Elena Udrea spune, într-un interviu pentru News.ro, că actualul Parlament a fost "apogeul laşităţii" pentru că, deşi sunt oameni bine pregătiţi, au funcţionat la comanda liderilor de partide, ea apreciind că "mai rău decât a fost nu se mai poate". Udrea mai declară că actualii lideri politici, precum Liviu Dragnea, ar trebui schimbaţi cu alţii mai curajoşi. Despre Liviu Dragnea, Elena Udrea afirmă că încearcă, prin atitudinea de sacrificare a PSD, să se protejeze pe el şi pe familia lui, iar despre Alina Gorghiu, Udrea consideră că este "preşedinta numită, nu aleasă, a unui partid şi execută ordinele venite de la Cotroceni".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dacă liderii politici vor deveni cu adevărat lideri, oameni care să înţeleagă că rolul lor acolo este să mobilizeze şi să îndrume şi să impulsioneze partidele pe care le conduc pentru a lua acele decizii, a vota acele legi de care avem nevoie în acest moment, atunci vom avea un parlament mai eficient", susţine Udrea. 

Elena Udrea vorbeşte, în interviul pentru News.ro, despre motivele pentru care a decis să candideze, despre campania sa electorală, despre aşteptările pe care le are de la viitorul Parlament, despre Institutul Fericirii, pe care vrea să îl deschidă, despre cartea pe care o scrie, dar şi despre relaţia cu Traian Băsescu.

Udrea se declară convinsă că PMP va intra în Parlament şi spune că dorinţa ei "cea mare" este să voteze un guvern cu Traian Băsescu prim-ministru. Despre Traian Băsescu, Udrea spune că acesta a greşit în alegerea colaboratorilor şi că ea este printre singurii din politică ce i-au rămas alături fostului preşedinte, în cei 12 ani.

Eugen Nicolicea, Eugen Tomac, Ana Birchall sau Steluţa Cătăniciu sunt parlamentari pe care Udrea ar vrea să îi aibă colegi şi în viitorul Legislativ. Ea spune că nu este bine pentru Parlament să fie prea mulţi oameni noi, fiind suficient un procent de 30%.

 

Prezentăm interviul integral acordat de Elena Udrea agenţiei de presă News.ro:

Reporter: Doamna Udrea, o nouă campanie electorală, de data aceasta ca independent. De ce independent?

Elena Udrea: O campanie într-adevăr diferită. Sunt un politician care a făcut multe campanii, fie când am candidat eu, fie pentru partidul din care am făcut parte, fie pentru fostul preşedinte al României, o campanie de preşedinţie pe care am făcut-o pentru mine. Asta este, într-adevăr, unică pentru că este o campanie de independent. Independent, pentru că nu am vrut să afectez în vreun fel Partidul Mişcarea Populară, un partid la construirea căruia am pus umărul, un partid cu care am avut rezultate bune, atât la europarlamentare, unde am trimis doi europarlamentari la Bruxelles, cât şi la prezidenţiale, unde am luat 500.000 de voturi. Dar prezenţa mea pe lista acestui partid, în contextul dat, în care eu am avut, în ultimii doi ani, conflictul meu cu statul de drept şi sistemul şi dosarele acestea în care încontinuu sunt acuzată, ar fi făcut ca atacurile la adresa partidului şi la adesa preşedintelui Traian Băsescu să fie făcute prin prisma mea, să fiu ţinta unor atacuri care ar fi afectat şi partidul. Prin urmare, ca să protejez partidul şi pe fostul preşedinte Traian Băsescu, am ales să merg independentă.

Reporter: Să înţeleg că vă pare oarecum rău că nu aţi reuşit totuşi să fiţi pe listele PMP?

Elena Udrea: Nu, nu. Eu sunt întotdeauna, şi asta am demonstrat-o, un politician care şi-a asumat cele mai dificile situaţii, cele mai responsabile, să spun. Îmi amintesc că mi-am dat demisia de nu ştiu câte ori, ba din funcţia de preşedinte de organizaţie la PDL, ba din funcţii administrative, cum ar fi funcţia de consilier la Cotroceni, sau de ministru. Pentru mine e o mare provocare să candidez independent. La Bucureşti, când am candidat ultima dată la Preşedinţia României, în 2014, deci exact acum doi ani, am luat 60.000 de voturi, astăzi aş avea nevoie de aproximativ 25.000 de voturi pentru a obţine un mandat de deputat la Bucureşti ca independent. E o mare provocare pentru că eu cred că măcar dintre acei 60.000 mai există 25.000 de bucureşteni care cred în Elena Udrea.

Reporter: Cum a mers campania? Este oricum o campanie diferită, spun inclusiv cei din partide.

Elena Udrea: Pentru că s-a schimbat legea.

Reporter: Dar cum este campania din punct de vedere al unui independent?

Elena Udrea: Plictisitoare în general. Campania mea cred eu că este, ca întotdeauna, inedită. Amintesc campania de la europarlamentare, când noi am fost partidul în blugi şi a fost senzaţie şi am reuşit să batem şi PNL, şi PDL aproape în totalitate în ţară. Campania mea cred eu că e diferită şi asta o spun oamenii, se mulează pe profilul meu de om politic şi de persoană care nu stă prea mult în constrângeri. Am o campanie, pe de-o parte, foarte ieftină pentru că un candidat independent poate să cheltuiască în campanie aproximativ 17.000 de euro, partidele pot cheltui câteva milioane de euro, dar pe mine mă ajută foarte mult acest lucru pentru că, sigur, o campanie ieftină este tot ce îţi poţi dori, mai ales când eşti de unul singur.

