România s-ar număra printre ţările membre UE care au presat Comisia Europeană, înaintea semnării acordului comercial cu SUA, să accepte condiţiile parţial defavorabile impuse de Trump, dezvăluie profesorul de ştiinţe politice Sergiu Mişcoiu într-un interviu pentru News.ro. Acordul comercial încheiat duminică între SUA şi Uniunea Europeană a fost marcat de două elemente decisive: teama europenilor că vor fi lăsaţi singuri în faţa unei agresiuni militare ruseşti şi intervenţia brutală a lui Trump, care a răsturnat masa negocierilor cu doar câteva zile înainte de momentul final, explică expertul.
Sergiu Mişcoiu predă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi este directorul Centrului de Cooperări Internaţionale din această instituţie de învăţământ. Este doctor în ştiinţe politice şi lucrează şi la Université Paris-Est din Franţa. El afirmă că înţelegerea reflectă situaţia Uniunii Europene, care din cauza slăbiciunii militare e conştientă că nu poate negocia pe picior de egalitate cu Statele Unite.
Acordul este dezamăgitor pentru europeni pentru că aceştia se pregătiseră foarte bine şi timp de câteva luni negociaseră îndelung cu omologii lor americani, ajungând la termeni mai favorabili. Însă Trump a venit şi a anulat toate rezultatele de până atunci într-o manieră brutală, fără logică economică, fiind mânat doar de raţiuni ideologice şi de ideea de a arăta electoratului său cine este şeful. Europenii au fost siliţi să se plieze pe această nouă situaţie.
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a avut un spaţiu limitat de manevră pentru că a trebuit să se confrunte cu o polifonie a intereselor diverselor ţări UE. Dacă Franţa cerea, de exemplu, o negociere dură până la capăt, ţările din Est – printre care şi România – au intervenit la Comisia Europeană, cerând să fie acceptate condiţiile americane de teama că, în caz contrar, SUA s-ar putea retrage din Europa şi aceste state ar putea fi lăsase să înfrunte singure o eventuală agresiune militară rusească.
Profesorul Mişcoiu mai face câteva remarci deosebit de interesante. Ruşii sunt profund nemulţumiţi că s-a ajuns la un acord SUA-UE şi vor face tot ce le stă în putere pentru a-l bloca. În paralel, asistăm la o spectaculoasă răsturnare de situaţie. După ce decenii la rând, SUA au fost promotoarele globalismului şi ale deschiderii, în timp ce UE şi Franţa încercau mai degrabă să se protejeze, acum s-a ajuns la o situaţie inversă.
Soluţia care trebuie aplicată urgent, chiar în următorii ani, pentru ca Europa să nu mai fie un colos cu picioare de lut, slab din punct de vedere geostrategic, este crearea unei confederaţii în interiorul UE, afirmă profesorul Mişcoiu. E vorba de adoptarea unei Constituţii care să întărească atribuţiile centrului şi să mai ia din puterea statelor. În caz contrar, UE va fi măturată de taifunul geopolitic care se va crea în următorii ani.
Prezentăm integral interviul acordat de profesorul Sergiu Mişcoiu pentru News.ro:
„Uniunea Europeană ar fi mult mai puternică dacă s-ar transforma într-o confederaţie. Proiectul european va fi suma vulnerabilităţilor statelor membre crescută exponential, dacă rămâne la nivelul actual. Pentru că există forţe centrifuge, trenduri ale istoriei pe care Europa le va suporta şi care se vor transforma într-un taifun contra acestui proiect european. Singura soluţie reală rămâne confederalizarea Europei“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule profesor Sergiu Mişcoiu, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu.
Sergiu Mişcoiu: Bună ziua, mulţumesc pentru invitaţie.
Matei Udrea: Aş vrea să discutăm despre ceea ce mi se pare a fi cel puţin subiectul lunii, dacă nu chiar mai mult decât atât, în ceea ce ne priveşte pe noi şi continentul european. SUA şi Uniunea Europeană au ajuns duminică la un acord comercial. Mai ales propaganda rusească, dar şi destui politicieni europeni importanţi, în special francezi şi germani, au criticat acordul. E un eşec pentru Uniunea Europeană?
