politic nu apare, nu intră pe nicăieri. Eu am avut această experienţă, acum un an am intrat în politică şi am văzut că, din păcate, dacă ţii discursul de mai multe ori în acelaşi mediu, îl duci în direcţia asta care devine fără multe predicate şi atunci începi să baţi câmpii. Oamenii vor altceva! E clar că lumea se schimbă. Eu sper că nu e o schimbare doar în rău. E vorba de o percepţie pe care trebuie să o avem. Până la urmă, politicul conduce lumea! Poate sunteţi de acord cu mine aici că lumea merge după un tip de oportunităţi pe care le creează mediul politic, de facilităţi, de sistem de finanţare. Capitalul trage liniile. Şi acestea sunt cumva dirijate, la un moment dat, de politic. Dar avem nevoie de o înţelepciune a poporului. Şi astăzi ce se întâmplă la noi e că sunt aceste două Românii, a celor ca au trăit şi trăiesc bine şi a celor care nu trăiesc foarte rău, dar nu trăiesc nici bine. Diferenţa asta începe să creeze o segregare între cele două părţi şi chiar, la un moment dat, mă gândeam, dacă noi nu ştim să gestionăm bine situaţia asta, poate genera nu ştiu dacă să îi spun chiar o catastrofă, dar o schimbare totală de sistem social. Adică apare această idee, „Băi, hai să fim iar ca înainte, poate era mai bine, comunişti fiind!“. Deşi nu cred că ajungem acolo. Dar, una peste alta, am avut frica asta la ceea ce spun AUR şi cei din opoziţia de astăzi, care categoric nu sunt soluţii! Acum, vorbind serios, nu cred că astea sunt soluţii şi noi nu vrem să le aplicăm! E adevărat că s-a greşit foarte tare, s-a greşit enorm de tare. Dar pentru că n-am fost foarte coerenţi şi aplicaţi la toate taxele care s-au pus la început şi a existat acest exces de cheltuieli publice, cumva toţi am trăit bine, într-un fel sau altul! Funcţionarul ăsta n-a făcut treabă, a primit bonusuri fără să le merite numaidecât, oameni de afaceri au trăit sau n-au trăit bine, dar au fost bani publici ca să facă lucrări. Adică toţi am gustat, într-un fel sau altul! Pensii au fost, salariile la profesori au crescut, asistenţa medicală era prin spitale, dar lipseau multe lucruri de calitate. Oricum, lumea se schimbă şi nu văd o schimbare în rău! Este foarte interesant cum se va schimba presa, pentru că am văzut cum se pun mesajele astea. Vrem numaidecât o presă atractivă, care să aibă subiecte puternice, de scandal, şi trebuie să exagereze puţin. Se spune, de exemplu: „Domnule, abia în pasul trei face Bolojan micşorarea salariilor magistraţilor!“. Da, e abia în pasul trei pentru că ai nevoie de un aranjament legislativ! Şi, din păcate, luna iulie e de vacanţă parlamentară. Adică nu poţi să spui „fac astăzi“ fiindcă ai voie de o lege! Şi legea aia trebuie făcută în aşa fel încât… Ea trece oricum, având în vedere majoritatea parlamentară, dar trebuie făcută o lege care să aibă sustenabilitate şi rezistenţă. Trebuie să spun ceva: la un moment dat se vor lua de magistraţi! Şi o să vedeţi că ăştia care fac legile le vor face în aşa fel încât să poate fi atacate de ei! Când începi să le tai salarii şi pensii şi privilegii vechi va fi foarte, foarte complicat! Aici am vorbit cu domnul Bolojan şi-l simt, adică e foarte, foarte atent, e foarte, foarte hotărât să meargă mai departe!

 

Matei Udrea: Ilie Bolojan cum percepe toate atacurile care vin în acest moment? Să zicem că o parte a acestor atacuri se puteau anticipa: greve, sindicate. Dar avem şi această propagandă rusească şi am văzut că se mulează foarte bine pe toate crizele care apar, pe toate nemulţumirile, le exacerbează, vine cu foarte multe dezinformări pe lângă ştirile care oricum sunt neplăcute.

