Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte responsabilităţile biroului unic în implementarea Regulamentului European privind Protecţia Consumatorului, a anunţat ministrul Economiei Florin Spătaru. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este cea care va avea aceste responsabilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem un proiect de lege privind stabilirea responsabilităţilor biroului unic în implementarea Regulamentului European privind Protecţia Consumatorului. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este nominalizată ca având responsabilităţi de birou unic şi  cel care va asigura legătura cu celelalte entităţi la nivelul UE privind implementarea regulamentelor europene pe protecţia consumatorului. Prin acest proiect de lege sunt definite şi reglementate anumite încălcări transfrontaliere, încălcări pe scară largă şi încălcările pe scară largă cu dimensiune specifică Uniunii. Prin acest act normativ am definit responsabilităţile şi sancţiunile care se aplică în cazul încălcării acestor norme”, a afirmat Florin Spătaru, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. 

Mai exact, Guvernul a adoptat proiectul de lege privind stabilirea responsabilităţilor biroului unic de legătură şi ale autorităţilor competente în vederea punerii în aplicare a prevederilor art.4, art.5 alin.(3), art.9, art.10 alin.(1), art.27, art.30, art.37 alin.(1) şi ale art.39 din Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004.

De asemenea, Executivul a adoptat memorandumul cu tema - Admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Societăţii Naţionale a Sării S.A. printr-o ofertă publică iniţială de vânzare derulată de către Fondul Proprietatea S.A.

„Avem şi un act suplimentar, un memorandum prin care au fost aprobate etapele de implementare a listării la bursă a Societăţii Naţionale a Sării. Fondului Proprietatea îşi doreşte să tranzacţioneze la bursă pachetul de acţiuni pe care îl deţine. Statul român va păstra majoritatea de 51%. Practic, prin acest memorandum, sunt reglementaţi doar paşii care vor fi făcuţi în procesul de tranzacţionare”, a explicat ministrul Economiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.