Sergiu Mişcoiu: Poate fi privit ca un eşec parţial pentru Uniunea Europeană, în măsura în care Uniunea Europeană îşi pregătise o strategie de negociere detaliată, cu mai multe etape şi planuri. Avea o echipă de consilieri care făcuseră în amonte o muncă foarte importantă de convingere a diverselor nivele de decizie din administraţia americană pentru a obţine o înţelegere mai bună pentru Uniunea Europeană decât cea care a fost obţinută la final. Cumva peste capul celor care negociaseră la firul ierbii, cunoscând în detaliu fiecare filă din dosar şi ştiau foarte bine cum s-a putut avansa în diverse aspecte, a venit ca un tăvălug decizia politică! Practic, decizia politică la cel mai înalt nivel, care are o componentă mai degrabă ideologică decât strict economică, a făcut praf tot acest efort care a existat. Acest efort a fost unul pe care l-au remarcat inclusiv americanii în negocierile cu europenii, că vorbim de oameni de la Departamentul pentru Comerţ din Statele Unite sau chiar de consilieri ai lui Donald Trump. Din păcate, suntem într-un scenariu în care, peste deciziile luate raţional, prin negociere, aşa cum se întâmplă de foarte multe ori la nivelul Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau în tratatele bilaterale importante, unde fiecare paragraf contează, a venit decizia hiper-politică, cea care fixează în mod relativ arbitrar o serie de nivele, acest 15% care nu reflectă, de fapt, un calcul economic, ci este mai degrabă o reflectare a voinţei individuale a lui Donald Trump la care s-a pliat Uniunea Europeană, fiindcă a fost pusă cu spatele la zid.
Matei Udrea: E foarte interesant răspunsul dumneavoastră. Am remarcat în el, pe de o parte, faptul că aţi invocat această componentă ideologică pe care v-aş ruga să o detaliaţi. Pe de altă parte, probabil că foarte mulţi români v-ar întreba acelaşi lucru: ce a împiedicat Uniunea Europeană să refuze acest tip de negociere-tăvălug, aşa cum aţi spus dumneavoastră?
Sergiu Mişcoiu: În ceea ce priveşte componenta ideologică, aici avem, fără îndoială, MAGA – Make America Great Again. Practic, avem ideologia pe care Donald Trump a proiectat-o asupra întregii umanităţi şi care constă în punerea în prim-plan a intereselor americane nenegociabile şi constă, de asemenea, într-o postură pe care un preşedinte american care se doreşte viril, puternic, trebuie să o aibă la nivel internaţional, aceea de a impune celorlalţi condiţiile americane. Având în vedere acest element care a fost, probabil, subestimat, pentru că s-a crezut de multe ori că el face obiectul unei convingeri raţionale, unei munci de discuţie care să ducă la anumite rezultate, având în vedere deci această componentă ideologică, poziţiile lui Trump sunt de foarte multe ori departe de ceea ce ne-am putea aştepta din perspectiva unei alegeri strict raţionale, scopul fiind acela de a arăta publicului american cine este, de fapt, liderul şi de a semăna în restul umanităţii un dubiu privind constanţa şi raţionalitatea actorului american. Frica de necunoscut şi frica de schimbare, de un preşedinte schimbător, duce de multe ori la plierea faţă de argumentele acestuia, tocmai pentru că ar putea să se schimbe în ceva mai rău. Şi atunci avem şi răspunsul la cea de-a doua întrebare. Europenii au preferat un deal (o înţelegere – n. red.) la 15% – acum să nu generalizăm, pentru că sunt mai multe subcomponente, dar să-i spunem deal de 15% – unui non-deal care ar fi putut duce la taxe de 30% pe care Trump să le impună din pix, la fel cum a făcut-o de mai multe ori de lungul timpului, arătând cine este, de fapt, cel care domină. În negocierile acestea internaţionale, Uniunea Europeană, care avusese anterior o poziţie de relativă forţă în relaţia mai ales cu partenerii din Sudul global, nu a mai putut avea aceeaşi poziţie în ceea ce priveşte negocierile cu Statele Unite ale Americii fiindcă, aşa cum ştim, din perspectivă geopolitică, Uniunea Europeană este considerată în continuare un colos cu picioare de lut. Teama de a fi lăsată Europa la voia întâmplării din perspectivă securitară a contat mult în argumentarul acesta şi, împreună cu analiza conform căreia preşedintele Trump duce o politică umorală mai mult decât o politică strict raţională, ambele argumente au determinat, de fapt, o relativă pliere la acest set de condiţii puse de Trump în Scoţia.