Reporter: Câţi bani aţi cheltuit până acum, dacă aveţi vreo estimare făcută şi de unde aţi avut aceşti bani?

Elena Udrea: Vă dau o informaţie în exclusivitate, niciun leu până în momentul acesta în contul meu, în acest moment sunt zero lei. Va trebui să depun banii cu care să achit nişte facturi, care facturi, sigur, vor fi maxim, maxim 17.000 de euro ... şi banii vin din restituire de împrumuturi pe care eu le-am făcut către firmele mele de-a lungul anilor şi acum am solicitat o restituire de împrumuturi ca să pot să desfăşor această campanie.

Reporter: Practic tot de la firmele pe care le aveţi...

Elena Udrea:  Da, da. Şi sunt restituiri de împrumuturi. Am împrumutat nişte bani pentru firmele la care, la vremea aceea, aveau nevoie de fonduri şi acum am solicitat nişte restituiri de împrumuturi. Deci astea vor fi cheltuielile, însă campania este, zic eu, foarte frumoasă, proaspătă, pentru că am ales un slogan care cred eu că mă reprezintă şi reprezintă imagine pe care cred eu că mi-am creat-o în ultimii doi ani. Eu, despre mine, spun că aşa am fost mereu - un om care şi-a asumat lucrurile pe care le-a făcut, un om care a avut curaj să spună ceea ce gândeşte, dar, de data asta, în ultimii doi ani, am văzut că sunt foarte puţini cei care sunt aşa de curajoşi şi mai ales bărbaţii au dat dovadă de atât de puţin curaj încât după ultimii doi ani din viaţa mea şi cariera mea, în acelaşi timp, am considerat că este un slogan care mă reprezintă. Dacă acum doi ani vorbeam despre realizările mele ca ministru, astăzi, după ultimii doi ani, cred că cel mai important lucru care se poate spune despre mine este că sunt totuşi un politican curajos şi care nu dă un pas înapoi atunci când sunt într-o luptă în care eu cred că am dreptate. Am ales sloganul ”O femeie cât zece bărbaţi”. Am văzut că nu a comentat niciun bărbat, că asta ar fi fost culmea, mai ales cei pe care am început deja să îi identific pentru electorat am văzut că nu au spus nimic şi chiar n-ar fi avut cum. Pornind, încă o dată, de la probe, lucruri concrete, campania mea este foarte mult pe internet. O dată, că legea nu-ti permite să mai pui afişe pe stradă, să faci o campanie - nu se mai dau găleţi, umbrele, făină, ulei... ce se mai dădeau, nici petreceri, sarmale spectacole - ceea ce e foarte bine, pentru că foarte mulţi bani trebuiau găsiţi pentru finanţarea acestui tip de campanie. Aşa că, nemafăcându-se toate acestea, eu fiind şi un candidat independent, deci cu resurse extrem de limitate, e o campanie care merge foarte mult pe internet, prinde foarte bine pe internet. Acum rămâne ca cei care stau mult pe internet şi îşi iau informaţia de pe internet şi Facebook să iasă şi la vot.

Reporter: Să înţeleg că această lege avantajează cumva candidaţii independenţi?

Elena Udrea: Şi da, şi nu. Dacă e un candidat care are resurse financiare, dacă ar fi fost ceea ce în momentul acesta, oricât ar fi de greu de crezut pentru unii, nu este cazul meu. Totuşi, sunt o persoană cu o situaţie complicată, cu toate conturile blocate, cu toate veniturile blocate, deci pe mine mă avantajează. Dar dacă ar fi candidat domnul Becali, să zicem, cu siguranţă că 17.000 de euro l-ar fi încurcat, ar fi vrut să cheltuiască mult mai mult. Dar dezavantajează partidele mici şi candidaţii independenţi. Gândiţi-vă că totuşi eu am o notorietate după 12 ani de politică, dar sunt candidaţi independenţi care foarte greu se fac cunoscuţi, în condiţiile în care să plăteşti un clip la televizor este o mie şi ceva de euro minutul. Dacă ai făcut 10 minute, ţi-ai cheltuit mai mult de jumătate din bugetul de campanie.

Reporter: Dumneavoastră nu aveţi clipuri la televizor?

Elena Udrea: Nu, n-am! Sunt foarte scumpe, nu mă dă nimeni.

Reporter: Aşteptaţi să câştigaţi un nou mandat. Cum vedeţi viitorul Parlament, care vor fi proiectele legislative pe care le susţineţi în viitor?

Elena Udrea: Deci, eu cred că voi lua voturi de la votanţii PMP, votanţii lui Traian Băsescu care pot vota Traian Băsescu la Senat şi Elena Udrea la Camera Deputaţilor, cred că vor fi voturi de la PDL-işti, pentru că astăzi nu mai au cu cine vota, în PNL nimeni din fostul PDL nu mai este în conducerea partidului şi nu mai reprezintă ceva pentru noul PNL şi atunci cred că unii vor vota cu mine şi sigur, dintr-un electorat pe care eu îl identific ca avându-l eu şi fiind mai puţin poltic, un electorat cu mai puţină apetenţă pentru politic, dar care are o simpatie pentru mine. Deci de aici identific că aş lua voturi.

Reporter: Dar nu încurcaţi puţin PMP în condiţiile acestea, mai ales în Bucureşti? Adică nişte voturi care ar trebui să meargă la PMP... În sondaje sunt undeva la limită, 5 – 6%.

Elena Udrea: Ei vor intra oricum, iar votul meu în Parlament va fi al unui deputat care va susţine proiectele PMP, deci ei nu pierd niciun vot cu mine în Parlament.

Reporter: Vă afiliaţi la grupul PMP?

Elena Udrea: Sigur, voi vota cu PMP şi cu Traian Băsescu şi dorinţa mea cea mare este să votez un guvern cu Traian Băsescu prim-ministru. Sigur, voi susţine proiectele fostului preşedinte şi ale PMP, sigur, toate proiectele care sunt în acord cu ceea ce doresc eu să se întâmple în Parlament în perioada următoare, despre ce ar trebui să facă noul Parlament. Deci, din acest punct de vedere evident că vom funcţiona împreună. Mă aştept de la Parlamentul viitor să fie unul mult mai eficient decât cel de acum, mult mai curajos, unul mai responsabil, mai conştient de importanţa pe care o are, totuşi e Legislativul acestei ţări. Parlamentarii sunt cei de la care cetăţenii aşteaptă să găsească soluţii pe care să le integreze în nişte legi pe diverse probleme pe care ţara le are - economice, sociale, de securitate. Ce s-a întâmplat cu Parlamentul acesta cred eu că a fost apogeul laşităţii şi poate nu neapărat al incompetenţei, pentru că totuşi sunt oameni acolo care sunt sificient de bine pregătiţi, însă modul în care funcţionaeză partidele, şi anume dacă liderul zice ceva, toată lumea ascultă fără să treacă prin filtrul propriei analize.

Reporter: Ce vă face să credeţi că va fi diferit din punctul acesta de vedere, cum spuneţi dumneavoastră, liderul spune să voteze, având în vedere că PNL şi PSD, cele mai mari partide, se laudă că 85% din liste sunt cu oameni noi, adică probabil undeva la 80% din Parlament va fi cu oameni noi. Credeţi că vor învăţa suficient de repede aceşti oameni procesul parlamentar, regulamente şi tot ceea ce ţine de interiorul Parlamentului, astfel încât să poată să facă mai mult decât actualul Parlament?

Elena Udrea:  Nou nu înseamnă neapărat mai bun sau nu e garanţia că e mai bun. Este bine să existe oameni noi, nu poţi să-i păstrezi tot timpul pe aceiaşi, însă toate analizele în ţări democratice cu parlamente puternice şi eficiente spun că cei noi nu trebuie să fie mai mult de 30% pentru că este foarte greu. Până înveţi cum se iniţiază o lege trece un an de zile din mandatul tău. Parlamentarul dacă nu are forţă în partid degeaba mă duc eu să spun în partidul meu că eu vreau o lege prin care să reluăm procesul adopţiilor într-un ritm firesc care să salveze viaţa atâtor copii care se află acum instituţionalizaţi, pentru că dacă în partidul acela eu sunt nou fără susţinere politică, fără organizaţii...nu mă bagă nimeni în seamă. Plus, clădirea Parlamentului are multe secrete pentru cineva care ajunge acolo prima dată. De aceea este bine să fie parlamentari noi care tot timpul să aducă un spirit diferit şi actual în Parlament, dar pe altă parte să fie unii cu experienţă care să ducă activitatea parlamentară mai departe. Dacă eşti nou nu ai în spate suport politic şi se întâmpă ca la miniştrii tehnocraţi, care nu au cum să-şi treacă proiectele niciodată prin Guvern sau prin Parlament dacă nu au în spate o susţinere politică. Un ministru, oricât ar fi de bun, este eficient doar dacă are sprijin politic în spate. Altfel, idei bune avem toţi. Deci, de ce sper eu că va fi un Parlament mai bun - pentru că am ajuns într-un punct cel mai de jos, mai jos nu se poate. Mai rău decât a fost nu cred că se mai poate. Grav ar fi dacă am continua aşa. Speranţa mea este şi la liderii politici, că liderul nu poate să fie nou, trebuie să aibă o minimă experienţă - doar experienţa asta de laborator, cum că-l aducem pe Cioloş din tehnocrat şi-l punem preşedinte la PNL - dar altfel o evoluţie normală a unui lider politic este să aibă experienţă politică şi speranţa mea e că fie se vor schimba oameni ca Dragnea din frunea partidului sau ca Vasile Blaga. Mă rog, dânsul şi-a dat demisia între timp, sau Alina Gorghiu. Deci fie se vor fi schimbaţi cu alţii mai curajoşi, mai determinaţi, mai responsabili, mai eficienţi, fie ei înşişi îşi vor schimba atitudinea, ceea ce îmi este greu să cred pentru că în cazul domnului Dragnea vorbim de un politician care încearcă prin atitudinea pe care o are, de sacrificare a PSD, să se protejeze pe el şi pe familia lui – dosarele fostei soţii, dosarele dânsului şi are o condamnare şi un dosar pe rol. Deci, pur şi simplu pentru liniştea lui a pus PSD să voteze Guvernul Cioloş, n-a depus nicio moţiune de cenzură şi ar putea după alegeri să suţină un prim-ministru pe care-l doreşte sistemul, iar doamna Gorghiu este preşedinta numită, nu aleasă, a unui partid şi execută ordinele venite de la Cotroceni. Deci, dacă liderii politici vor deveni cu adevărat lideri, oameni care să înţeleagă că rolul lor acolo este să mobilizeze şi să îndrume şi să impulsioneze partidele pe care le conduc pentru a lua acele decizii, a vota acele legi de care avem nevoie în acest moment, atunci vom avea un parlament mai eficient. Dacă, în schimb, vor rămâne tot aşa fricoşi şi vor încerca, la fel, să se salveze pe ei înşişi vânzând partidele pe care le reprezintă, atunci vor continua cu un Parlament care nu va face altceva deât să voteze inţiativele venite de la Guvern.

Reporter: Cum vedeţi configurarea noului Parlament?

Elena Udrea: Va intra PMP categoric în Parlament şi cred că Partidul Mişcarea Populară va reuşi să conteze în formarea Guvernului. La fel cum a reuşit la locale să conteze şi să determine preşedintele CJ în foarte multe judeţe, fără votul PMP nu se putea alege preşedintele, la fel şi în Parlament, cred că voturile PMP vor conta în viitorul Guvern.

Reporter: Şi la locale PMP pentru a da preşedintele de Consiliu Judeţean a bătut palma în multe locuri cu PSD.

Elena Udrea: Multe organizaţii locale au bătut palma cu PSD, a fost o dispută şi chiar o ură în foarte multe locuri între oameni din aceeaşi echipă pe vremuri. Foşti PDL-işti care au devenit PMP şi care au rămas în conflicte foarte puternice la nivel local şi atunci au preferat să se înţeleagă cu PSD decât cu actualul PNL.

Reporter: Este posbil şi la nivel central să vedeţi o alianţă?

Elena Udrea: A spus Traian Băsescu că nu face alianţă cu PSD, acum, sigur, om vedea cum s-or aşeza lucrurile, trebuie ca alianţa aia să poată să şi dea prim-ministrul. O alianţă cu un partid sau cu PNL - USR, care nu dă peste 50%, e inutilă. Deci cred că PMP va intra în Parlament şi va conta, ALDE cred că va intra în Parlament, probabil şi PRU - văd că are o campanie foarte agresivă şi au şi instrumentele mediatice necesare, au şi nişte sloganuri care atrag o categorie clară de populaţie pe care din complex n-o accesează nimeni. PSD va lua uşor peste 40%, PNL se va duce către un scor pe care l-a avut dintotdeauna, spre 20% şi probabil că undeva în jur de 10% va lua şi USR. Despre USR cred că se va confrunta cu aceeaşi situaţie pe care am avut-o noi, PMP, în 2014, când în toate sondajele arătam undeva 12-14 %. Atât am luat pe oraşe, în schimb la ţară nimeni nu auzise de PMP şi scorul de la ţară, făcând medie cu urbanul, chiar dacă în urban am bătut şi PNL, şi PDL peste tot, în total am avut 6,24% atunci. Aşa se va întâmpla şi cu USR şi probail va fi sub 10%. PNL cu USR nu vor avea cum să facă Guvernul, mai degrabă o alianţă PSD-ALDE-UDMR o văd posibilă. Dacă s-ar întâmpla aşa rămâne de văzut ce va face domnul Dragnea, că dacă faci o alianţă PSD-ALDE-UDMR şi apoi pui prim-ministru pe Cioloş la ce bun ai mai făcu alegeri? Las-o aşa.

Reporter: Domnul Dragnea excludea o alianţă cu UDMR .

Elena Udrea: Da, înainte de alegeri toată lumea exclude alianţe şi ştiţi bine că după aceea faci alianţă în aşa fel încât să poţi să guvernezi, că nu mai faci încă o dată alegeri, faci o alianţă, te înţelegi pe nişte proiecte pe care toată lumea şi le asumă şi faci alianţe cum am făcut noi în 2008, când am intrat cu PSD la guvernare. Nu voia nimeni cu PSD, dar nu aveai de ales. PNL a refuzat să vină facă guvernarea cu noi. Deci, înainte de alegeri toată lumea spune de toate. După alegeri este în funcţie de cum a votat poporul, pentru că asta este, sunt voturile cetăţenilor şi alea date UDMR-ului, şi alea date PMP, ALDE, USR şi aşa mai departe.

Reporter: Cum caracterizaţi mandatul dumneavoastră de parlamentar care tocmai se încheie, dacă ţin bine minte aţi avut vreo 12 cereri DNA venite în ultimii doi ani.

Elena Udrea: Da, din acest punct de vedere e unic, cred că e unic în România ca împotriva unui parlamentar să fie 12 solicitări într-un an şi ceva de arestări, urmăriri penale. A fost o ofensivă împotriva mea care a reprezentat exact motivul pentru care eu am ales să candidez. Evdent că m-am simţit la un moment dat suficient de dezamăgită şi obosită încât să spun că vreau să mă ocup de viaţa mea personală, însă, evident, un om care are aşa atitudine, permanent de luptător, greu iese şi luptă şi, pe de altă parte, mi-am dat seama că oricum aş fi o ţintă în această campanie şi aş fi exemplul arătat de sistem: uitaţi ce se întâmplă cu cei care îndrăznesc să ne calce în picioare sau să se opună nouă!

Reporter: Per total, din punctul de vedere al legilor pe care aţi reuşit să le susţineţi, cum caracterizaţi acest mandat?

Elena Udrea: O iniţiativă legislativă pe care am avut-o a fost cea privind obligarea denunţătorilor să restituie banii sau averile sau bunurile câştigate ca urmare a faptelor denunţate. Astăzi, denunţătorul pleacă acasă liniştit şi cu banii la el, şi dau cazurile celebre: Florică, Pescariu şi aşa mai departe. Am avut această iniţiativă în care am spus că, indiferent dacă denunţi sau... îi iei banii, măcar banii. Eu nu vreau să meargă nimeni la puşcărie, dar banii ia-i. Asta e o iniţiativă pe care, de frică, nici măcar n-au discutat-o. Am avut iniţiative referitoare la programa şcolară. Eu mi-am propus, spre exemplu, ca permisul să îl poată obţine tinerii în cadrul liceului - aşa cum fac cursuri de IT, considerând că nu poţi  azi să termini şcoala să n-ai cunoşţiinţe elementare de IT sau limba engleză, aşa ar fi foarte bine ca tinerii să iasă permis auto din şcoală.

