Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că nu se retrage din funcţia de prim-ministru şi a afirmat că, în 20 de ani de politică, nu a avut campanie atât de agresivă ca aceasta din ultima lună, din partea unor colegi de partid, au relatat pentru News.ro surse social-democrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform surselor citate, Grindeanu a aflat chiar în şedinţa CExN concluziile evaluării partidului asupra activităţii guvernamentale, iar când a luat cuvântul a întrebat cine a făcut raportul, pentru că el acum îl vede în premieră.

El a susţinut că, din 97 de măsuri prevăzute în programul de guvernare pentru primele două trimestre, doar nouă nu sunt realizate, au precizat sursele citate.

”În 20 de ani nu am avut campanie atât de agresivă cum am avut în ultima lună din partea unor colegi”, le-ar mai fi spus premierul membrilor CExN.

Sorin Grindeanu i-a anunţat pe aceştia că nu se retrage din funcţia de premier, au mai precizat sursele citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.