„Toate elementele care fac din Europa, în continuare, un colos geopolitic mai slab din punct de vedere militar au generat această stare de vulnerabilitate în negocierile cu Statele Unite ale Americii. Acest cuantum al taxelor este rezultatul auto-recunoaşterii Uniunii Europene că, deocamdată nu suntem în situaţia de a negocia de pe acelaşi picior cu americanii“
Matei Udrea: Aşadar, înţeleg din răspunsul dumneavoastră că în această acceptare a Europei a unui deal care poate nu este cel mai bun a cântărit mult nu neapărat factorul economic, adică Europa să fie într-o stare de netă inferioritate economică, cât teama că ar putea avea consecinţe în alte zone, cum ar fi cea geostrategică…
Sergiu Mişcoiu: Da, al securităţii! Evident!
Matei Udrea: Deci, e un fel de elefant în cameră despre care nu s-a vorbit, pentru că nici Trump, nici Ursula von der Leyen n-au scos un cuvânt despre asta.
Sergiu Mişcoiu: Nu era nevoie să scoată, fiindcă toată lumea ştia care este situaţia de fapt. Mai multe state membre ale Uniunii Europene au subliniat în off (în culise – n. red.) către Comisia Europeană exact această situaţie în care nu şi-ar dori să ajungă, aceea de a fi singurii apărători ai Europei în calea unor atacuri militare venite, de exemplu, dinspre Răsărit. Şi toate elementele care fac din Europa, în continuare, un colos geopolitic mai slab din punct de vedere militar au generat această stare de vulnerabilitate în negocierile cu Statele Unite ale Americii, iar acest cuantum al taxelor care va lovi, de exemplu, industria automobilelor din Germania, va avea diverse efecte în alte domenii, este rezultatul acestei auto-recunoaşteri a Uniunii Europene că, deocamdată, cel puţin, nu suntem în situaţia de a negocia de pe acelaşi picior cu americanii.
Matei Udrea: Va influenţa acest acord, până la urmă, deciziile lui Trump cu privire la menţinerea trupelor americane în Europa şi, mai ales, păstrarea acelei umbrele de securitate nucleare asupra continentului? Ştim că au fost mari îngrijorări, francezii şi britanicii au căutat soluţii să încerce ei să suplinească o eventuală retragere americană.
Sergiu Mişcoiu: Acum, interesele americanilor sunt atinse mai uşor prin acest deal comercial şi, deci, Statele Unite ar fi mai interesate decât ar fi fost anterior, în afara unui asemenea deal, să sprijine Europa şi din punct de vedere al acoperirii defensive. Pentru că Europa reprezintă, aşa cum până şi Trump ştie, un rezervor foarte important de resurse de toate tipurile pentru Statele Unite ale Americii. Acum, sigur că, din punct de vedere raţional, lucrurile ar trebui să se întâmple în felul acesta. Însă, aşa cum ştim, Donald Trump are propria sa politică, are propria sa viziune care de multe ori este marcată de schimbări umorale de decizie. Şi, deci, nu suntem cu nimic certificaţi că vom avea o asemenea atitudine din partea Statelor Unite ale Americii. Atitudinea de protejare a Europei de către SUA depinde în mare măsură de ceea ce fac inamicii geopolitici ai Americii – China – şi concurenţii geopolitici precum Rusia. Degradarea din ultima vreme a relaţiilor dintre Trump şi Puţin – relaţii pe care Trump le vedea la începutul mandatului ca fiind unele de colaborare directă şi de prietenie avansată – duce în mod limpede la o reapropiere mecanică a lui Trump de Europa. Şi acest lucru sigur că îl va determina chiar şi pe Trump, dacă va fi în vremea lui un asemenea eveniment pe care nu ni-l dorim, să asigure apărarea Europei, în cazul în care aceasta va fi pusă sub semnul întrebării.