Valeriu Iftime: N-am vorbit cu domnul Bolojan subiectul ăsta, dar îl ştiu, cumva. Dumnealui se aştepta la valul de reacţii. Ne-a spus în partid: „Nu daţi vreun telefon, să apăraţi ceva (adică să existe intervenţii pentru a proteja persoane sau privilegii – n. red.)! Este un sens, l-am votat, mergem mai departe! Dacă nu vreţi, vă daţi deoparte şi dacă nu mergem, mă dau eu deoparte! Ăsta este sensul, suntem de acord toţi că astea sunt măsurile bune, astea le facem! Dacă nu le facem pe astea, n-avem sorţi de izbândă!“. Şi ştie, simte, nu poţi să zici că nu empatizează cu lumea asta care plânge. Explică şi a zis foarte clar: „Nu am altă soluţie! Adică nu pot să îmi ceri doi lei dacă am doar unul! Unul am, pe ăla ţi-l dau şi îl împart!“. Ceea ce trebuie să ştim cu toţii este că toţi cei din arcul de guvernare, cele patru partide care formează puterea astăzi, trebuie să tragă la fel şi că înţepăturile care vin de la unul la altul – am văzut astăzi USR-ul cu PSD-ul – sunt chiar copilării prosteşti! Domnule, suntem aici, nu capitalizează nimeni nimic! Eu cred că dacă cineva spune de la PSD: „Ştiţi, noi făceam altfel şi nu tăiam pensia!“ e o prostie fără capăt! S-au înţeles, mergem mai departe! Domnul Bolojan nu dă vina pe nimeni. Am mărit cheltuielile noi şi cine a fost (la guvernare – n. red.), UDMR-ul şi PSD-ul, le-am făcut, am greşit, corectăm acum! Degeaba ne întoarcem în trecut, să căutăm ţapi ispăşitori! Avem ceva de făcut, facem asta! Şi ştie, simte asta, vă daţi seama că îl consumă! Dar, pe de altă parte, aşa cum îl ştiu foarte, foarte bine informat şi cu specialişti cu care lucrează… Eu nu zic că-s unicele şi cele mai bune căi, dar astea sunt cele pe care le-am consimţit cu toţii, le-am votat cu toţi în partide, în coaliţie, că nu le-a făcut dumnealui. Şi atunci a spus: „Eu trebuie să le execut! Sunt multe reacţii, dar trebuie să jucăm toţi în aceeaşi barcă, în aşa fel încât să calmăm aceste reacţii de împotrivire“.

 

„Pe cei care sunt de 30 de ani în politică îi simt, fac la fel şi nu pot face altfel. Şi nu pot să schimbe. Eu am un an de politică. Am o vârstă mai mare, dar în politică sunt foarte tânăr şi discursul meu e mai aplicat şi un pic mai pragmatic“

 

Matei Udrea: Dumneavoastră candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte al PNL la acest Congres care urmează peste câteva zile. De ce candidaţi?

Valeriu Iftime: (râde) E o întrebare la care… Da, haideţi să vă spun ceva: nu ştiu dacă pot să spun că e o datorie a mea sau că nu ştiu ce am primit eu într-o noapte, un gând curat, să mă fac prim-vicepreşedinte. Dar cred că trebuie schimbată un pic paradigma asta politică sau modul de a face politică. Pe cei care sunt de 30 de ani în politică îi simt, fac la fel şi nu pot face altfel. Şi nu pot să schimbe. Eu am un an de politică. Am o vârstă mai mare (65 de ani – n. red.), dar în politică sunt foarte tânăr şi discursul meu e mai aplicat şi un pic mai pragmatic. Mi-au spus mai mulţi oameni importanţi: „Domnule, eşti un om care chiar merge în zona asta şi ar trebui să vii“. Viaţa mea nu înseamnă numai să câştig. Dacă pierd, nu mă opresc şi-mi strâng jucăriile, dar cred că am ceva de spus. Sunt două lucruri pe care le am în spate. Unu: am zona de Moldova, pe care eu cred că noi am tratat-o cu foarte, foarte multă superficialitate...

 

Matei Udrea: Noi, adică România sau PNL?

