Primarul USR al Timişoarei, Dominic Fritz, susţine, într-un interviu acordat News.ro, că majoritatea deciziilor din Biroul Naţional al partidului au fost luate consensual, nu au fost respinse cu celebra majoritate de 14 la 11. ”Mi-aş fi dorit ca Dacian Cioloş să lupte în continuare pentru viziunea lui, să integreze filialele, să negocieze în BN”, a spus Dominic Fritz. Acesta a anunţat că nu candidează pentru şefia partidului preferând să-l susţină pe Cătălin Drulă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

News.ro: Dacă aţi fi fost în locul lui Dacian Cioloş, preşedinte de partid, dar cu o majoritate ostilă în Biroul Naţional, ce aţi fi făcut: aţi fi demisionat sau aţi fi negociat? 

Dominic Fritz: Nu cred că este rolul meu să răspund ce aş fi făcut în locul lui Dacian Cioloş, pe care îl apreciez foarte mult, dar e clar că orice proces de fuziune e unul dificil. Nu există un punct zero, de la care dintr-odată toate faliile dispar, ci este o cernere necesară spre o nouă coeziune. Cred că suntem pe un drum bun în această fuziune şi îmi pare rău că Dacian Cioloş a luat această decizie.  

Mai e posibilă această coeziune? În interiorul partidului se vorbeşte din nou de două  entităţi separate: USR şi PLUS.  

Absolut, este posibil, pentru că în continuare ceea ce ne uneşte, indiferent din ce partid venim, e o viziune comună pentru România, o energie comună pentru a lupta cu un sistem care nu mai are răspunsuri pentru români. Trebuie să ne reconectăm la nevoile românilor şi la visele oamenilor pentru această ţară şi pentru vieţile lor.  

Nu aţi pierdut această competiţie cu AUR? E un partid care pare mult mai conectat la problemele societăţii. Nu aveţi această senzaţie? 

AUR se conectează doar pe baza unor promisiuni false şi pe baza unei viziuni total superficiale asupra României. AUR nu oferă soluţii, ci doar aparenţa soluţiilor. Aici poate să se deosebească USR. Noi putem să venim cu soluţii reale, nu trebuie să ne ferim de complexitatea lumii în care trăim, pentru că în această lume nu există soluţii simple. Răspunsurile sunt complicate, nu se pot exprima într-un live pe Facebook în care să scandăm câteva insulte. USR trebuie să facă această muncă: să stea de vorbă cu oamenii şi să se reconecteze la electorat, dar să vină şi cu politici publice, să vină cu răspunsuri complexe la probleme complexe.  

USR nu şi-a scos în faţă primarii până acum. A fost unul dintre reproşurile pe care le-am văzut în mediul online faţă de acest partid. Prin urmare, la viitorul congres intenţionaţi să candidaţi pentru şefia partidului? 

Nu. Eu sper că preşedintele interimar Cătălin Drulă va candida ca preşedinte deplin. Îl susţin pentru această funcţie. În acelaşi timp, cred că cei care au câştigat alegeri, care au arătat că pot aduna o majoritate în comunităţile lor, trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în partid, pentru că noi, primarii, suntem conectaţi zi de zi la nevoile reale ale oamenilor.  

Dacă mă uit în Biroul Naţional al USR, cred că văd un singur primar: Allen Coliban, de la Braşov.  

Mai este şi Lucian Viziteu.  

Da, primarul Bacăului. Doi primari din 25 de oameni, câţi sunt în Biroul Naţional, e foarte puţin.  

USR nici nu are sute de primari. Primarii trebuie să-şi facă vocea auzită, dar Biroul Naţional nu e singurul for în care putem să imprimăm o direcţie strategică pentru partid. Mai există şi Comitetul Politic. Oricum, trebuie să existe o comunicare constantă între conducere şi primarii partidului.  

Există totuşi o ură între tabără Barna şi PLUS. Cum va funcţiona mai departe partidul cu această prăpastie? 

