INTERVIU - Bogdan Glăvan: E o eroare a premierului să se proiecteze ca martir care va fi folosit şi apoi aruncat. Mulţi oameni vor doar să pună beţe în roate şi îi aşteaptă încheierea mandatului. Toţi ştiu că trebuie doar să supravieţuiască doi ani

Reformarea statului în România a fost subminată chiar de premierul Ilie Bolojan, prin greşelile comise, şi e greu de crezut că se va mai putea realiza, afirmă profesorul universitar Bogdan Glăvan într-un interviu acordat News.ro. O mare greşeală făcută încă din start a fost aceea de a se autoprezenta publicului ca un premier de sacrificiu care-şi va termina misiunea sinucigaşă în doi ani. Din acel moment, spune profesorul de economie, toate forţele care se opun reformelor au înţeles că trebuie doar să tragă de timp şi să reziste doi ani, ceea ce i-a subminat masiv autoritatea lui Bolojan.

A doua mare greşeală a fost aceea de a evita să aplice soluţiile ştiinţifice de rezolvare a problemei esenţiale, adică aceea a statului supra-extins. De frica opoziţiei politice şi din societate, Bolojan a recurs la soluţia facilă, dar înşelătoare a creşterii taxelor. În acest fel n-a rezolvat fondul problemei, risipa banilor publici comisă de sectorul bugetar, şi şi-a îndepărtat susţinerea populară. Oamenii s-au simţit înşelaţi şi trădaţi din nou. Ei au aşteptat să se rezolve problemele reale şi s-au trezit că, de fapt, tot ei sunt puşi să plătească.

A treia mare eroare a fost ca Bolojan şi sfătuitorii săi să facă apel la popor, să fie solidar în a achita nota de plată a dezastrului bugetar. Acest lucru e imposibil în România de azi, unde oamenii s-au săturat şi nu mai vor să fie solidari cu clasa politică, ba mai mult decât atât, există o stare de spirit revoluţionară.

A patra eroare a fost aceea ca, după ce şi-a lichidat sprijinul din societate, Bolojan să deschidă foarte multe fronturi. El pare azi în conflict cu toată lumea, spune profesorul Bogdan Glăvan.
Întregul interviu acordat de acesta pentru News.ro, în rândurile de mai jos.

„Unul din factorii crizei generale societale din România este că lumea nu mai vrea să fie solidară, că lumea nu înţelege să fie solidară! Că există un spirit revoluţionar în România!“

Matei Udrea: Bună ziua, domnule profesor Bogdan Găvan, vă mulţumesc pentru amabilitatea pe care o aveţi să-mi acordaţi acest interviu. Dumneavoastră sunteţi unul dintre economiştii liberali care critică, de o perioadă, măsurile pe care le-a luat guvernul pentru a redresa economia. Ce părere aveţi despre pachetul doi de măsuri economice pe care îl propune Bolojan?