Valeriu Iftime: Noi, ca putere politică decidentă! Astăzi nu poţi să pui la întrecere Botoşani sau oraşele din Moldova, în afară de Iaşi, cu ce e în Ardeal! Conectivitate, utilităţi, nivel de trai, dezvoltare industrială. Nu se poate compara deloc! Această excludere sau ieşire din zona de normalitate pe care o are Moldova trebuie tratată altfel. Zona de Nord-Est este cu cea mai mare populaţie, suntem trei milioane de locuitori, dar are cel mai mic PIB pe cap de locuitor dintre toate regiunile de dezvoltare, are cea mai slabă conectivitate şi nu poţi s-o tratezi aşa! Eu cred că, în momentul ăsta, nu poţi să spui: „Am avut până acum bani europeni şi nu mai sunt bani europeni!“. Nu, trebuie luat cumva matematic, disponibilizate nişte investiţii în aşa fel încât intensitatea acestora să fie la fel în fiecare zonă! Adică chiar dacă suntem în urmă acum, trebuie dat la zona Moldovei în aşa fel încât să o putem ridica. Şi doi, trebuie expertiza mea de om de afaceri. Ştiu că oamenii de afaceri nu vin în politică pentru că sunt hăituiţi. Asta ar fi o chestiune. O altă chestiune: să ştiţi că în partid vin oameni care vor ceva! Un om de afaceri nu are nevoie de nimic, are job-ul lui, are banii lui. Sau vine doar dacă vrea o mică influenţă politică, un fel de lobby, dar nici asta nu se prea poate face. Şi vin oameni care lucrează la stat! Fiecare membru de partid, oricare ar fi el, vizează de fapt pentru el şi familia lui funcţii la stat! În provincie, vă spun, la Muncă, la Direcţia Agricolă, la… Deci, fiecare vrea ceva! Ei, noi trebuie să tratăm cu omul de afaceri care nu vrea nimic, dar care trebuie luat în seamă. Adică nu poţi să iei decizii importante în zona asta de creştere economică, de dezvoltare fără să ţii cont de opinia oamenilor de afaceri care sunt motorul nostru! E ca şi cum ai avea un motor şi-l neglijezi şi te ocupi de caroserie. Dar vezi că motorul ăla are uzură în timp, aşa că dă-i benzină bună, ia-l în seamă, ascultă-i muzica, ascultă-i păsul. Şi aici cred că pot să fac legătura asta mai bună cu oamenii de afaceri, pentru că, până la urmă, suntem Partidul Naţional Liberal care se ocupă de antreprenori şi dezvoltarea oamenilor de afaceri. Eu cred în asta.

 

„Mă enervez de fiecare dată când creşte TVA, dar când te uiţi cum e în Franţa sau în ţările europene, te mai calmezi. Te nervezi când creşte impozitul pe profit, dar dacă te uiţi cum e în Italia, iar îţi revii! Adică sigur că nu-ţi convine, dar ai altă soluţie?“

 

Matei Udrea: Am văzut nişte filmuleţe pe care dumneavoastră le-aţi postat pe reţelele de socializare în care vă exprimaţi nişte puncte de vedere. Aveţi o deviză pe care aţi repetat-o, „Mândru că sunt moldovean!“. Acum, nu ştiu exact cum aţi gândit-o dumneavoastră, dar mie mi s-a părut că seamănă cu cea a moldovenilor pro-ruşi de peste Prut, care zic că vor să facă Moldova Mare.

Valeriu Iftime: Eu aici vreau să spun că moldovenii trebuie să fie cu fruntea sus! Chiar dacă, repet, n-avem conectivitate, n-avem o cale ferată care merge până la Suceava, n-avem nici acum o autostradă care să poată lega Moldova de rest, n-avem utilităţi de gaz şi alte lucruri, n-avem investiţii foarte mari, dar avem o zonă culturală fantastică! Avem o zonă religioasă extraordinară şi avem… Dau exemplu doar Botoşaniul, care are cei mai importanţi oameni de de cultură ai noştri: Eminescu, Enescu, Iorga. Adică avem cu ce mândri şi a fi mândru că eşti moldovean nu este doar un slogan de campanie. L-am inventat atunci când Ciolacu spunea că e o ruşine a fi moldovean. De acolo am plecat! Şi eu zic: „Domnule, adică nu suntem o zonă cu capul plecat, suntem o zonă de oameni care chiar au mândria lor şi merită să aibă mândria lor!“. Ca atare, uitaţi-vă acolo! Uitaţi-vă că sunt bogăţii! Este o agricultură extraordinară, daţi-i conectivitate şi să vedeţi ce agricultură face Moldova! Daţi-i utilităţi şi conectivitate şi doar zona aceea cu Botoşani, Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ şi Vaslui poate hrăni toată România, la ce agricultură se poate dezvolta acolo! Şi de aici am plecat. Adică aş vrea să ne ridicăm, să nu fim învinşi. Mândria este primul semn că n-ai abdicat. Să fii mândru nu e nici trufie. Nu sunt trufaş, am această mândrie cu o anumită rezervă şi cu o anumită încredere că zona asta chiar are valori extraordinare şi trebuie tratată ca atare.

 

Matei Udrea: Dumneavoastră cum apreciaţi că a început guvernarea Bolojan? Avem deja aproape o lună de când a fost investit.

