Deputatul USR Cristina Ghinea a răsouns duminică afirmaţiilor secretarului general al PSD Codrin Ştefănescu conform cărora PSD e singurul partid românesc nefinanţat din străinătate, numindu-l pe acesta "clovnul de cauciuc al lui Dragnea" şi propunând să fie puse faţă în faţă actele contabile ale USR si ale PSD, în cndiţiile în care cele ale USR sunt publice. "Hai patrihoţilor, să vedem!", spune el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Clovnul de cauciuc al lui Dragnea zice că PSD e singurul partid românesc nefinanţat din străinătate. Dacă furi şi spăguieşti bani din economia românească, nu se numeşte că eşti patriot, pentru că n-ai furat de la străini, se numeşte că eşti hoţ. Şi atât. Dacă ai acasă tablouri româneşti furate, nici asta nu te face patriot", scrie Ghinea pe Facebook.

El precizează că USR are publice finanţările şi sunt din România.

"AEP a controlat la sânge finanţele USR. Audit dur, nu au găsit nimic în neregulă. AEP a vrut sa controleze finanţele PSD. Tăriceanu l-a mituit pe şeful de acolo cu un post de europarlamentar şi Dragea şi-a pus omul lui la AEP. Au oprit controlul la PSD şi l-au dat afară pe funcţionarul care îndrăznise să controleze finanţele psd-iştilor. Liviule, Codrine, haideţi să punem faţă in fată actele contabile ale USR si ale PSD. Cu presa de faţă. Oricând. Venim noi la voi cu dosarele", afirmă deputatul USR..

El avertizează că USR va veni la guvernare şi va face acest exericiţiu, de a vedea vedea finanţele PSD, publicate toate sumele intrate şi ieşite de la partid.

"Patrioţi" de gargară ce sunteţi! Furaţi tara şi duceti la partid. Liviule, se apropie funia de par!", scrie Ghinea.

El indică unde pot fi găsite pe site-ul USR datele financiare.

"Pe site, public. La PSD când? Hai patrihoţilor, să vedem!", încheie Cristian Ghinea.

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat duminică, la un miting social-democrat care avut loc în Piaţa Sfatului din Braşov şi la care au participat mai mulţi miniştri ai partidului, că PSD este singurul partid românesc, singurul partid nefinanţat din străinătate, format din oameni normali. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.