Bogdan Glăvan: Eu am o perspectivă liberală, dar aş accentua că observaţiile le fac din perspectivă ştiinţifică. Liberalismul nu e un moft! Noi avem impresia asta, că dacă te poziţionezi ideologic e cumva dintr-o perspectivă subiectivă sau introduce o notă de subiectivism în discuţie. Nu! Din perspectivă ştiinţifică, într-o ţară în situaţia României, marcată de un sector public supra-extins şi ineficient, care ţine în loc dezvoltarea economică – şi asta s-a văzut de ani de zile, nu e o chestie din acest an! –, ceea ce trebuie făcut pentru a accelera creşterea economică şi, implicit, pentru a asigura o plajă mai largă de impozitare în mod sustenabil este să debirocratizeze, să liberalizeze, să dereglementeze economia. Adică să faci viaţa antreprenorilor cât mai uşoară! Viaţa celor care vor să îşi deschidă firme, care vor să muncească trebuie s-o faci cât mai uşoară, astfel încât să-i motivezi să facă lucrul ăsta. Să faci viaţa investitorilor cât mai uşoară, astfel încât să-i motivezi să investească şi, evident, să încerci să muţi cât mai multe resurse din sectorul public către sectorul privat. Pentru că sectorul public e supra-extins, după cum spuneam, este ineficient, este marcat de corupţie. Şi atunci, cu cât muţi mai multe resurse de acolo către sectorul privat, cu atât rezolvi problema asta. Guvernul Bolojan face doar parţial, adică doar în mică măsură acest lucru, respectiv atunci când se ocupă de reducerea personalului excesiv în administraţie, unde vedem că oricum se poartă negocieri îndelungate. Şi e firesc, cumva, ca primarii să se opună, ca PSD să se opună. Şi nu doar ei. PSD şi PNL sunt partidele care ţin 90% din primarii României. Deci este evident să existe o opoziţie. În fine, se mişcă cât de cât lucrurile în direcţia asta, a comasării de instituţii, a închiderii unor instituţii care sunt redundante. Acest lucru este pozitiv, însă per ansamblu reprezintă doar o foarte mică parte din ceea ce se întâmplă în România, din măsurile luate, din impactul economic general. Adică impactul pozitiv al acestor măsuri este prea mic! Este foarte mic în comparaţie cu impactul negativ al celorlalte măsuri care sunt copleşitoare şi care merg în direcţia greşită! Vorbim de creşterile de taxe. Şi asta se întâmplă pentru că viziunea guvernării este una pe termen foarte scurt. Este o viziune a unui guvern disperat, care parcă ştie că are un an la dispoziţie să facă ceva, să amâne falimentul naţional sau cum vreţi să-i spunem. Şi după aia nu contează. Din păcate, primul ministru s-a postat astfel de la bun început, în momentul în care a spus că este un prim-ministru de sacrificiu. El s-a proiectat în Emil Boc 2. Adică un om care ia măsuri impopulare, ceea ce nu trebuia să se întâmple. Cam asta se întâmplă în România, adică este o filozofie de guvernare, o concepţie foarte mioapă care se uită la lucruri pe termen foarte scurt, încearcă să aducă nişte bani la buget prin orice mijloace, oricât de distructive pentru economie, doar ca să umple bugetul statului şi să reducă deficitul bugetar pe termen scurt, neprivind în profunzime, neînţelegând ceea ce e o chestie clasică în economie şi în liberalism, aşa-numitele consecinţe neintenţionate. A fost un economist celebru şi liberal, francezul Frédéric Bastiat, care a scris şi un eseu despre ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, punctând tocmai importanţa efectelor pe termen lung care adesea ne scapă la o primă vedere. Ori, eu văd aceeaşi abordare aici, adică văd o abordare mioapă care nu e interesată de ce va fi peste un an sau peste trei ani. Din păcate, cu aceste măsuri, ce se va întâmpla este că nu reuşim să punem economia României pe un traseu de creştere economică susţinută şi nici nu salvăm în mod sustenabil bugetul.

Matei Udrea: Eu v-aş răspunde că încă de la numirea guvernului am văzut acest mesaj, că adoptăm aceste măsuri, într-adevăr, în disperare, pentru că dacă nu le adoptăm, agenţiile de rating ne retrogradează la junk, iar Uniunea Europeană ne îngheaţă fondurile europene. Din punctul dumneavoastră de vedere, sunt plauzibile aceste explicaţii?

