Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, în şedinţa de guvern, că demarează procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru proiectul pensiilor magistraţilor, estimarea fiind că cel mai probabil marţi vor trece la finalizarea acestei proceduri, prin prezentarea în Parlament, după primirea amendamentelor de la parlamentari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem câteva puncte importante pe ordinea de zi. Unul se referă la proiectul de lege privind pensiile de servicioale magistraţilor şi celelalte sunt legate de rectificarea de buget şi de rectificarea bugetului asigurărilor sociale anul acesta”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a arătat că ”proiectul de lege privind pensiile magistraţilor este justificat de trei aspecte, pe de o parte, de aspectul de accesare al fondurilor europene, de o minimă justiţie socială prin corectarea unor nedreptăţi, o pensionare prea rapidă şi o pensie cât ultimul salariu şi, de asemenea, pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori, în aşa fel încât anii de contribuţie la sistem să fie de natură a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii”.

Şeful Executivului a mai spus că elementele de bază al acestui proiect sunt legate de stabilirea pensiei la un maxim de 70% din ultimul salariu net, creşterea vechimii în muncă de la 25 de ani cât este acum la 35 de ani şi, de asemenea, creşterea vârstei de pensionare de la 48-50 de ani cât este astăzi la 65 de ani, într-o perioadă de tranziţie de aproximativ 15 ani.

”Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului şi, aşa cum v-am spus ieri, estimarea este că cel mai probabil, marţi, în data de 2, vom trece la finalizarea acestei proceduri prin prezentarea în Parlament după ce vom primi eventualele amendamente de la parlamentari”, a anunţat premierul Bolojan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.