„E interesant că, de unde SUA erau principalul promotor al globalizării şi Uniunea Europeană încerca să se protejeze, acum avem mai degrabă o axă inversă. Europa încearcă să se deschidă pentru a folosi oportunităţile globale, iar SUA se închide. Franţa este, în mod ciudat, cea care a protejat de-a lungul timpului comerţul continental prin politicile sale protecţioniste, mercantiliste, iar acum se deschide către un comerţ global“
Matei Udrea: Premierul Franţei a spus că acest acord reprezintă „o zi sumbră“ şi că „o alianţă liberă de popoare se resemnează la supunere“. L-am văzut şi pe Viktor Orban spunând că „Trump a mâncat-o pe Von der Leyen la micul dejun“. Ne putem aştepta ca ţări precum Franţa, Ungaria, Germania să blocheze ratificarea acordului?
Sergiu Mişcoiu: Nu este exclus! Acum, în Franţa, atitudinea faţă de acest acord este una destul de ostilă. Asta, fiindcă Franţa a încercat să negocieze până la capăt şi preşedintele Macron ştim că se află pe altă linie, adică pe linia afirmării unei suveranităţi europene totale, o relaţie deschisă cu Statele Unite ale Americii. E interesant că lucrurile s-au schimbat din perspectiva aceasta, a viziunii asupra relaţiilor internaţionale. De unde Statele Unite ale Americii erau principalul promotor al globalizării şi Uniunea Europeană încerca să se protejeze, acum avem mai degrabă o axă inversă. Europa încearcă să se deschidă pentru a folosi oportunităţile globale, iar SUA se închide. Franţa este, în mod ciudat, cea care a protejat de-a lungul timpului comerţul continental prin politicile sale protecţioniste, mercantiliste, iar acum se deschide către un comerţ global. Şi, într-adevăr, premierul Bayrou a subliniat în mod corect că înţelegerea la care s-a ajuns aici este una care nu reprezintă deloc viziunea cu care Franţa dorea să relanseze Europa ca actor important pe plan global. Neînţelegerile din interiorul Uniunii Europene au dus şi ele la minarea posibilităţii de a negocia de pe poziţii mai dure a Europei. Iar Orban, atunci când spune că Ursula von der Leyen a fost umilită de către preşedintele Trump, o spune – aşa cum realizăm – cu mare satisfacţie, de fapt e mulţumit de ceea ce s-a întâmplat acolo. Este, de fapt, ceea ce Orban previzionase, şi anume că vom avea o Uniune mai slabă, iar statele membre vor încerca să ducă pe cont propriu politici pentru a se salva. E ceea ce face Orban de ani de zile, sigur, cu consecinţe foarte proaste din punct de vedere economic, dar afirmându-l ca lider suveranist în acest concert al liderilor de acest tip la nivel planetar.
Matei Udrea: Am trăit şi noi o perioadă de genul ăsta, în care am avut un lider care a sacrificat ţara ca să se afirme el ca independent…
Sergiu Mişcoiu: Regretat de două treimi dintre români, aşa cum am văzut…
„Ruşii sunt nemulţumiţi că s-a ajuns la un acord. Rusia a încercat să mineze posibilitatea unui acord între SUA şi Europa. Va continua să facă acest lucru prin toate metodele de care dispune, însă este evident nemulţumită acum, fiindcă se vede expusă în această reîntregită alianţă americano-europeană, cel puţin la nivel teoretic“
Matei Udrea: Da, exact! Aş trece la Rusia. Am citit cu surprindere o declaraţie a lui Dmitri Medvedev, om de încredere al lui Putin, care se declară şi el nemulţumit şi consideră că acordul UE-SUA e anti-rus. Până la urmă, toată lumea pare nemulţumită. Ruşii de ce ar fi nemulţumiţi?