Valeriu Iftime: Sunt mai puţin de trei săptămâni de când e prim-ministru. A durat vreo trei săptămâni construirea guvernului. Şi aici sunt lucruri care ţin de seriozitate. Şi aici preşedintele şi primul ministru, dar mai ales preşedintele a fost foarte, foarte serios pentru că a căutat o formulă de guvern care să aibă majoritate şi un premier care este asumat. Îi putea găsi pe alţii, numai că sunt foarte mulţi oameni care nu ştiu la ce se înhamă. L-a convins pe domnul Bolojan să preia. Situaţia la ora actuală, cu 14% liberalii, ca procent politic, e cumva o formă de sinucidere. Faptul că au discutat şi au analizat fiecare poziţie în parte… Ştiu discuţia legată de mărirea TVA-ului. A spus: „Domnule, dă-mi altă soluţie în afară de mărirea TVA-ului şi, dacă nu e alta, măreşti TVA-ul!“. Una e realitatea din campanie, dar pe altă parte contează realitatea în care ne mişcăm acum! Şi aici a fost o discuţie la care aproape că se rupsese relaţia. Dar, una peste alta, acolo a durat mult, eu cred că s-a găsit formula de guvernare. Iar cum a început guvernarea Bolojan este exact ceea ce aşteptam cu toţii. Să ştiţi că la domnul Bolojan este pe un sens care nu vine înapoi! El nu tremură pe drum. O să mai fie greve, o să mai plângă lumea, o să explice, dar merge mai departe! Poate fi oprit doar dacă cineva taie calea ferată şi nu mai are cum să meargă mai departe. Dar dumnealui merge înainte pe nişte principii foarte-foarte clare. Le explică, e neobosit în a le explica, noi, cei de lângă el, trebuie să explicăm neobosit ce vrem să facem, dar nu se opreşte din drum, că „hai să mai stau un pic, că am o grevă la învăţământ!“. Nu, nu!

 

Matei Udrea: Dumneavoastră sunteţi om de afaceri, nu v-aţi enervat când aţi văzut că a mărit impozitul pe dividende, că a mărit TVA, a mărit...

Valeriu Iftime: Nu! Eu… Cum să vă spun, mă enervez de fiecare dată când creşte TVA, dar când te uiţi cum e în Franţa sau în ţările europene, te mai calmezi. Te nervezi când creşte impozitul pe profit, dar dacă te uiţi cum e în Italia, iar îţi revii! Adică sigur că nu-ţi convine, dar ai altă soluţie? Dacă sunt alte soluţii, sunt de acord!

 

Matei Udrea: Oamenii zic: „Domnule, de ce nu aţi tăiat de la stat? Mai ales că sunteţi liberali!“.

Valeriu Iftime: Dar cum să tai de la stat? Statul are nevoie de bani. Noi, la ora actuală, din 100 lei, cheltuim 130 lei. Anul trecut, statul român a cheltuit 30 de miliarde de euro în plus faţă de venituri!

 

Matei Udrea: Aşa e!

Valeriu Iftime: Pentru a tăia cheltuielile la stat îţi trebuie foarte multe reforme legislative. Aţi văzut, sunt tot felul de sinecuri, de salarii mărite…

 

Matei Udrea: Exact! Despre asta e vorba!

Valeriu Iftime: Da, dar astea se fac în etapa a doua!

 

Matei Udrea: Când ar urma să fie etapa asta?
Valeriu Iftime:
A spus că la final de iulie vine cu măsura doi, apoi cu măsura trei. Dar toate astea au nevoie de organizare legislativă, asumări de legi foarte clare, în aşa fel încât... A schimba un Consiliu de Administraţie, un director, e complicat la o companie de stat. Este o lege a guvernanţei corporative, nu te joci acolo. A fost făcută bine treaba cu lucrurile astea, ştiţi, a făcut statul pentru stat! Adică atunci când ai intrat acolo, când ţi-ai luat pâinea aia, e bună, caldă şi dulce a la long!

 

„La Botoşani, noi trăim doar cu mâna întinsă! Şi judeţul, şi municipiul! Adică n-au bugete excedentare din care se pot da bani şi altora. Noi primim bani ca să trăim“

 

Matei Udrea: Am o curiozitate, pentru că dumneavoastră aveţi această dublă calitate, sunteţi om de afaceri şi politician liberal. Ştim că statul lui Ceauşescu funcţiona cu un aparat bugetar central de 800.000 de oameni. Acum, pentru aceleaşi lucruri, în condiţiile în care suntem o populaţie mai mică şi a apărut digitalizarea, avem 1.311.000 de oameni. După părerea dumneavoastră, cu câţi bugetari ar putea să funcţioneze statul român?