Bogdan Glăvan: Nu! Răspunsul scurt este nu! Răspunsul mai lung este următorul: pe de o parte sună a alibi. Şi sigur că modul în care, explicit, modul în care faci înţeleasă publicului larg realitatea conţine adesea şi un apel emotiv, un apel către nişte impulsuri mai primitive, precum frica. Asta face parte din arsenalul de comunicare indiferent că vorbim de lucruri bune sau de lucruri proaste. Deci, declanşarea unei emoţii. Şi atunci, dacă spui „Domnule, o să ajungem în Junk, ne retrogradează!“, toată lumea înţelege că e foarte gravă situaţia. Dar sunt cazuri şi cazuri. Ar trebui să facem distincţia între ceea ce comunicăm, pe de o parte, rezolvarea ştiinţifică a problemei, pe de altă parte, şi interesele actorilor participanţi aici, pe de altă parte. Rezolvarea ştiinţifică a problemei este una singură. Încă o dată: ce ne dorim? Ne dorim să scăpăm de deficitele bugetare cronice? Ne dorim asta? Păi, dacă ne dorim asta… Domnule, vreau să fac o casă! Nu pot să mi-o fac peste noapte, dar vreau să mi-o fac! Cum trebuie să procedez ca să-mi fac o casă? Nu o să te apuci să faci fundaţia din paie şi mai departe să pui cărămidă peste ea, chiar dacă poţi să faci repede o fundaţie cu paie. Aşa şi aici. Vreau să scadă deficitele bugetare. Păi, ca scap de deficitele bugetare definitiv, atunci trebuie să extirpez, trebuie să mă ocup de sectorul public care este risipitor, care risipeşte cronic banii şi care este supra-extins. Sectorul public are două componente. Are componenta asta de servicii publice, care şi ele sunt ineficiente, cum e Învăţământul, cum este Sănătatea, deci marile servicii publice unde eu trebuie să introduc un pic competiţia şi meritocaţia. Dar aici nu pot să intru să tai, aşa, că dacă intru şi tai fără să fac alte reforme, lucrurile vor merge mai rău chiar. Această componentă are importanţă strategică. Şi mai este sectorul companiilor de stat şi al administraţiei, unde aici, într-adevăr, pot să intru şi să defrişez, să spun: „Domnule, vreau să se reducă schema de personal cu un sfert!“. Cum se întâmplă acum în autorităţile locale. Companiile de stat: vreau să le privatizez ca să fac rost de bani! Nu vreau să mai existe, pentru că dacă ele există, ele înseamnă tot timpul risipă. Nu înseamnă doar ceea ce se arată omului la televizor, adică faptul că ăla din Consiliul de Administraţie are 3.000 de euro sau 10.000 de euro sau nu ştiu cât. Ăsta este vârful aisbergului! Ce înseamnă companie de stat în România? Înseamnă un întreg lanţ al slăbiciunilor şi al risipei: achiziţii publice de care nimănui nu-i pasă şi nu se îngrijeşte, tot soiul de cheltuieli... Deci, pentru ce? Chiar este raţional ca o companie care este monopol să-şi facă reclamă, de exemplu? Sau toţi să aibă paznici şi aşa mai departe? Eu pot să vă spun şi din experienţa proprie, că am lucrat un an şi jumătate la stat şi, de exemplu, am desfiinţat lucrurile astea! Adică paza a fost prima piesă la care a renunţat. Există rezerve foarte mari de eficienţă. Şi atunci trebuie să le privatizezi sau să le comasezi. Asta nu se întâmplă, din ce vedem. Nu se întâmplă chiar deloc, ceea ce e foarte grav.

„Bolojan şi-a subminat singur autoritatea din primul moment în care a venit şi a spus că trebuie să crească taxele ştiind că preşedintele s-a angajat că TVA-ul nu va creşte şi neparticipând în alegeri cu acest program: votaţi-mă şi voi creşte TVA-ul! În momentul în care tu faci chestia asta, din start pleci cu un handicap! Adică înşeli electoratul, îi infirmi aşteptările drastic. N-are cine să te susţină!“

Matei Udrea: Vin ştiri că magistraţii sunt într-un fel de grevă nedeclarată şi blochează instituţiile, profesorii anunţă şi ei că blochează începutul de an şcolar. Primarii au protestat împotriva tăierii a 25% din posturi în administraţia locală, acum au anunţat angajaţii din administraţia locală că intră în grevă. Dumneavoastră spuneţi că trebuie reduse aceste cheltuieli ale statului supra-extins, dar cum să se facă în faţa unei asemenea opoziţii? Şi întrebarea şi mai grea este: se mai poate reforma România?