Reporter: În ce stadiu este acest proiect?

Elena Udrea: În stadiul de ”cine susţine proiectul”. Am susţinut iniţativele altor colegi pentru că, atunci când cred că este un proiect cu care sunt de acord, n-am o problemă că-l iniţiază un coleg de la PSD, de la PNL sau de oriunde. N-am intrat în opoziţie cu colegii din Prlament. Din fericire pentru mine, au fost nişte legi pe care eu le-am iniţiat în mandatul meu de ministru care au trecut prin Parlament. Atunci m-am bucurat că, deşi au fost contestate la CCR, toate acum sunt în vigoare. Vorbesc de legea publicităţii stardale, prin care încerc - să sperăm că primăriile o vor pune în practică - să curăţăm oraşul de toate aceste panouri mizerabile şi să facem ordine în publicitatea stradală. A fost legea reabilitării faţadelor, care şi asta a fost contestată la Curtea Constituţională, s-a întors ca fiind constituţională, o lege privind urbanismul. Sunt foarte multe legi chiar importante pe care am reuşit să le dau. Un alt exemplu sunt exproprierile pe litoral, unde şi acolo m-au contestat şi acum legea a reuşit să treacă. E adevărat că legile au fost iniţiate când eram ministru, dar au trecut în perioada asta. E foarte greu dacă partidele în Parlament nu îşi doresc să aibă cu adevărat rol legislativ, ci acceptă să vină legi de la Guvern şi ei doar să voteze. Speranţa mea e ca în viitorul Legislativ să pot să fac mai mult decât să stau la tibună şi să vorbesc despre arestări şi sistem şi aşa mai departe şi chiar Parlamentul să devină eficient, iar una din legile pe care eu o vreau, imediat ce se face noul Parlament şi ne vom întoarce la lucru în sesiunea din 2017, este legea lobby-ului. E pregătită deja, îmi doresc foarte mult să normalizăm o situaţie care este reglementată în Statele Unite, funcţionează, care să nu mai genereze abuzuri pe care le generează interpretarea legislaţiei în România.  Îmi doresc foarte mult să demilitarizăm serviciile secrete, există o iniţiativă din 2006 - o să vedem dacă aceea depusă de Traian Băsescu, care era chiar preşedinte, sau alta - dar trebuie demilitarizată pentru că nicăieri în Europa serviciile secrete nu sunt militarizate ca la noi, nu vor mai fi aşa de secrete cum sunt astăzi, de nu poţi să ceri o notă SRI în instanţă, că le e frică judecătorilor să accepte cererea să ceară notele SRI într-un proces, chiar dacă ar fi relevante. Sunt foarte multe aspecte, probleme, pe care chiar dacă şi-ar dori, parlamentarii nu au avut curaj să le abordeze.

Reporter: Imediat după ce aţi ieşit din arest, spuneaţi de nişte proiecte legislative pentru abuzul femeilor, cu penitenciarele. Aţi mai făcut ceva cu aceste proiecte?

Elena Udrea: Am avut dezbateri. Chiar îmi aduc aminte că după ultima dezbatere la Parlament, când au venit atunci nişte asociaţii cu gândacii, imediat la o săptămână a fost al treilea dosar în care mi s-a cerut arestarea la momentul acela şi cam toată lumea s-a temut să se mai implice în poveste, înţelegând din asta că nu e bine să se ocupe oamenii de aşa ceva şi parlamentarii s-au ferit, n-a mai venit nimeni să continue activitatea pe care noi o începusem, mai ales că făceam parte şi fac parte din Comisia pentru drepturile omului, dar chiar şi acolo oamenii se feresc să abordeze situaţii din acestea care pot atrage nemulţumirea instituţiilor de forţă ale statului. Proiectele sunt pregătite pentru a schimba legea de executare a pedepselor. Dau un exemplu: sunt mame care au copii mici, unele chiar erau în perioada de alăptare şi care ajung să stea în puşcărie în condiţii absolut inumane, în timp ce copilul acasă suferă şi creşte fără mama lui pentru lucruri minore - a furat o pâine, a furat un sac de flori, cum era chiar un caz concret.

Reporter: Aţi depus proiectul?

Elena Udrea: Nu l-am depus, proiectul există, pentru că nu şi-a luat semnături. Deci oamenilor le este frică să semneze.

Reporter: Credeţi că noii parlamentari vor semna un astfel de proiect?

Elena Udrea: Sper. Ei probabil că îşi şi întreabă şeful: «putem să semnăm? În niciun caz nu semnaţi aşa ceva, că nu avem voie». Parlamentul este acolo nu să răspundă dorinţelor instituţiilor de forţă, ci să răspundă nevoilor pe care le are societatea. Speranţa mea este că noul Parlament, inclusiv această situaţie, aceste abuzuri care ţin de respectarea drepturilor omului, să avem curaj să le reglementăm. Eu îmi asum scrierea. Poate mai sunt unii care vor să adauge, putem discuta orice situaţii, dar să plecăm de la un draft de proiect, să avem curajul să dezbatem lucrul acesta.

Reporter: Institutul Fericirii îl mai înfiinţaţi?