Valeriu Iftime: Sigur. Haideţi să vă spun: eu nu mai sunt om de afaceri de luni de zile şi o spun la modul serios, că am ieşit de acolo. Am metehnele astea, am educaţia asta, am făcut asta, dar am intrat în zona administraţiei de stat, sunt preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Să vă spun ceva: este clar că este aproape dublu faţă de ce aveau comuniştii. E adevărat că nu sunt comparabile situaţiile. Nu compari economia comunistă cu aceea capitalistă, cu tot felul de organisme intermediare, cu tot felul de…

 

Matei Udrea: Corect!

Valeriu Iftime: Bun! Dar comparăm cu Polonia, care la o populaţie dublă are tot 800.000 de angajaţi la bugetul la stat. Aici, într-adevăr, s-a scăpat cumva din frâu şi aici e discuţia pe care sper ca, încet-încet, să o punem la punct. Adică plecând de la reorganizarea administrativ-teritorială care trebuie făcută, sunt comune cu 2.000 de locuitori şi…

 

Matei Udrea: Deci susţineţi asta!
Valeriu Iftime:
Da, 100%! Dar se vede asta!

 

Matei Udrea: Dar v-ar afecta direct! Dacă se face reformă administrativ-teritorială şi dispar judeţele, vă pierdeţi locul de muncă! N-o să mai fiţi şef la Consiliul Judeţean!

Valeriu Iftime: Eu aş vrea să rămân fără loc de muncă azi, dacă s-ar putea! Să dau Consiliul Judeţean la Iaşi sau Suceava, ca să ne unim! Nu există aşa ceva, pentru că nu poţi să… 80% din comunele din UAT-urile (Unităţi Administrativ Teritoriale – n. red.) din România nu-şi susţin salariile din impozitele proprii! Adică este un haos total! Trebuie să ne gândim foarte bine cum strângem impozitele din sat!

 

Matei Udrea: Asta este şi situaţia din Botoşani?

Valeriu Iftime: Sigur că da! La Botoşani, noi trăim doar cu mâna întinsă! Şi judeţul, şi municipiul! Adică n-au bugete excedentare din care se pot da bani şi altora. Noi primim bani ca să trăim.

 

„Eu sunt absolut convins că la Congresul ăsta, din 1.200 de delegaţi, 100 sunt împotrivă şi 1.100 pentru. Adică nu există în momentul ăsta, dintre oamenii maturi în partid, vreunul care să fie împotriva domnului Bolojan. E adevărat, bănuiesc că pe sub masă mai sunt mulţi care mârâie, dar asta e altă socoteală!

 

Matei Udrea: Şi dumneavoastră cum vedeţi această reorganizare? Să intraţi într-o zonă cu Iaşi?

Valeriu Iftime: Sunt două chestiuni. În primul rând trebuie lămurit ce facem cu UAT-urile astea. Trebuie să aibă mai mult de 5.000 de locuitori un UAT. Asta înseamnă principii geografice, să le aduni în aşa fel încât să aibă minimum 5.000 sau 8.000 de locuitori. Pentru că, apropo de digitalizare, toate astea funcţionează astăzi mai mult ca oricând. Dar asta-i chestiune de lege organică, mă gândesc că trebuie să ai schimbare de Constituţie. La alegeri se poate face. La nivel de Consiliu Judeţean, la fel, trebuie reorganizate judeţele ori făcute pe regiuni de dezvoltare. În Moldova sunt 8 judeţe. Le poţi grupa după Curţile de Apel, ca să faci altfel de administrare şi să uneşti judeţele, să rămână în toată România 20 de judeţe sau de regiuni. Aici e o discuţie pe care, până la urmă, unul trebuie s-o spună şi oricare ar fi trebuie s-o facă, numai că de fiecare dată au început să apară certuri locale. Eu vreau că sunt mai deştept, altul de la Iaşi zice că e mai bun… Vorbesc de zona Moldovei! Ei, eu cred că asta trebuie făcută şi după ce scăpăm de valurile acestea, 1-2-3, de măsuri de austeritate… Austeritate cu ghilimelele de rigoare, că e un pic mai greu, dar nu cred că e un război atât de mare încât să… Nu cresc salariile, ce-i drept, o să fie o inflaţie, un pic mai mult la cheltuieli şi eu zic că o să trecem. După un an de zile, dacă România se redresează şi cumva stabilizăm deficitul ăsta, pasul următor, anii 2-3-4 din mandatul ăsta, trebuie obligatoriu gândită reorganizarea! Şi asta este o chestiune care sunt convins că domnul Bolojan, dacă îl ţine Dumnezeu sănătos şi nu fac ăştia greve până îi taie creditul la casă, atunci…

 

Matei Udrea: Există susţinere în PNL pentru aceste reforme?

Valeriu Iftime: Eu zic că da! Cel puţin la faţă… Că toate măsurile astea le-am discutat, să ştiţi!

 

Matei Udrea: Şi pe sub masă?

Valeriu Iftime: Pe sub masă s-ar putea să fie şi nemulţumiri. În politică am văzut că este o totul altă realitate faţă de viaţa de zi cu zi pe care am trăit-o eu 30 şi ceva de ani! Adică în politică da e da şi da-da e, de fapt, nu! Trebuie să fii foarte, foarte atent. E adevărat că trebuie să ştii că fiecare om care e afectat cât de puţin devine un fel de împotrivitor. Aici ţine şi de maturitate. Eu cred că direcţia în care mergem acum este una corectă, adică facem ceea ce trebuie făcut, cum spune domnul Bolojan. Chestiunea asta, în mod normal, ar trebui să învingă în timp, dar sunt foarte multe împotriviri. Sunt absolut convins că cei mai înverşunaţi sau cei mai periculoşi duşmani ai tăi sunt cei din casă, nu cei de afară.

 

Matei Udrea: Va fi un puci pentru răsturnarea lui Bolojan la Congres?

Valeriu Iftime: În niciun fel la Congres! Nu! Acum este o unanimitate. Eu nu cred că la congresul ăsta sunt 100 de oameni care…

 

Matei Udrea: Dar când?
Valeriu Iftime:
Nu ştiu…

 

Matei Udrea: Am făcut un interviu cu Stelian Tănase, care este un vechi liberal încă din anii ’90, e apropiat de tot felul de oameni din Partidul Liberal şi mi-a zis că există o tabără care pândeşte un moment şi că…

Valeriu Iftime: Dar nu la Congresul ăsta!

 

Matei Udrea: Deci, nu la Congres!

Valeriu Iftime: Eu sunt absolut convins că la Congresul ăsta, din 1.200, 100 sunt împotrivă şi 1.100 pentru. Adică nu există în momentul ăsta, dintre oamenii maturi în partid, vreunul care să fie împotriva domnului Bolojan. E adevărat, bănuiesc că pe sub masă mai sunt mulţi care mârâie, dar asta e altă socoteală!

 

„Nicuşor Dan va avea o luptă mare de tot cu partea de magistratură şi cred că o va câştiga până la urmă! Eu cred că peste domnul Nicuşor Dan treci greu! Adică nu semnează nimic din ce nu convine planului dumnealui!“

 

Matei Udrea: Am înţeles! Ce părere aveţi de prestaţia de până acum a lui Nicuşor Dan? Noi ştim că nu este într-o relaţie foarte bună cu Bolojan, să zicem…

Valeriu Iftime: Nu! Eu cred că este într-o relaţie foarte bună cu domnul Bolojan! Numai că amândoi sunt la fel de atenţi cu fiecare detaliu şi nu fac multe lucruri care să fie interpretabile. Eu cred că pentru noi este o mare minune că avem asemenea oameni la conducerea ţării mai ales în momentul acesta! Ei par că nu empatizează, adică „domnule, asta e de făcut, asta facem!“. Eu cred că faptul că domnul preşedinte a ţinut enorm de mult ca domnul Bolojan să fie aici e un prim pas, un prim success. A doua chestiune: va avea o luptă mare de tot cu partea de magistratură şi cred că o va câştiga până la urmă!

 

Matei Udrea: Credeţi că va câştiga?

Valeriu Iftime: Da, da, da!

 

Matei Udrea: Până acum pare un noncombat, nu s-a dus pe la şedinţele CSM-ului, a lăsat să treacă Lia Savonea la şefia Curţii Supreme...

Valeriu Iftime: Eu cred că peste domnul Nicuşor Dan treci greu! Adică nu semnează nimic din ce nu convine planului dumnealui! A avut un purgatoriu complicat la Primăria Capitalei, cu tot felul de rechini imobiliari, şi n-a cedat. Şi aici, la fel. Numai că aici, sigur, se schimbă paradigma, e alt nivel, e altă structură, dar cred că are consilieri foarte buni şi, pe de altă parte, este foarte interesant omul ca atare. Oamenii deştepţi, dacă au şi inima curată, aşa cum îi ştiu, fac lucruri bune.