Bogdan Glăvan: OK, intuiam întrebarea asta! Se poate spune: „Poate că este ştiinţific corect ce spun eu şi aşa ar trebui să se întâmple lucrurile. Dar din punct de vedere politic nu este fezabil!“. Eu recunosc că una este ştiinţa economică şi altceva este ce ne spun constrângerile politice. Şi astea sunt analizate de ştiinţa economică, dar e, totuşi, o altă mâncare. Aş vrea să spun două lucruri aici. Unu: nicio schimbare, nicio reformă, nicio politică nu este sustenabilă dacă nu are suportul măcar tacit al publicului! Dacă ne iluzionăm că merită luate acele măsuri care nu întâmpină opoziţia publicului, comitem o eroare! Publicul nu face grevă fiscală. Dar asta nu înseamnă că e bine, e înţelept şi fezabil să măreşti taxele întruna. Nu, chiar deloc! Şi iarăşi ştiinţa ne spune că există mai multe moduri în care se poate manifesta reacţia. Un tip al reacţiei este aşa-numitul „voice“. Vociferarea! Faci gălăgie, grevă, proteste şi aşa mai departe. Un alt mod de a reacţiona la creşterea presiunii şi a constrângerilor este exitul! Adică te laşi păgubaş! Ori te apuci şi faci evaziune, ori pleci din ţară, ori te angajezi la stat, ori pur şi simplu nu mai munceşti cât munceai înainte pentru că nu mai are sens. Îţi înmatriculezi maşinile în Bulgaria şi aşa mai departe. Deci noi, pe de o parte, ne iluzionăm, trăim cu teama asta că „domnule, dacă luăm măsurile corecte ştiinţific, atunci o să fie ditamai protestele şi asta le va împiedica, până la urmă. Şi atunci luăm nişte măsuri din astea unde lumea nu protestează şi o să trecem iarna cu ele“. Nu! Am impresia că trăim într-o paradigmă greşită. Măsuri precum tăierile în sectorul public, al privatizării – vedem ce se întâmplă la Romsilva – sunt impopulare, creează greve, proteste şi aşa mai departe şi, deci, nu le putem promova, nu putem merge departe cu ele. Sau pur şi simplu există o opoziţie în coaliţie, nu există un numitor comun în coaliţie şi nu putem să le promovăm. Şi atunci pe astea le lăsăm aşa, pe locul doi, şi băgăm tare măsurile care aparent trec, precum creşterile de taxe. Astea, aparent, trec. Că nu face nimeni grevă sau protest împotriva creşterilor de taxe. Paradigma asta este iluzorie! Ce ne spune ştiinţa este că, pe termen lung, reacţia societăţii va invalida această gândire! De asta noi ne păcălim crezând că „domnule, taxele putem să le mărim, dar nu putem să tăiem pensiile speciale“ – dau un exemplu facil – „şi atunci hai să creştem taxele, că asta e, n-avem ce face!“. Este greşit, este greşit! Pentru că, finalmente, nu vom tăia nici pensiile speciale şi nici cu taxe mai mari nu ne vom alege. Deci, este greşit! Ce vreau să spun, ca să fie foarte limpede, este că contextul politic nu invalidează ştiinţa! Deci, indiferent care e contextul politic, ştiinţa tot aia rămâne. Şi ceea ce susţin eu şi vreau să vă transmit este că OK, poate să fie contextul politic într-un fel sau altul, dar asta n-are treabă cu ce spun eu, anume că nu putem rezolva problema finanţelor publice ale României în felul ăsta!