Elena Udrea: Offf, spun of  pentru că tare mult mi-aş dori să fie eficient. Am vorbit chiar cu persoane cunoscute - nu le dau acum numele că nu am acceptul lor - care să intre în boardul acestui institut pentru că va fi sub formă de asociaţie şi va fi nevoie să fie câteva persoane. Avem statutul, dar a venit campania şi oamenii iar s-au ferit, că la noi totul se opreşte când e cu politică. Deci avem campanie, avem alegeri, nu s-a dat decizia în cazul plagiatului doamnei Kovesi, Curtea Constituţională nu se pronunţă pe nu ştiu ce subiect cu căsătoriile între homosexuali. Toată lumea aşteaptă rezultatul alegerilor. Aşa şi aici. Categoric fac institutul, lumea aşteaptă şi chiar îmi spuneau colaboratorii că, la momentul la care am vorbit despre el, întrebau în judeţe. Oamenii îşi întrebau parlamentarii, ştiind că are legătură cu mine: «Face doamna Udrea şi la noi aici Institutul Fericirii?» Chiar dacă ei nu au înţeles foarte bine cum, dar toată lumea vrea să fie fericită şi atunci speranţa e că într-un fel voi reuşi să îi ajut să fie fericiţi şi eu chiar cred că aş putea. Nu neapărat eu. Dar eu să demarez acţiunea asta. Alături de specialişti, preoţi, psihologi, asistenţi de dezvoltare personală, acesta este motivul pentru care eu însămi am ales să fac masterat în Teologie pe consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială, tocmai ca eu însămi să pot să activez în cadrul acestui institut.

Reporter: Cum o să vă împărţiţi între şcoală şi Parlament?

Elena Udrea: Foarte frumos. La şcoală am joi şi vineri, iar parte din cursuri se fac online şi chiar şi acum se fac online. Intrăm în legătură cu colegi de grupă, cu profesori şi parte din cursuri putem face şi online. Eu mă bucur. Pentru mine a fost, după 20 de ani, să reintri în atmosfera aia chiar de studenţie, a fost interesant şi emoţionant.  Mă simţeam... mai aveam puţin şi eram cu bentiţa pe cap şi cu flori în mână către doamna dirigintă. Va fi frumos şi este chiar lucrul pe care eu încerc să-l spun oamenilor - fericirea se dobândeşte şi cu bunătate în pimul rând, cu credinţă şi încredere. Acum nu toată lumea are credinţă religioasă. Bun. Nu-s de condamant, poate pot fi ajutaţi s-o dobândească. Dar pozitiv şi cu încredere, şi eu încerc să le spun oamenilor şi scriu acea carte pe care am vrut s-o lansez acum, la Târgul de carte.

Reporter: Ce carte scrieţi?

Elena Udrea: O carte pe care am început s-o scriu după ce am ieşit din arest şi care iniţial am vrut să se numească ”72 de zile în cătuşe”, ulterior mi-a mai trecut sentimentul acela de supărare pentru ce s-a întâmplat şi cumva a mai scăzut în mine furia aceea pentru ce am văzut acolo şi pentru toate nedreptăţile care se întâmplă. Eu însămi m-am îndreptat mai mult către religie şi către fericire şi am mai schimbat, am reorientat cartea în sensul în care povestesc aceşti doi ani din viaţa mea - bun, şi povestesc cumva şi cum am ajuns aici, că aceşti doi ani nu au picat.

Reporter: În ce stadiu sunteţi cu cartea?

Elena Udrea: E aproape gata, dar nu am reuşit. Noi, inclusiv acum, ne-am uitat să numărăm zilele acestea libere în speranţa că am fi putut s-o tipărim şi săptămâna viitoare s-o lansăm. M-ar fi ajutat foarte mult şi în campanie pentru că spun acolo lucruri, momente din anii aceştia care, cumva, celor care sunt interesaţi cum sunt eu, ce e adevărat din ce se spune despre mine, poate că pe muţi i-ar fi lămurit. Din păcate, n-o să fie gata. O să fie probabil până la Crăciun, sau, dacă nu, anul viitor, ca să fiu sigură şi că iese exact ce trebuie.

Reporter: Domnul Băsescu v-a susţinut în cariera politică. Aveţi ceva să-i reproşaţi domnului Băsescu?

Elena Udrea: Da. Nu neapărat să-i reproşez eu, însă un lucru este evident, şi anume că a greşit cu colaboratorii pe care şi i-a ales, în faptul că a susţinut nişte oameni chiar şi atunci când a avut dovada că oamenii aceştia nu respectă aşteptările pe care dânsul le are, nu corespund aşteptărilor pe care le-a avut. Dau un exemplu - avem o celebră filmare în care preşedintele îi reproşează doamnei Kovesi că a închis dosarul Revoluţiei, pe care doamna Kovesi l-a şi închis. Şi, cu toate acestea, a numit-o pentru al doilea mandat de procuror general. Avea un indiciu la momentul acela, de asemenea, avea indicii că oameni din serviciile secrete se implică în activitatea economică, sunt interesaţi de anumite firme.

Reporter: Vă referiţi la Hexipharma?

Elena Udrea: Nu. La vremea aceea nu ştiam, dar erau alte cazuri cu firme din agricultură, din comerţul cu cereale, din publicitate, din construcţii. Era evident că existau nişte interese.

Reporter: Erau din informările SRI pe care preşedintele le primea la Cotroceni?

Elena Udrea: Nu. Erau din informările din societate, cum că unii din SRI se implicau în povestea asta şi cu toate acestea a susţinut oamenii aceia mai departe. Vă dau nişte exemple de lucruri pe care, zic eu, astăzi şi dânsul le consideră erori. Faptul că a contat atât de mult pe tineri, aşa cum nou nu înseamnă neapărat mai bun , nici tânăr nu înseamnă neapărat mai bun, iar în funcţii atât de importante de care depind vieţile oamenilor e foarte riscant să pui oameni care nu au ei înşişi o experienţă de viaţă. Dânsul a marşat foarte mult pe tineret pentru că a avut, ca şi comandant de navă, o ascensiune fulminantă şi a fost un comandant foarte bun de la o vârstă foarte tânără, a avut o familie de femei şi a considerat că, dacă eşti tânăr şi mai eşti şi femeie, sigur eşti cel mai bun. Viaţa a demonstrat nu numai în cazul doamnei Kovesi, mă refer şi la numirea doamnei Anastase în fruntea Camerei Deputaţilor şi la numirea altor femei şi cred că regretă acum acele susţineri.

Reporter: Credeţi că numirea dumneavoastră o regretă?

Elena Udrea: Eu cred că asta nu, dar puteţi să-l întrebaţi. În ciuda a tot ceea ce s-a spus şi în aceşti 10 ani, atât de multă presiune a fost şi s-a dovedit că a avut dreptate să facă presiune sistemul care îşi dorea ca Traian Băsescu să rămână singur, aşa cum a rămas Iohannis ca să poată să fie controlat. Lui Iohannis i-au înlăturat toţi consilierii. A fost o presiune foarte mare ca din jurul lui Traian Băsescu să fie înlăturată Elena Udrea. Vă dau sute de texte scrise de oamenii aceştia care şi astăzi slujesc sistemul, gen Tăpălagă, doamna Ene de la ziare.com şi alţii care spuneau tot timpul ca Băsescu să se dezică de Udrea. Uite că după 12 ani, până la urmă, printre puţinii - nu ştiu dacă a mai rămas cineva din politică - dar printre puţinii care au rămas cu Traian Băsescu, indiferent că din convingere şi indiferent ce s-a întâmplat - tot Elena Udrea a fost. Ca să mă întorc, din păcate la oameni n-a avut mână bună şi se vede astăzi.

Reporter: Darius Vâlcov este unul dintre ei?

Elena Udrea: Nu. Când ai o funcţie publică, când eşti primar sau când faci politică, aproape oricine poate să greşească mai ales dacă ţii cont cum se făceau campaniile. Vâlcov a fost un ministru bun de Finanţe, înţeleg. Eu nu am avut ocazia să lucrez cu el. Dacă a greşit în alte componente ale activităţii lui...

Reporter: Mai există vreo şansă să vă întoarceţi în PMP să faceţi echipă Traian Băsescu-Elena Udrea într-un partid?

Elena Udrea: Eu cred că asta a fost frica sistemului Traian Băsescu-Elena Udrea. De asta au încercat pe Traian Băsescu, după terminarea mandatului, să-l trimită acasă să aibă grijă de nepoţei, iar pe Udrea s-o scoată cu totul din joc. Ei au încercat dintotdeauna asta, adică la fiecare...auzeam cum mi se cânta prohodul <<Udrea să plece acasă pentru că PDL Bucureşti nu a câştigat Primăria în 2012>>. Păi nu câştiga nimeni că în 2012 ne lua lumea cu pietre pe stradă după măsurile acelea de austeritate şi, cu toate astea, singura care şi-a dat demisia din tot partidul care a avut un scor dezastruos am fost eu la Bucureşti. Tot timpul a fost acest discurs. Ulterior, în 2014, mi-am dat seama de unde venea această dorinţă ca Elenea Udrea să dispară, tocmai pentru că s-a dorit foarte mult ca PMP să nu existe pentru că nu se dorea un partid la care Traian Băsescu să se întoarcă. Nu se dorea ca Traian Băsescu să mai rămână pe scena politică pentru că ideea a fost: <<ai fost 10 ani? Ok, acum preluăm noi puterea>>.

Reporter: Mai este posibil să vedem în viitor echipă Traian Băsescu-Elena Udrea?

Elena Udrea: Dar eu cred că şi azi există această echipă, doar că eu candidez independent. Cred că, aşa cum am făcut echipă timp de 10 ani şi unele lucruri au ieşit bine, altele nu au ieşit bine, eu cred că este de datoria noastră ca acele lucruri care nu ieşit bine şi mai putem să le îndreptăm, să o facem.

Reporter: Aş vrea să vă întreb dacă aveţi colegi parlamentari, indiferent dacă sunt de la alte partide, pe care doriţi să-i aveţi în continuare alături în următorul mandat?

Elena Udrea: Da, sunt mulţi. Spre exemplu, domnul Nicolicea, care este un foarte bun jurist, aş putea să dau sute de nume de oameni care şi-au făcut treaba. Dau exemple de la toate partidele, ca să nu greşesc. Sigur, domnul Tomac de la PMP, cu care sunt colegă. De la PMP ar trebui să-i dau exemplu pe toţi, că au fost colegii mei şi să nu se supere. De la PNL, Hubert Thuma, nu ştiu dacă mai candidează. De la PSD, doamna Birchall a avut foarte multe iniţiative, mi se pare o femeie foarte activă. De la ALDE, la Cameră doamna Cătăniciu, dar nu ştiu dacă mai candidează şi care e foarte bună. Domnul care candidează independent, Remus Cernea, cu care sunt în Comisia pentru drepturile omului şi mi se pare că are o atitudine foarte corectă. Dar sunt mulţi pe care mi-aş dori să îi revăd şi cred că Parlamentul cu oameni ca ei şi cu experienţa lor nu are decât de câştigat.

Reporter: Pe plan personal, aş vrea să vă întreb acum. Am văzut că aveţi un iubit. Au apărut în presa de scandal imagini cu dumneavoastră şi cu un tânăr. Aveţi de gând să vă recăsătoriţi? E o relaţie serioasă?

