Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre ruperea coaliţiei, că aritmetica parlamentară este complicată şi nu-ţi permite foarte multe mişcări, el adăugând că poate să fie un guvern majoritar, dar el trebuie să aibă o susţinere, într-o formă sau alta, parlamentară şi nu e uşor de făcut majorităţi pe tema asta. Premierul a spus că PNL a decis deja că, dacă se generează o criză politică, PNL nu va mai fi într-o coaliţie cu PSD.
”Partidul Naţional Liberal a avut o şedinţă pe această temă în conţinere în care PSD a făcut anunţul legat de acest vot. Practic, s-a poziţionat. În momentul de faţă există o poziţie a Partidului Naţional Liberal din care rezultă că, dacă se generează o criză politică, PNL nu va mai fi într-o coaliţie cu PSD. Până la o altă decizie care poate apărea, ori întărirea acestei decizii ori o altă decizie, într-un fel sau altul, lucrurile sunt decise. Acesta este decizia pe care PNL a luat-o şi funcţie de ce se va vota luni, probabil că luni seara, marţi dimineaţa, vom avea o reacţie pe tema asta”, a spus premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, la RRA.
El a precizat că liberalii nu sunt ”oameni care potenţează scandaluri”.
”La un moment dat, v-am spus, m-am făcut că nu aud. Am încercat să aplanăm lucrurile ştiind sensibilităţile fiecăruia, încercând să construim încredere, dar s-a ajuns într-o situaţie în care inevitabil şi PNL va trebui să-şi reconfirme o decizie”, a explicat premierul.
Întrebat dacă vede refăcută vreodată coaliţia cu Partidul Social Democrat şi rotativa de anul viitor, şeful Executivului a afirmat că arimetica parlamentară nu este foarte simplă.
”Ştiţi că avem o arimetică complicată care nu-ţi permite foarte multe mişcări, pentru că ne place, nu ne place, trebuie să existe o majoritate. Poate să fie un guvern majoritar, dar el trebuie să aibă o susţinere, într-o formă sau alta, parlamentară şi nu e uşor de făcut majorităţi pe tema asta”, a arătat Ilie Bolojan.
Şeful Executivului a menţionat că, pe de altă parte, e vorba de relaţii de încredere, de respect între partide şi între oameni. ”Gândiţi-vă că de 3-4 luni de zile asistăm la un asalt, la nişte critici în care doar se critică, doar se fuge de răspundere, dar nu se vine cu nicio soluţie. Gândiţi-vă că atunci când discutăm diferite lucruri, pun întrebări: Aveţi alte variante? Aveţi alte propuneri? Sunteţi de acord? Nu sunteţi de acord? Toate se termină cu acest tip de discuţii şi dacă nu vii cu alternative, nu vii cu soluţii, înseamnă că lucrurile sunt totuşi pe o anumită direcţie care poate fi făcută. În astfel de situaţii, întrebarea care se pune de către un om raţional, dacă astăzi aţi ajuns să vă certaţi şi mâine din nou veţi sta la aceeaşi masă, când aţi fost serioşi? Şi aici, în momentul în care lucrurile degenerează peste un anumit nivel, în condiţiile în care încrederea pur şi simplu este pierdută, e greu de presupus că poţi să construieşti relaţii de încredere, pentru că atât într-o entitate privată, cât şi la locurile de muncă, cât şi într-o coaliţie, la un moment dat, respectul între oameni, încrederea, bunele intenţii, în cazul acesta, patriotismul de a face ceea ce trebuie pentru ţara noastră, responsabilitatea de a corecta lucrurile pe care le-am greşit cu toţii şi dedicarea de a face lucrurile corect pentru România sunt nişte elemente de bază. Dacă astea nu sunt respectate, e greu după aceea să faci alte înţelegeri”, a subliniat Bolojan.




