 

Matei Udrea: Păi, Nicuşor Dan e zugrăvit exact invers de propaganda care duduie pe Tiktok, pe Facebook

Valeriu Iftime: Aşa, prostii, am auzit multe! Dar numai că eu nu mai bag în seamă asta, că atunci ne pulverizăm cu toţii! Gândiţi-vă, ca să fie campion la matematică, să facă şcoala pe care a făcut-o domnia-sa, e greu tare! Şi eu am făcut matematică la şcoală şi am văzut, adică să fii geniu până la 40 de ani, să lucrezi într-un institut de cercetare în matematică, să fii primit de francezi la cea mai înaltă şcoală de matematică din lume la vremea respectivă… Am un francez care spune asta! Un francez, mare om de afaceri, care spune: „Domnule, este incredibil!“. În perioada mea, dacă făceai cea mai înaltă şcoală de matematică, de la Sorbona, erai…

 

Matei Udrea: Dumnezeu!
Valeriu Iftime:
Exact! Ei, cu domnul Nicuşor Dan, lucrurile sunt clare. Dacă nu înţelege lucrurile, nu le… Şi nu că le înţelege greu, el le înţelege foarte bine! Numai că în mintea dumnealui conectivitatea e foarte-foarte mare. Are nevoie de toate informaţiile ca să le poată pune într-o organizare, într-un puzzle. De aceea şi la guvern s-a chinuit mult, a stat, nu e din prima, punem guvern mâine câ ne cer sindicatele. Ştiu că trebuie guvern, dar un guvern stabil! Hotărâţi-vă cine se asociază, cum vă riscaţi viaţa politică! Aşa şi aici, sunt absolut convins că sunt foarte multe inechităţi pe care de-a lungul timpului le-am făcut vizavi de pensia la 45 de ani cu 15.000 euro, sunt lucruri de care habar n-aveam, pur şi simplu ameţeşti, nu crezi! Eu zic că se vor corecta, dar doar oamenii ăştia le pot corecta! Dacă nici domnul Nicuşor Dan cu domnul Ilie Bolojan nu le fac, eu cred că n-avem nicio şansă să le facă alţii! Aşa cred eu acum!

 

„Eu aş aştepta doi ani să văd unde e PSD-ul. Să aşteptăm doi ani şi jumătate, cât e la guvernare PNL-ul cu domnul Bolojan, după care vedem unde este PSD-ul, ce lider are şi care este opţiunea lor. Sunt absolut convins că în condiţiile actuale niciun PSD nu făcea ceea ce face domnul Bolojan!“

 

Matei Udrea: Conform înţelegerii cu rotativa care s-a pregătit, din 2027 ar trebui ca PSD-ul să dea un premier în locul lui Bolojan. Dumneavoastră aveţi încredere în PSD, că vrea să facă reforme?

Valeriu Iftime: E greu de spus! Eu aş aştepta doi ani să văd unde e PSD-ul. Să aşteptăm 2 ani şi jumătate, cât e la guvernare PNL-ul cu domnul Bolojan, după care vedem unde este PSD-ul, ce lider are şi care este opţiunea lor. Sunt absolut convins că în condiţiile actuale niciun PSD nu făcea ceea ce face domnul Bolojan! Nu făcea, aşa cred!

 

Matei Udrea: Nu făcea că nu putea sau că nu voia? Pentru că e o diferenţă.

Valeriu Iftime: Nu putea că nu voia! Sau nu voia că nu putea! Trebuie să crezi în asta, trebuie să ai direcţie, trebuie să ai cumva nişte apropiaţi care gândesc ca tine, care te împing în zonă. Şi eu nu cred că ei aveau aşa ceva!

 

Matei Udrea: O ultimă întrebare. Avem două sondaje INSCOP apărute zilele acestea. Pe unul dintre ele, AUR e la peste 40% intenţie de vot. Al doilea este despre activitatea lui Nicuşor Dan, care e dezaprobată de 42% din populaţie. Vedem că, de fapt, s-a păstrat diviziunea de la ultimele alegeri prezidenţiale. Cam asta a fost, 55% Nicuşor Dan la 45% George Simion. Credeţi că AUR va prevala la următoarele alegeri, în 2028?

Valeriu Iftime: E greu de spus! Depinde de ce se întâmplă în următorii doi-trei ani. Acum e clar că sunt cei 40% care l-au votat pe Simion. Nu se lecuiesc uşor, fructele mâniei rămân încă, pentru că sunt zona în care li s-a părut că sunt marginalizaţi, că nu sunt băgaţi în seamă. Le-au spus: „Domnule, ăştia au sistemul, ne-au învins, ne-au dat preşedinte nostru jos şi au pus altul!“.