Sergiu Mişcoiu: Ruşii sunt nemulţumiţi de faptul că s-a ajuns la un acord, în primul rând!
Matei Udrea: Deci, îi deranjează asta!
Sergiu Mişcoiu: Evident că un acord înseamnă că Statele Unite ale Americii vor putea să se orienteze acum spre un război comercial legat de relaţia cu alte părţi ale lumii, că războiul comercial cu UE nu va exista şi că, de fapt, inamicii se află în altă parte. Iar posibilitatea de a-şi concentra tirul pe inamicii reali ai Statelor Unite ale Americii îngrijorează Rusia. Pentru că Rusia se vede acum, la rândul său, din perspectivă economică şi din perspectivă geopolitică, în situaţia de a fi mai degrabă într-o competiţie deschisă cu americanii. Putin nu a reuşit să-l farmece până la capăt pe Trump, mai ales fiindcă atitudinea extrem de înşelătoare a Rusiei referitoare la eforturile de pace făcute de americani a dat măsura a ceea ce reprezintă regimul de la Kremlin. Rusia a încercat să mineze posibilitatea unui acord între SUA şi Europa. Va continua să facă acest lucru prin toate metodele de care dispune, însă este evident nemulţumită acum, fiindcă se vede expusă în această reîntregită alianţă americano-europeană, cel puţin la nivel teoretic.
Matei Udrea: Domnule profesor, acest acord SUA-UE ar trebui să intereseze şi România? Şi dacă da, de ce ar trebui să ne intereseze?
Sergiu Mişcoiu: Trebuie să ne intereseze, deşi noi nu avem o relaţie comercială atât de amplă cu Statele Unite ale Americii pe cât ne-am fi dorit anterior. Ar trebui să ne intereseze acordul fiindcă acesta, până la urmă, pe termen lung, pune o serie de condiţii României în ceea ce priveşte exporturile în Statele Unite ale Americii. Pune o serie de condiţii privind participarea României la diverse întreprinderi, consorţii şi linii de producţie europene. Pentru că, deşi noi nu exportăm direct foarte mult în Statele Unite ale Americii, suntem parte a unor lanţuri de producţii importante care trec prin Germania, care trec prin Franţa, care trec prin alte ţări europene şi care sunt afectate de acest regim al al taxelor. Şi, de asemenea, ar trebui să ne intereseze fiindcă România a avut de mulţi ani o politică asemănătoare cu cea a Poloniei, care era, să zicem, foarte filo-atlantistă, iar filo-atlantismul depăşea eurofilia României. Cu alte cuvinte, puneam SUA înaintea relaţiei cu Bruxelles-ul. Însă în condiţiile actuale este limpede că lucrurile s-au inversat, cel puţin de la alegerea lui Trump. România va trebui să se orienteze şi mai mult nu doar către consolidarea unei relaţii transatlantice – care, vedem, este totuşi foarte dificilă în era Trump –, ci şi înspre consolidarea relaţiei şi la nivel comercial, şi la nivelul politic, inclusiv cu state membre ale Uniunii Europene, nu doar cu Uniunea Europeană în ansamblul său.
„De fapt, Ursula von der Leyen s-a confruntat din nou cu un fel de polifonie a intereselor europene din fiecare stat membru. Şi acest lucru a dus la slăbirea relativă a poziţiei de negociere, lucru ştiut de americani, speculat de americani. Şi asta a marcat, de fapt, un acord mai puţin favorabil decât cel la care ne puteam aştepta“
Matei Udrea: România s-a numărat printre acele state despre care aţi menţionat dumneavoastră la un moment dat că, off de record, s-au adresat Comisiei Europene, îngrijorate că americanii ar putea să părăsească Europa?