Matei Udrea: Teoria este de partea dumneavoastră, se cer aceste măsuri. Dar practic, când vrei să le iei, vezi că toată lumea se ridică, toată lumea iese în stradă, PSD-ul anunţă că vine el cu propriul pachet de relansare. Adică vedem că e o opoziţie generală din partea unor categorii total diferite de populaţie. Nimeni nu vrea, de fapt, reformă.

Bogdan Glăvan: Desigur. Ar merita completat aici că trebuie abordată problema şi din perspectiva asta: ai nevoie de ceva talent politic ca să realizezi ceea ce trebuie făcut cu adevărat. Nimeni nu spune că este uşor, nimic nu e uşor pe lume! Ai nevoie de ceva talent politic, ai nevoie şi de un pic de noroc. Ai nevoie de mai multe lucruri. De asta am spus la începutul interviului cu dumneavoastră că, din păcate, premierul s-a proiectat el însuşi ca martir, ceea ce este o greşeală fundamentală din start! Pentru că dacă te vezi pe tine ca martir, că vei avea un mandat de doi ani, de un an sau de cât este şi la revedere, că tu trebuie să iei măsuri impopulare şi poţi să pleci în istorie după aia, păi atunci nu vei realiza nimic pe termen lung! Asta este! Deci, s-a poziţionat greşit. Doi la mână: este nevoie de o maximizare a suportului publicului! Eu cred că ce se întâmplă în România vara asta, după alegeri, este că, în loc să maximizăm suportul publicului pentru măsurile de reformă, noi îl minimizăm! Adică isterizăm pe toată lumea. Publicul a ieşit din alegeri cu nişte aşteptări şi cel mai rău lucru pe care puteai să-l faci este să îi infirmi aceste aşteptări din start. Adică să-i mai dai încă o dată peste nas şi să-i spui „nu-mi pasă ce aşteptări aveai tu când ai mers la vot pentru că acum eu conduc, ciocul mic!“. Asta s-a întâmplat în mod repetat în România! Şi stă la baza erodării încrederii cetăţenilor în politicieni şi în stat. Dacă tu chiar vrei să-ţi maximizezi suportul pentru măsurile corecte pe care trebuie să le iei, păi trebuie să faci asta! Nu trebuie să-l minimizezi. Şi asta cred că s-a întâmplat. O altă idee care defineşte paradigma asta greşită din capul locului, pe care am auzit-o şi de la unii consilieri: „Domnule, măsurile de reformă sunt echitabile pentru că toată lumea trebuie să fie solidară şi toată lumea ar trebui să suporte austeritatea asta sau ajustarea asta!“. Dar ideea asta este falacioasă, este greşită din start, după părerea mea. Pentru că unul din factorii crizei generale societale din România este că lumea nu mai vrea să fie solidară, că lumea nu înţelege să fie solidară! Că există un spirit revoluţionar în România! Despre ce discutăm aici, din momentul în care există un spirit revoluţionar, de revoltă în România? Nu poţi să vii cu mesajul „hai să strângem toţi cureaua“ pentru că este contra spiritului vremurilor! Deci, dacă tu te proiectezi aşa, dacă tu vii cu aceste lucruri, atunci evident că nu acţionezi eficient din punct de vedere politic. Asta este părerea mea. Nu că aş fi eu mare analist politic sau mare expert în politologie, dar asta este părerea mea. Cred că era mai fezabil, şi oricum ăsta este singurul drum corect de urmat, să spui adevărul în faţă. Şi hai să abordăm şi chestiunea asta: pentru ce a fost creată această mare coaliţie? Pentru a asigura aceste reforme! Dacă ele nu se întâmplă şi nu produc rezultate, degeaba