Grupul parlamentar Uniţi pentru România anunţă mandatul cu care merge la Cotroceni: Victor Ponta, propunere de premier, susţinerea unui premier politic, cu majoritate asumată, sau indepedent, cu miniştri profesionişti

Grupul parlamentar Uniţi pentru România anunţă mandatul cu care merge la Cotroceni: Victor Ponta, propunere de premier, susţinerea unui premier politic, cu majoritate asumată,  sau indepedent, cu miniştri profesionişti

Grupul parlamentar Uniţi pentru România, care are 17 parlamentari în Camera Deputaţilor, anunţă că participă la consultările convocate de Preşedintele României cu propunerea pentru funcţia de prim-ministru în persoana deputatului Victor Ponta dar precizează că, dacă, în urma consultărilor se conturează o altă formulă politică în jurul căreia poate fi construită o majoritate parlamentară stabilă, este disponibil să participe constructiv la discuţii şi să contribuie la identificarea unei soluţii. UPR consideră că, în actualul context, prima opţiune trebuie să fie desemnarea unui prim-ministru politic, susţinut de o majoritate parlamentară clară şi adaugă că susţine şi o formulă cu premier independent, dacă aceasta conduce la un Guvern stabil, profesionist şi asumat politic.

”Grupul parlamentar Uniţi pentru România participă la consultările convocate de Preşedintele României cu obiectivul de a contribui la identificarea rapidă a unei soluţii politice şi guvernamentale stabile. În actualul context, considerăm că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, susţinut de o majoritate parlamentară clară, capabil să ia decizii şi să îşi asume răspunderea pentru acestea. UPR nu doreşte prelungirea blocajului politic şi nu va contribui la acesta. Vom susţine dialogul şi constituirea unei formule guvernamentale funcţionale, cu condiţia ca viitorul Executiv să se bazeze pe trei elemente esenţiale: un prim-ministru capabil să coaguleze o majoritate, o echipă de miniştri profesionişti şi un program real de relansare economică”, transmite grupul parlamentar într-un comunicat oficial. 
 
Grupul parlamentar Uniţi pentru România îşi menţine propunerea pentru funcţia de prim-ministru în persoana lui Victor Ponta.
 
UPR arată că a formulat această propunere şi la consultările anterioare, argumentând prin experienţa guvernamentală a lui Victor Ponta şi prin posibilitatea acestuia de a facilita dialogul dintre formaţiuni politice diferite.
 
”Considerăm că, în această etapă, experienţa efectivă de conducere a unui Guvern reprezintă un avantaj important. România are nevoie de un prim-ministru care să cunoască mecanismele administraţiei centrale, procesul bugetar, relaţia Guvern–Parlament, raportarea la instituţiile europene şi mecanismele prin care proiectele majore pot fi transformate rapid în decizie guvernamentală. În acelaşi timp, actuala configuraţie parlamentară presupune capacitatea de a dialoga cu formaţiuni politice diferite şi de a construi o majoritate în jurul unor obiective comune. Propunerea UPR este, aşadar, Victor Ponta. Această propunere trebuie însă înţeleasă ca o contribuţie la găsirea unei soluţii, nu ca o condiţie prin care UPR ar putea bloca constituirea viitorului Guvern”, subliniază UPR. 
 
UPR mai anunţă că susţine formarea unei majorităţi stabile iar prima opţiune este un prim-ministru politic, 
 
”Grupul parlamentar Uniţi pentru România consideră că, în actualul context, prima opţiune trebuie să fie desemnarea unui prim-ministru politic, susţinut de o majoritate parlamentară clară şi de partidele care îşi asumă în mod transparent atât programul de guvernare, cât şi echipa şi deciziile viitorului Executiv. Un Guvern rezultat dintr-o majoritate politică asumată oferă o delimitare clară a responsabilităţii: partidele care susţin Executivul îşi asumă atât deciziile, cât şi rezultatele acestuia”, menţionează grupul parlamentar. 
 
UPR mai spune că are propria propunere pentru funcţia de prim-ministru, Victor Ponta, dar nu transformă această propunere într-o condiţie care să împiedice constituirea unei majorităţi.
 
”Dacă, în urma consultărilor, se conturează o altă formulă politică în jurul căreia poate fi construită o majoritate parlamentară stabilă, UPR este disponibil să participe constructiv la discuţii şi să contribuie la identificarea unei soluţii. Nu dorim să complicăm formarea viitorului Guvern şi nu vom contribui la prelungirea blocajului instituţional”, precizează grupul UPR. 
 
În subsidiar, poate fi luată în calcul şi varianta unui prim-ministru independent, dacă aceasta se dovedeşte soluţia care poate coagula o majoritate parlamentară, mai spune grupul, arătând că în acest context există însă o condiţie esenţială: premier independent nu trebuie să însemne Guvern fără asumare politică.
 
