PSD face publice principalele propuneri din programul de guvernare pe care partidul l-a pregătit pentru perioada de după moţiunea de cenzură, dar şi pe termen lung. Printre altele, social-democraţii promit că „se ţin de ce spune legea” în privinţa majorării pensiilor şi alocaţiilor pentru copii, dar promit şi testare în masă pentru COVID-19, măşti de protecţie, tablete şi laptopuri cu abonament la internet, dublarea fondurilor pentru programele Rabla Clasic sau Rabla pentru electrocasnice. Sursele de finanţare ar urma să provină din fondurile pentru investiţii, fonduri europene, o mai bună colectare a taxelor şi parteneriate public-private.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD are un program de guvernare cu obiective pe termen scurt, dar şi pe termen lung, pe care toţi parlamentarii îl vor avea pe masă la votarea moţiunii de cenzură de luni şi care include „trei mari priorităţi”: sănătate, educaţie şi economie.

„În esenţă am construit acest program de guvernare pentru a răspunde la patru lucruri fundamentale: unu - gestionarea profesionistă a crizei sanitare, doi - deschiderea în siguranţă a şcolilor, trei - relansarea cu adevărat a economiei şi patru- creşterea veniturilor românilor”, a declarat Grindeanu.

În ceea ce priveşte sănătatea şi gestionarea crizei COVID-19, PSD promite, printre altele, „transparenţă”, sprijin pentru mediul privat în lupta cu boala şi testarea în masă. 

„Introducem decontarea integrală a costurilor de testare pentru toate persoanele suspecte şi decontarea parţială a testelor la cerere similar decontării parţiale a medicamentelor, termenul este luna septembrie”, a declarat Grindeanu, în acest context.

Social-democraţii mai promit că, în prima săptămână de guvernare, noul guvern va asigura măşti de protecţie inclusiv pentru agenţi economici.

„E mult mai eficient pentru stat să pună la dispoziţie măşti care să permită continuarea activităţii economice, decât să suporte 75% şomaj tehnic”, explică fostul premier.

În ceea ce priveşte educaţia, PSD propune un program pentru desfăşurarea învăţământului online, promiţând „acces echitabil” pentru toţi elevii şi studenţii din România, prin achiziţionarea de laptopuri şi tablete cu abonament la internet, pentru cei din categoriile defavorizate, pentru elevii şi studenţii care solicită acest lucru, dar şi pentru cadrele didactice.

„Trebuie să reparăm ceea ce a făcut Guvernul PNL şi să deblocăm licitaţia pentru tablete şi laptopuri. Termen: septembrie. (...) Propunem construirea rapidă a unui Corp naţional de asistenţi didactici voluntari, toţi cu competenţe digitale, care să secondeze profesorul titular în contextul separării clasei în două colective de lucru”, a spus liderul social-democrat.

Acesta a adăugat că PSD susţine finanţarea autorităţilor locale pentru a acestea să poată asigura dezinfectarea unităţilor de învăţământ.

Pe plan economic, social-democraţii susţin dezvoltarea producţiei în România şi propun „regândirea lanţurilor de producţie pe componente interne”.

Pentru sprijinirea industriei auto, PSD promite dublarea în următoarele luni, a bugetului pentru programul Rabla Clasic de la 405 la 810 milioane de lei şi creşterea de zece ori a bugetului programului Rabla pentru electrocasnice, care în prezent este de 30 de milioane de lei.

Grindeanu susţine că „un capitol important” din programul PSD de guvernare îl reprezintă creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare.

„Aceasta este de fapt miza moţiunii de cenzură: Noi ne batem pentru veniturile românilor, de la copii la studenţi, angajaţi în companiile private sau de stat şi până la pensionari. Asta este diferenţa fundamentală dintre noi şi liberali. Ei se agaţă de putere pentru a fura din banii ţării în plină pandemie, noi ne luptăm ca aceşti bani să ajungă în buzunarele românilor, nu în conturile firmelor PNL”, a declarat liderul PSD.

Grindeanu reafirmă că PSD va aplica legea privind majorarea cu 40% a punctului de pensie şi dublarea alocaţiilor pentru copii, el spunând că argumentele celor de dreapta conform cărora nu există fonduri pentru aceste majorări „sunt egale cu zero”. 

„Ne ţinem de ce spune legea. Avem calculele făcute, se pot susţine aceste măriri”, a arătat acesta.

Acesta susţine că PSD a ajuns să elaboreze  acest program de guvernare în contextul în care în ultimele luni a făcut focus-grupuri pentru a vedea care sunt aşteptările oamenilor, concluzia fiind căr românii nu mai vor promisiuni „grandioase”.

„PSD va da jos Guvernul Orban pentru a repara în regim de urgenţă România, iar pentru asta ne-am pregătit în ultimele luni organizând zeci de focus grupuri pentru a înţelege mai bine care sunt aşteptările românilor”, a arătat Grindeanu.

Întrebat de unde ar urma să provină fondurile pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse, Sorin Grindeanu a arătat că bugetul de stat propus pentru acest an prevede 50 de miliarde de elei pentru investiţii care nu au început sau care sunt în stadiu incipient, iar din această sumă ar urma să fie luate 20 de miliarde pentru aceste programe.

PSD mizează de asemenea pe 13 miliarde de lei din accelerarea colectării de arierate de la marii contribuabili, dar şi pe fonduri europene, în condiţiile în care multe dintre programele propuse sunt decontabile din bani europeni.

„De asemenea, ceva ce s-a propus în cei trei ani de guvernare şi anume parteneriate public-privat în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro care pot fi accesate, aceste cinci miliarde, de la fondurile private de pensii din România cu condiţia ca acele PP-uri să fie fezabile”, a mai declarat Grindeanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.