Ei se simt nedreptăţiţi acum, iar tu, că vii şi mai iei nişte măsuri care par nepopulare, îi alimentează şi mai tare. Deci, cele 40 de procente care au fost pro-AUR rămân şi acum. Eu cred că nici nu mai poate stoarce România mai multe voturi pe zona asta extemistă, lipsită cumva de un anumit raţionament, pentru că astăzi, dacă-l aud pe domnul Simion că dă vreo soluţie… Adică mă gândesc, cum să le spui la oameni că le dai case de 25.000 euro, care e o minciună din orice punct de vedere ai privi-o? Cum poţi să spui că ăla poate să facă…

 

Matei Udrea: Dar oamenii au crezut!

Valeriu Iftime: Vedeţi? Am văzut din timpul campaniei că n-avea nicio soluţie. Domnule, e un om care toată viaţa n-a făcut nimic, care n-are nici consilieri şi care… Da, el e foarte bun în opoziţie! E rău, e rău, totul e un dezastru, a venit ăsta, ne-a luat banii! Erau şi bani mulţi pe vremea când cheltuiam toţi, făceam poduri şi şcolile fără elevi. Erau şi ei în ţara asta, trăiau şi ei mai bine sau mai rău. Ei, aici e o chestiune pe care trebuie să ne-o asumăm. Şi dacă noi nu ducem până la capăt proiectele astea, o parte din ăştia care acum sunt nedumeriţi, care nu ştiu ce să facă şi cred că soluţia aleasă, votată de ei cam la limită… Că niciodată n-au votat un preşedinte ca acum. Adică am avut unul sus şi semănau Băsescu cu Năstase sau cu Geoană, tot pe acolo erau, în sistem erau toţi. Ei, acum treaba e mult mai grea. Ca să ia un extremist atât de multe voturi este ceva ce nu ne-am închipuit. Dar eu nu-i văd cu soluţii. Şi pe mine nici nu mă afectează, eu am dividende, sunt acţionar şi nu mai sunt administrator. Mă uit acolo, văd, dar chiar nu ştiu care sunt soluţiile mai bune decât asta de acum! Şi mai mult de atât, ele au fost discutate de cei care au 60 şi ceva la sută din Parlament. Nu văd deloc, în afară de AUR, care are aceeaşi tobă şi aceeaşi fanfară, sunt aceeaşi muzicuţă stricată. La POT nu mai sunt, alţii nu mai sunt! Deci este AUR, unde de fapt s-au coagulat toţi acolo, toţi nemulţumiţii, cei cumva izolaţi. Aici e o mare problemă! Acest izolaţionism este o mare problemă a puterii! Pentru că, cu cât îi ţii departe şi nu-i bagi în seamă, cu atât devin mai violenţi, mai agresivi. Şi au dreptatea lor, ţara e a noastră, a tuturor.

 

Matei Udrea: Şi ce se poate face? Să-I aduci la guvernare? Am văzut şi idei de genul acesta, de tipul: „Domnule, hai să-i aducem 6 luni la guvernare, să se lămurească lumea!“.

Valeriu Iftime: Nu, nu, ar fi un dezastru! Pe de altă parte, trebuie să comunici cu ei, să nu avem două Românii, România celor pro-europeni şi România celor cărora nu le pasă. Să explici continuu, ca într-o familie care are un copil rebel şi care, dacă-l laşi singur, se apucă de fumat sau de droguri. Aşa că ia-l cu tine! Ia-l la vânătoare, du-l la şcoală, e datoria ta să-i dai, pentru că ai şi putere, ai şi forma legislativă de a-l ajuta. Sigur că te înjură, sigur că te jigneşte, că am văzut cam ce fac în Parlament, ce moţiune de cenzură, ce prostii citesc. Dar asta e! Eu văd în politică un fel de normalitate şi întotdeauna e aşa! Caragiale e atât de actual, Doamne-Doamne! Adică noi acum trăim o perioadă complicată din punct de vedere istoric, ne-au demonstrat ultimele alegeri că trenul ăsta vine către noi. Şi dacă de data asta nu ne-a zburat pălăria din cap, data viitoare poate s-o facă. Şi, bineînţeles, pierdem cu toţii! Dar, pe de altă parte, cred în forţa asta divină şi că Dumnezeu e aproape de noi. Şi că nu poate omorî o societate care funcţionează. Pentru că nu văd un drum mai bun. E clar că sunt zone în care se trăieşte mai bine ca în Europa – şi vorbesc de Bucureşti, de zona asta de Ilfov, de Cluj – şi sunt zone sărace, cum e Teleormanul sau Botoşaniul sau Vasluiul. Dar aici e altă socoteală şi aici vin la politica mea, cum privim noi, la nivel naţional, cu atenţie toate aceste zone geografice!

 

Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult!

Valeriu Iftime: Cu drag!

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.