Nu cred că atunci când un grup are o majoritate se poate numi ură. Eu apreciez toţi membrii BN-ului, indiferent în ce tabără sunt. În momentul alegerilor, când Dacian Cioloş şi Dan Barna erau rivali, a fost o dinamică în care s-a polarizat foarte mult oferta electorală internă, dar a fost o chestie de moment. Eu nu cred că USR şi PLUS sunt condamnate să fie două tabere monolitice într-un singur partid. Dimpotrivă, cred că noi am învăţat foarte bine lecţia din alte partide, unde au fost tot felul de scindări şi fuziuni. Liberalii sunt şi acum marcaţi de lupta internă dintre PNL şi PDL. Eu cunosc foarte mulţi colegi în partid care lucrează la noi punţi. Spre exemplu, ce face Vlad Voiculescu la Bucureşti. La fel, Cătălin Drulă – va fi un preşedinte care vrea să includă. Să nu uităm totuşi că marea majoritate a deciziilor din BN au fost luate consensual. S-a negociat. E un mit că toate deciziile au fost luate cu 14 la 11.  

Nu cred că e un mit.  

Foarte multe decizii s-au luat şi consensual, după discuţii, după negocieri. Nu cred că USR poate să supravieţuiască cu o logică de: the winner takes it all (câştigătorul ia totul -n.r.).   

Până acum aşa a funcţionat Biroul Naţional.  

Nu a funcţionat aşa. Dacă vă uitaţi chiar şi în aşa-zisa tabără Barna, ea include oameni care acum un an erau în opoziţie faţă de Dan Barna.  

Dar cărora Dan Barna le-a oferit apoi funcţii. Practic, cumpărându-i.  

Nu, pe care a reuşit să-i integreze.  

Eufemistic vorbind, da, i-a integrat.  

Staţi puţin. Nu puteţi să cereţi colaborare, apoi de fiecare dată când integrezi pe cineva care ţi se opune să spui: ”A, l-ai cumpărat!”. Cum să-l integrezi dacă nu-i oferi o responsabilitate în care el poate să dovedească faptul că e un om valoros pentru partid? Mi se pare că uneori aşteptările sunt imposibil de satisfăcut.  

Teoretic, aveţi dreptate. Dar dacă noi doi suntem rivali în partid timp de trei ani, apoi îmi oferiţi un loc eligibil la parlamentare şi îmi închideţi gura, nu e tocmai moral.  

Şi dacă nu vă ofer un loc la parlamentare, spuneţi că sunt dictator. E o dilemă din care putem să ieşim doar dacă recunoaştem că în politică e normal şi legitim să căutăm majorităţi pentru strategiile noastre. 

Sigur că au fost unele decizii în BN care s-au luat prin consens, dar Cioloş reclamă faptul că de fiecare dată când a avut o viziunea diferită de cea a taberei Barna, s-a lovit mereu de celebra majoritate de blocaj 14 la 11.  

Mi-aş fi dorit ca Dacian Cioloş să lupte în continuare pentru viziunea lui, să integreze filialele, să negocieze în BN. Eu nu am înţeles de ce nu a prezentat în filiale propunerile pe care le-a făcut, să le discute acolo. Tocmai acest proces e foarte important pentru orice partid.  

Spuneţi că a renunţat prea uşor la luptă.  

Mi-aş fi dorit să nu-şi dea demisia după patru luni.  

Cătălin Drulă ce trebuie să facă în fruntea USR ca să ducă partidul peste scorul pe care l-aţi luat la parlamentare? 

Cătălin Drulă ştie ce are de făcut.  

Credeţi? 

Da, sunt convins. Cunoaşte foarte bine USR, e un politician foarte respectat şi în interiorul partidului, şi în exterior. A fost cel popular ministru, a arătat ce poate să livreze, e un om integru. Românii ştiu că nu face şmenuri cu tot felul de mafii. Drulă va da o direcţie strategică partidului, va lucra la coeziune mai mare. Însă, în primul rând, va spune care e diferenţa între PNL, PSD, AUR, pe de o parte, şi USR de cealaltă parte. Diferenţa e că USR are soluţii reale la probleme reale. PSD şi PNL fac o politică clientelară, iar AUR face circ şi populism.  

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.