Potrivit UPR, o asemenea formulă trebuie să aibă în spate o majoritate parlamentară transparentă, iar formaţiunile care o susţin trebuie să îşi asume programul de guvernare, componenţa Executivului şi deciziile acestuia.
 
”UPR poate, prin urmare, susţine şi o formulă cu premier independent dacă aceasta conduce la un Guvern stabil, profesionist şi asumat politic”, mai arată UPR. 
 
”Ordinea poziţiei UPR este clară: propunerea proprie – Victor Ponta; prioritar, o formulă cu premier politic şi majoritate asumată; dacă această soluţie nu poate fi construită, suntem deschişi şi unei formule cu premier independent, cu aceleaşi exigenţe privind majoritatea, profesionalismul şi programul de guvernare”, concluzionează grupul parlamentar.
 
UPR mai spune că, pentru UPR, numele prim-ministrului nu poate fi singurul criteriu de evaluare a viitorului Guvern iar calitatea echipei este la fel de importantă.
 
”Principiul susţinut de UPR este simplu: Omul potrivit la locul potrivit. Fiecare minister trebuie condus de o persoană cu pregătire, experienţă şi competenţă relevante pentru domeniul respectiv. Nu susţinem ideea că un ministru trebuie să fie obligatoriu apolitic. Un ministru poate proveni dintr-un partid şi îşi poate asuma o orientare politică. Ceea ce considerăm inacceptabil este ca portofoliile să fie distribuite exclusiv în funcţie de algoritmul politic, fără legătură cu pregătirea persoanelor nominalizate”, arată comunicatul oficial. 
 
Documentul programatic UPR stabileşte deja principiul conform căruia fiecare ministru şi secretar de stat trebuie să primească un mandat de rezultate, cu indicatori, termene şi evaluare periodică.
 
UPR anunţă că va susţine, prin urmare, o formulă guvernamentală construită în jurul competenţei profesionale şi al responsabilităţii pentru rezultate.
 
”Fiecare ministru ar trebui să intre în funcţie cu obiective clare pentru primele 100 de zile şi pentru întregul mandat, iar rezultatele să poată fi evaluate periodic”, arată grupul parlamentar. 
 
Pentru UPR, principala discuţie nu trebuie să fie numai cine conduce Guvernul, ci mai ales ce va face Guvernul, mai spune grupul. 
 
”România are nevoie de un program care să depăşească logica administrării cotidiene a deficitului şi a crizelor succesive. Viitorul Executiv trebuie să îşi asume un program de relansare economică. Direcţia UPR este trecerea de la o economie dependentă excesiv de consum, import şi împrumut la o economie care produce, investeşte, procesează şi păstrează cât mai multă valoare adăugată în România. Această orientare este deja nucleul programului de ţară al UPR”, menţionează UPR. 
 
UPR anunţă şi priorităţile pe care doreşte să le regăsească în programul viitorului Guvern:
  • predictibilitate fiscală şi stabilitate pentru mediul economic, fără schimbări permanente ale regulilor;
  • sprijinirea mediului privat, cu prioritate pentru capitalul românesc, IMM-uri şi antreprenori, prin acces la finanţare, reducerea birocraţiei, termene corecte de plată şi acces competitiv la pieţe şi achiziţii;
  • relansarea producţiei şi a industriei, inclusiv prin atragerea investiţiilor şi dezvoltarea lanţurilor de valoare în România;
  • energia ca instrument de competitivitate, cu investiţii simultane în producţie, reţele şi capacităţi de stocare;
  • agricultură şi procesare alimentară în România, astfel încât ţara să exporte mai puţină materie primă şi să păstreze mai multă valoare în economie;
  • accelerarea investiţiilor şi absorbţia eficientă a fondurilor europene, cu prioritate pentru proiectele mature şi cu impact economic;
  • infrastructură de transport şi logistică, indispensabilă producţiei şi exportului;
  •  eficientizarea statului, digitalizare şi reducerea risipei înainte ca dezechilibrele bugetare să fie transferate permanent asupra contribuabililor;
  • evaluarea managementului companiilor şi instituţiilor publice după rezultate;
  •  un mecanism central de urmărire a proiectelor strategice, în coordonarea premierului, cu termene, responsabilităţi şi indicatori publici. 
 
”În viziunea UPR, „privatul românesc prioritar” nu înseamnă favoritism sau izolare economică, ci crearea condiţiilor prin care firmele româneşti să se capitalizeze, să devină mai productive şi să poată concura pe piaţa europeană şi internaţională”, arată UPR în comunicat. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră