Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat marţi, despre programul pentru creşterea natalităţii, în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, că din păcate, în ţara noastră unul din 5 cupluri suferă de infertilitate, sunt statistici îngrijorătoare. Ea a precizat că din 5 decembrie se pot depune deja cererile pentru acest program, care prevede trei proceduri pe an iar suma decontată este de 15.000 de lei, circa 3.000 de euro, în două tranşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din păcate, în ţara noastră unul din 5 cupluri suferă de infertilitate, sunt statistici îngrijorătoare. De asemenea, din păcate, din motive financiare nu toater cuplurile infertile au posibilitatea să urmeze un tratament adecvat. Acesta costă în jur de 3.000 de euro”, a spus Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a arătat că s-au gândit la extinderea programului care a fost implementat la nivelul Capitalei, în urma căruia s-au născut 560 de copii, la întreaga ţară, pentru că ”această coaliţie şi-a propus să fie alături de toate nevoile oamenilor, iar infertilitatea nu este un moft, este reală şi este declarată de medici specialişti”. Gabriela Firea a mai declarat că începând din 5 decembrie se pot depune deja cererile pentru acest program, online. ”

Evaluarea va fi una cât se poate de rapidă pentru ca aceste cupluri sau femeile singure să nu aştepte foarte mult”, a mai arătat ministrul Familiei. Firea a dat asigurări că acest program va avea finanţare şi anul viitor. ”Le asigur pe toate doamnele care ne privesc şi care au temeri că se vor sfârşi banii că nu se întâmplă acest lucru”, a spus ea.

Ministrul a explicat că vor fi acceptate trei proceduri pe an iar suma decontată este de 15.000 de lei, circa 3.000 de euro, în două tranşe, un voucher pentru tratament şi unul pentru procedură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.