Sergiu Mişcoiu: Informaţiile merg în această direcţie. Nu le pot certifica din bunul motiv că nu există nimic oficial în acest sens, dar pe surse pare că şi România a acţionat în această direcţie. Sigur, vocea României a fost auzită la nivelul proporţional la care se aude de obicei vocea României în aceste condiţii. Însă, totuşi, a fost şi aceasta auzită şi, de fapt, Ursula von der Leyen s-a confruntat din nou cu un fel de polifonie a vocilor europene, o polifonie a intereselor europene din fiecare stat membru. Şi acest lucru a dus la slăbirea relativă a poziţiei de negociere, lucru ştiut de americani, speculat de americani. Şi asta a marcat, de fapt, un acord mai puţin favorabil decât cel la care ne puteam aştepta.
Matei Udrea: Foarte interesant. Ultima întrebare. Ce ar trebui să facă Uniunea Europeană pe termen mediu, din punctul dumneavoastră de vedere, pentru a-şi întări poziţia de negociere, iar la eventuale viitoare acorduri semnate cu Statele Unite, cu China, cu alţi competitori globali, să nu mai aibă aceste slăbiciuni despre care aţi vorbit?
Sergiu Mişcoiu: Ştim, cred, cu toţii că Uniunea Europeană ar fi mult mai puternică dacă s-ar transforma într-o confederaţie. Cuvântul „confederaţie“ sperie, însă dacă suntem realişti şi consecvenţi, proiectul european, dacă rămâne la nivelul actual, va fi suma vulnerabilităţilor statelor membre crescute exponential. Pentru că există forţe centrifuge, există trenduri ale istoriei pe care Europa le va suporta şi care se vor transforma într-un taifun împotriva acestui proiect european. Şi, deci, singura soluţie reală rămâne confederalizarea Europei – chiar dacă nu ar putea purta acest nume din motive de orgolii naţionale – punerea în comun a deciziilor la un nivel mult mai ridicat decât cel de până acum, întărirea capacităţii colective a Europei de a face faţă fluxurilor globale. Toate acestea depind de un cadru nou, care ar trebui să fie un cadru constituţional european mult mai solid şi mai închegat. În care, după luarea deciziilor, paşii în lateral făcuţi de anumite state să nu mai fie posibili sau să fie aspru pedepsiţi, direct cu tăierea fondurilor europene. Deci, o Uniune mai conştientă de rolul istoric comun pe care îl joacă într-un moment critic. Aici nu mai e un proiect care se desfăşoară pe 40 de ani, ci e un proiect care ar trebui să se desfăşoare pe o perioadă scurtă de timp tocmai pentru a schimba actuala dinamică, care este una extrem de subţire. Vedem cât se discută legat de creşterea bugetului apărării şi câte dezbateri la infinit există despre o serie de politici publice. Toate acestea vor trebui, după părerea mea, să fie puse într-un cadru explicit, în care, faţă de voinţele eventuale ale unor state membre, Uniunea în sine să aibă un cuvânt mai important de spus. Asta înseamnă şi ca această componentă inter-guvernamentală să fie ceva mai slabă şi componenta trans-guvernamentală sau supra-naţională să fie mult mai puternică. Deci, eu cred că avem nevoie de o Constituţie europeană în sensul şi în spiritul celei eşuate la mijlocul anilor 2000, care să ducă lucrurile la un alt nivel. Pentru că actualul nivel este înşelător, el îţi permite să speri că lucrurile se vor putea prelungi la infinit aşa cum sunt acum, dar vulnerabilităţile fiind foarte mari, s-ar putea ca în câţiva ani să cântăm, de fapt, prohodul unei Uniuni care nu ştie să fie suficient de solidară şi de bine închegată.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate!
Sergiu Mişcoiu: Mulţumesc şi eu!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