a fost creată! Pentru ce a fost creată, doar ca să mai stea nişte oameni în nişte funcţii în continuare? Nu are sens! De asta eu, la început, am susţinut, am zis: foarte bine, asta mi se pare şi mie soluţia corectă, asta trebuie să urmărim, anume ca să fie o coaliţie cu majoritate în Parlament, ca să poată să aprobe reformele! Au trecut 3 săptămâni de negocieri, iniţial, după care o vară întreagă, a venit pachetul unu, vine şi pachetul doi şi ce observăm este că nu există, de fapt, voinţa politică majoritară care să sprijine reformele. Nu există în rândul clasei politice din Parlament voinţa politică majoritară. Păi, dacă nu există, ce sens mai are coaliţia? Scopul coaliţiei a fost tocmai acesta, deci eu cred că este o eroare din partea primului ministru de a se proiecta ca martir, ca pion care va fi folosit şi apoi aruncat sau trecut în rezervă, nu ştiu cum să spun. Şi acest lucru nu are cum să producă rezultate. E un element foarte simplu, gândiţi-vă că în acest moment foarte mulţi oameni nu vor decât să pună beţe în roate şi nu aşteaptă decât încheierea mandatului domnului Bolojan! Deci, ei vor tergiversa cât vor putea toate schimbările necesare. Pentru că ştiu de la bun început că mandatul domnului Bolojan este limitat şi să termină în doi ani. Deci ei trebuie să supravieţuiască doi ani! Asta e problema! Din start, lucrurile au plecat pe pârtia asta. Dacă au plecat pe pârtia asta este greu să se întâmple ceva! Dacă ai acceptat rotativa este greu să iei măsurile corecte, să te dai tu zbir sau să pretinzi că faci nu ştiu ce pentru că te vor sabota cei de sub tine. Ca să nu se întâmple asta trebuie să ai maximă autoritate! Şi aici, din păcate, domnul Bolojan nu a avut asigurată această autoritate din start. Şi şi-a subminat-o şi singur din primul moment în care a venit şi a spus că trebuie să crească taxele ştiind că preşedintele s-a angajat că TVA-ul nu va creşte şi fiind la curent cu ce se întâmplă în România, fiind la curent cu ce se întâmplă în statul român şi neparticipând în alegeri cu acest mesaj, cu acest program: votaţi-mă şi voi creşte TVA-ul! Ori, în momentul în care tu faci chestia asta, din start pleci cu un handicap! Adică înşeli electoratul din start, îi infirmi aşteptările atât de drastic. Pleci cu handicap, n-are cine să te mai susţină pentru că tu loveşti în toată lumea! Asta este. Mie mi se pare, totuşi, o chestie elementară. Îmi aduc aminte de acel principiu machiavelic al conducerii: divide et impera. Nu neapărat are legătură cu ce spun acum, dar ideea este că există nişte principii ale conducerii, ale managementului. Dacă vrei să schimbi nişte lucruri, nişte sectoare, păi trebuie să te asiguri că ai linişte în partea cealaltă. Nu porneşti pe 10 fronturi simultan, pentru că vei pierde războiul. Ori, eu am impresia că domnul Bolojan, practic, e în război cu toată lumea pentru un deziderat imposibil de atins. Asta este, din păcate, ce se va întâmpla! Noi am trecut prin experienţa anilor 2010, am trecut printr-o asemenea austeritate şi ce s-a întâmplat a fost că nici măsurile fiscale nu au dat pe termen lung roadele scontate şi nici din punct de vedere democratic sau politic nu ne-am însănătoşit. Ci din contră, au ajuns la putere unii mai demagogi decât cei de înainte. Asta este!