Elena Udrea: Totdeauna am spus că eu cred în instituţia căsătoriei, cred în familie şi îmi doresc ca oamenii să trăiască în societate, în familie şi este demonstrat că eşti mai fericit când ai alături o familie şi nu eşti de unul singur. Contează foarte mult ce-ţi doreşti de la viaţă - dacă-ţi doreşti să fii singur, eşti singur, dacă-ţi doreşti să fii cu cineva şi să ai o familie, reuşeşti cu o gândire pozitivă. Da, sunt într-o relaţie. Viaţa te poate duce... când m-am măritat nu m-am gândit niciodată că o să mă despart după 10 ani de căsnicie, mi-aş fi dorit să dureze toată viaţa, dar viaţa te duce în momente pe care nu le intuieşti de la început. Eu încep o relaţie cu gândul că e pentru totdeauna.

Reporter: Apropo de fostul soţ, Dorin Cocoş, l-aţi vizitat?

Elena Udrea: Din păcate, nu. Mi-aş fi dorit, pentru că am rămas în relaţii bune şi părerea mea despre Dorin Cocoş, ca de la un om care a stat lângă el 17 ani, este că e un om extraordinar de bun. Dacă a greşit, asta e...toţi greşim.

Reporter: O să mergeţi în vizită?

Elena Udrea: Nu pot deocamdată să merg. Există o interdicţie de a-l vedea.

Reporter: Dintr-un dosar?

Elena Udrea: Da, dintr-un dosar. V-am spus că eu am atâtea că nici nu ştiu cu cine, îmi e şi teamă când mă duc undeva, dacă cineva are interdicţie să se vadă cu mine, nu mai ştiu cu cine am şi cu cine n-am.

Reporter: Şi cu fiul dânsului aţi putut să luaţi legătura?

Elena Udrea: Da. Cu Alin nu am interdicţie. Cu Alin mă mai şi văd.

Reporter: Mai mulţi parlamentari, inclusiv Liviu Dragnea, au anunţat că îşi vor da demisia din Parlament înainte să se termine mandatul pentru a nu beneficia de pensia specială de parlamentar.

Elena Udrea: E o circotecă fără limite! Băi, fraţilor, de ce aţi mai votat dacă pe urmă vă daţi demisia? Adică aţi votat, dar nu pentru voi, ci pentru alţii. Pentru mine, care sunt mai tânără decât el... mi se pare un circ şi din categoria aia de populisme, şi de laşităţi. Ori vreţi şi arătaţi argumente să spuneţi că un parlamentar ar trebui să ia o pensie, dacă aţi votat cred că aţi avut argumente şi atunci ţineţi-o aşa şi asumaţi-vă, ori nu faceţi chestia asta. Ce e circoteca asta? Evident că nu veau o pensie specială, vreau să funcţioneze legea. Bine, legea când ţi-o dai tu funcţionează aşa, dar aş vrea să fie corect. Deci ce se întâmplă cu parlamentarii să fie corect. E adevărat, că înţeleg că sunt categorii care au nişte pensii uriaşe, cum ar fi magistraţii care şi-au dat nişte pensii uriaşe, că n-ai curaj să te opui în Parlament, că ai mâine un dosar acolo şi dacă te-ai opus... Şi acolo funcţionează o laşitate şi o ipocrizie. Eu aş zice că principiile trebuie să fie corecte, să nu creăm categorii de favorizaţi decât acolo unde se justifică drepturi speciale şi, în rest, dacă am hotărât că avem argumente pentru un lucru, îl susţinem, dacă nu, haideţi să nu o facem.  Pe mine pensia asta specială nu mă interesează, probabil că sunt şi mai tânără şi nu mă gândesc eu că am nevoie de pensie şi oricum nu am votat.

Reporter: Susţineţi modificarea Constituţiei pentru familia tradiţională?

Elena Udrea: Da, şi îmi asum lucrul acesta. Nu am nimic împotrivă, am prieteni care sunt în această categorie de persoane homosexuale şi sunt oameni extraordinari, credincioşi, ba chiar de multe ori cu mai mult caracter decât ceilalţi, însă, după mine, familia este formată din bărbat, femeie, copii şi aşa mai departe. Nu am nimic împotriva parteneriatelor sociale. Există acum în codul familiei concubinajul, adică eu înţeleg nevoia de a reglementa comunitatea de bunuri când locuieşti cu cineva - că locuieşti cu o persoană de acelaşi sex sau nu - sau alte aspecte care ţin de viaţa în comun şi care trebuie reglementate cumva legal. Dar avem această lege a concubinajului şi a comunităţilor de bunuri care reglementează situaţia. Deci nu văd de ce neapărat trebuie să ajungem să copiem familia tradiţională. Voi vota modificarea Constituţiei în acest sens şi în rest susţin toate drepturile lor.

Reporter: Tocmai, în Codul civil apare familia formată din femeie şi bărbat, nu este suficient? Ar trebui să scrie acelaşi lucru şi în Constituţie?

Elena Udrea: Nu scrie în Constituţie. Probabil că atunci când s-a modificat Constituţia, în 2003, s-a dorit a se face pe plac şi Europei şi s-a zis că familia este formată din parteneri - partenerii pot fi de acelaşi sex, în schimb înţeleg că în Convenţia pentru Drepturile Omului scrie explicit că familia este formată din bărbat şi femeie. Aş vrea ca în biserică, în faţa preotului, dacă tot ţinem să ne ducem în biserică, să respectăm canoanele bisericii. Altfel nu-i nimic, fac un parteneriat social, fac un parteneriat din care să îmi reglez viaţa în comun şi sunt şi aspecte care ţin de moştenire, de regimul proprietăţii de bunuri. Reglez altfel într-un contract social. De ce trebuie s-o fac prinr-o căsătorie?

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.