„PSD şi AUR au ca ideologie etatismul. Ce ar putea face este să crească rolul statului! Ori problema României este că are un stat cu un rol prea mare. Noi trebuie să mergem spre valorificarea activelor statului, ca să facem rost de bani. Ei vor să meargă spre naţionalizări, adică spre creşterea activelor statului, pe creşterea risipei!“

Matei Udrea: Domnule profesor, mi-aţi lăsat impresia că sunteţi sceptic în ceea ce priveşte şansele acestei coaliţii şi ale premierului Bolojan de a face reforme. Bolojan chiar a spus că, dacă nu va trece de Curtea Constituţională reforma pensiilor speciale, consideră că guvernul lui nu va mai avea autoritatea necesară, deci sugera că ar urma să-şi dea demisia dacă se întâmplă asta. Întrebarea mea e următoarea: cine poate face, totuşi, reforma în România? George Simion a invocat, la un moment dat, posibilitatea ca, mai devreme sau mai târziu, să avem un guvern PSD-AUR. Credeţi că acest guvern ar putea face reformele?

Bogdan Glăvan: Nu-nu-nu! Este exclus! Cel care e cel mai în măsură să facă reformele este domnul Bolojan. Şi, pe locuri, le face. Deci, eu nu vreau să ştirbesc sau să omit meritele primului ministru. Dacă nu ar fi fost acest prim-ministru, păi nu ne-am fi ales cu absolut nimic bun din ce se întâmplă în România! Deci, lucrurile ar fi stat încă şi mai prost. Lumea avea această aşteptare, ca Ilie Bologan să fie prim-ministru. Din acest punct de vedere, totul era foarte în regulă, era pe şine, era ce trebuie să se întâmple. Şi domnul Bolojan avea această experienţă şi CV, acest record de curăţenie în administraţia publică. Toată lumea, sau aproape toată lumea e fericită cu asta, în afară de mulţi din administraţie, evident. Asta şi trebuia să facă domnul Bolojan, nu să se întoarcă împotriva majorităţii care avea aceste aşteptări. Pentru că, în felul ăsta, îşi erodează susţinerea. Şi, deci, nu va mai avea susţinere. Adică vă daţi seama că e cu atât mai uşor pentru magistraţi sau pentru nu ştiu cine să protesteze contra domnului Bolojan cu cât nu mai există segment în societate care să-l susţină pe Bolojan. Păi, ce poate fi mai uşor atunci decât să protestezi împotriva lui Bolojan? Că toată lumea o face! Ei, dacă erai singurul care protesta, aveai o problemă! Acum revenind la pensiile speciale, ăsta este un subiect foarte important de rezolvat. Eu, sincer, nu prea înţeleg cum ar putea ca această reformă să pice, din moment ce vasta majoritate a societăţii doreşte moderarea acestui regim extravagant de pensionare. Deci nu se mai doreşte să existe aşa ceva, atâta inegalitate injustă în România, ca cineva să muncească două vieţi ca să-l ţină în cârcă pe unul care munceşte jumătate de viaţă şi pe urmă stă cu burta la soare. Sau se angajează din nou la stat. Eu cred că lucrurile astea sunt înţelese şi de mulţi magistraţi. Deci, e greu de crezut că într-o societate ca România, în care vasta majoritate a populaţiei susţine această reformă, nu se va întâmpla. Eu cred că se va întâmpla!

Matei Udrea: Am înţeles. Aş vrea să mai clarific un singur lucru. Înţeleg că nu credeţi că un guvern PSD-AUR ar putea să realizeze unele dintre reformele care acum stagnează sau se ezită să fie luate.

Bogdan Glăvan: PSD şi AUR au ca ideologie etatismul. Deci ce-au făcut, ce au promis că fac şi ce ar putea face este să crească rolul statului! Ori problema României este că are un stat cu un rol prea mare. Adică noi trebuie să mergem în direcţia contrară, nu în direcţia în care ne spun PSD şi AUR că trebuie să mergem! Asta este ideea. Categoric, nu! Noi trebuie să mergem, aşa cum vă spuneam, spre valorificarea activelor statului, ca să facem rost de bani. Ei vor să meargă spre naţionalizări, adică spre creşterea activelor statului, pe creşterea risipei! E o chestie fundamentală: dacă noi nu acceptăm că stat în România înseamnă risipă uriaşă şi oameni incompetenţi care administrează activele astea şi produc risipa asta şi vrem să le dăm încă mai multă putere, păi atunci ne sinucidem economic! Deci, nu asta este soluţia.

Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat!

Bogdan Glăvan: Mulţumesc şi eu, numai bine!

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.